23 definiții pentru afront
afrónt sn [At: NEGRUZZI, S. III, 463 / Pl: ~uri / E: fr affront] Ofensă adusă cuiva în public Si: insultă, jignire, ultragiu. afronta vt [At: DEX2 / V: -run- / Pzi: ~ront / E: fr affronter] 1 (Rar) A înfrunta. 2 (Med) A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare. AFRÓNT, afronturi,
s. n. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. – Din
fr. affront. AFRONTÁ, afrontez,
vb. I.
Tranz. A înfrunta. [
Prez. ind. și: afrónt. –
Var.:
afruntá vb. I] – Din
fr. affronter (după înfrunta).
AFRUNTÁ, vb. I
v. afronta.
AFRÓNT, afronturi,
s. n. Insultă în public, jignire. Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107.
AFRUNTÁ, afrúnt,
vb. I.
Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.
AFRÓNT, afronturi,
s. n. Insultă în public; jignire –
Fr. affront. AFRUNTÁ, afrúnt,
vb. I.
Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. –
Fr. affronter (după înfrunta).
afrónt (a-front)
s. n.,
pl. afrónturi
afrontá (a ~) (a-fron-)
vb.,
ind. prez. 3 afronteáză
afrónt s. n. (sil. -front), pl. afrónturi afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă AFRÓNT s.n. Insultă în public; jignire, ultragiu; dezonoare. [Pl. -turi. / < fr. affront].
AFRONTÁ vb. I tr.
1. A înfrunta.
2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [< fr. affronter].
AFRÓNT s. n. insultă, jignire adusă cuiva în public. (< fr. affront, it. affronto)
AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. (< fr. affronter)
AFRÓNT ~uri n. Insultă adusă cuiva în public; ofensă. A suferi un ~. [Sil. a-front] /<fr. affront afront n. faptă sau vorbă de ocară (aruncată în față), insultă publică.
*afrónt n., pl. urĭ (fr. affront). Injurie; rușine: a suferi, a primi un afront de la cineva, a face cuĭva un afront. – Curat rom. înfruntare.
AFRONT s. injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.) Afront dex online | sinonim
Afront definitie
Intrare: afronta
afronta 2 1 -t tranzitiv conjugarea I grupa I verb
afrunta conjugarea I grupa I verb tranzitiv
afronta 1 1 -tez tranzitiv conjugarea a II-a grupa I verb