aforísm sn [At: MAIORESCU, CR. II, 109 / V: (nob) ~ă / Pl: ~e / E: fr aphorisme, lat aphorismus] Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă Si: adagiu, maximă, sentință.

AFORÍSM, aforisme, s. n. Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu. – Din fr. aphorisme, lat. aphorismus.

AFORÍSM, aforisme, s. n. Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu. – Din fr. aphorisme, lat. aphorismus.

AFORÍSM, aforisme, s. n. Judecată care redă într-o formă expresivă și concisă un adevăr sau o părere cu privire la viață; cugetare, sentință, maximă. Mi-am amintit... de unele aforisme ale lui în legătură cu ucenicia mea de undițar. Pescuitul, zicea domnia-sa, e o îndeletnicire liberă și plăcută, chiar cînd nu prinzi nimic, deși peștele de undiță și mămăliga de rîșniță nu țin saț. SADOVEANU, N F. 47.

AFORÍSM, aforisme, s. n. Maximă, sentință, cugetare. – Fr. aphorisme (lat. lit. aphorismus).

aforísm s. n., pl. aforísme

aforísm s. n., pl. aforísme

AFORÍSM s. v. maximă.

AFORÍSM s.n. 1. Judecată care redă într-o formă concisă o părere cu privire la viață; sentință, maximă, cugetare. 2. Enunț care sugerează un adevăr teoretic. [< fr. aphorisme, cf. gr. aphorismos – definiție].

AFORÍSM s. n. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință. (< fr. aphorisme, gr. aphorismos)

AFORÍSM ~e n. 1) Formulă lapidară conținând o cugetare sau un gând adânc; maximă; sentință. 2) Enunț care sugerează un adevăr teoretic. /<fr. aphorisme, lat. aphorismus

aforism n. sentență sau maximă scurtă și plină de noimă (s’a zis mai întâi de Aforismele lui Hippocrate): vorbește ’n aforisme ca un filozof grec AL.

*aforízm n., pl. e (vgr. aphorismós, d. aphorizo, definesc. V. afurisesc). Sentență saŭ maximă scurtă.

AFORISM s. cugetare, dicton, maximă, sentință, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (Culegere de ~.)

AFORISM. Subst. Aforism, cugetare, sentință, maximă, înțelepciune, panseu (ir.), reflecție, reflexie, dicton, apoftegmă (livr.), adagiu (livr.), pildă, zicală, zicere, zicătoare, zicătură, spunere (înv.), expresie, proverb, parimie (rar); citat, citație (înv.); moto; expresie frazeologică, expresie idiomatică, locuțiune. Remarcă, observație. Învățătură, morală, fabulă. Culegere de maxime, parimiar; gnomologie (livr.). Paremiologie; paremiolog. Adj. Aforistic, apoftegmatic (livr.), proverbial, sentențios, gnomic; frazeologic, idiomatic. Paremiologic. Vb. A cugeta, a reflecta; a rosti sentințe (maxime); a cimili (reg.). V. afirmație, gîndire, literatură.

aforism v. maximă.