afronta definitie

10 definiții pentru afronta

afronta vt [At: DEX2 / V: -run- / Pzi: ~ront / E: fr affronter] 1 (Rar) A înfrunta. 2 (Med) A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.
afrunta vt vz afronta
AFRONTÁ, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afrónt. – Var.: afruntá vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).
AFRUNTÁ, vb. I v. afronta.
AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.
AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. – Fr. affronter (după înfrunta).
afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză
afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă
AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [< fr. affronter].
AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. (< fr. affronter)

afronta dex

Intrare: afronta
afronta 2 1 -t tranzitiv conjugarea I grupa I verb
  • silabisire: a-fron-ta
afrunta conjugarea I grupa I verb tranzitiv
afronta 1 1 -tez tranzitiv conjugarea a II-a grupa I verb
  • silabisire: a-fron-ta