Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

23 defini╚Ťii pentru afront

afrónt sn [At: NEGRUZZI, S. III, 463 / Pl: ~uri / E: fr affront] Ofensă adusă cuiva în public Si: insultă, jignire, ultragiu.
afronta vt [At: DEX2 / V: -run- / Pzi: ~ront / E: fr affronter] 1 (Rar) A ├«nfrunta. 2 (Med) A apropia, prin opera╚Ťie, marginile unei pl─âgi pentru o bun─â cicatrizare.
afrunta vt vz afronta
AFR├ôNT, afronturi, s. n. Insult─â, jignire, ofens─â adus─â cuiva ├«n public. ÔÇô Din fr. affront.
AFRONT├ü, afrontez, vb. I. Tranz. A ├«nfrunta. [Prez. ind. ╚Öi: afr├│nt. ÔÇô Var.: afrunt├í vb. I] ÔÇô Din fr. affronter (dup─â ├«nfrunta).
AFRUNTÁ, vb. I v. afronta.
AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public, jignire. Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107.
AFRUNT├ü, afr├║nt, vb. I. Tranz. (Fran╚Ťuzism) A ├«nfrunta. Acela ce nu ╚Ötie o jertf─â ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.
AFR├ôNT, afronturi, s. n. Insult─â ├«n public; jignire ÔÇô Fr. affront.
AFRUNT├ü, afr├║nt, vb. I. Tranz. (Fran╚Ťuzism) A ├«nfrunta. ÔÇô Fr. affronter (dup─â ├«nfrunta).
afr├│nt (a-front) s. n., pl. afr├│nturi
afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză
afr├│nt s. n. (sil. -front), pl. afr├│nturi
afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă
AFRÓNT s. v. jignire.
AFRÓNT s.n. Insultă în public; jignire, ultragiu; dezonoare. [Pl. -turi. / < fr. affront].
AFRONT├ü vb. I tr. 1. A ├«nfrunta. 2. (Med.) A apropia prin opera╚Ťie buzele unei pl─âgi pentru o bun─â cicatrizare. [< fr. affronter].
AFRÓNT s. n. insultă, jignire adusă cuiva în public. (< fr. affront, it. affronto)
AFRONT├ü vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a ├«nfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin opera╚Ťie buzele unei pl─âgi. (< fr. affronter)
AFRÓNT ~uri n. Insultă adusă cuiva în public; ofensă. A suferi un ~. [Sil. a-front] /<fr. affront
afront n. fapt─â sau vorb─â de ocar─â (aruncat─â ├«n fa╚Ť─â), insult─â public─â.
*afr├│nt n., pl. ur─ş (fr. affront). Injurie; ru╚Öine: a suferi, a primi un afront de la cineva, a face cu─şva un afront. ÔÇô Curat rom. ├«nfruntare.
AFRONT s. injurie, insult─â, jignire, ocar─â, ofens─â, ru╚Öine, umilin╚Ť─â, (livr.) ultraj, vexa╚Ťiune, (pop.) hul─â, sudalm─â, suduitur─â, (├«nv.) b─âs─âu, dosad─â, ├«nfruntare, necinste, obid─â, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)

Afront dex online | sinonim

Afront definitie

Intrare: afront
afront substantiv neutru
  • silabisire: -front
Intrare: afronta
afronta 2 1 -t tranzitiv conjugarea I grupa I verb
  • silabisire: a-fron-ta
afrunta conjugarea I grupa I verb tranzitiv
afronta 1 1 -tez tranzitiv conjugarea a II-a grupa I verb
  • silabisire: a-fron-ta