afoníe sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr aphonie] 1 Imposibilitate de a vorbi ca urmare a lezării laringelui sau a nervilor acestuia. 2 (Fig) Răgușeală.

AFONÍE s. f. Imposibilitate de a vorbi ca urmare a lezării laringelui sau a nervilor acestuia. – Din fr. aphonie.

AFONÍE s. f. Imposibilitate de a vorbi ca urmare a lezării laringelui sau a nervilor acestuia. – Din fr. aphonie.

AFONÍE s. f. (Rar) Boală care constă în pierderea glasului. ♦ Fig. Răgușeală.

AFONÍE s. f. (Rar) Boală care constă în pierderea glasului. – Fr. aphonie.

afoníe s.f. (med.) Pierdere a vocii, completă sau parțială, din cauza lezării laringelui, a paraliziei nervilor recurenți, a unei leziuni centrale sau organice (în paranoia, isterie sau în cazul spasmelor musculare laringiene). ♦ Fig. Răgușeală. • g.-d. -iei. /<fr. aphonie; cf. gr. άφωνία „muțenie”.

afoníe s. f., art. afonía, g.-d. afoníi, art. afoníei

afoníe s. f. → fonie

AFONÍE s.f. 1. Pierdere patologică a glasului. 2. (Fig.) Răgușeală. [< fr. aphonie, cf. gr. aphonia].

AFONÍE s. f. 1. pierdere patologică a vocii. 2. (fig.) răgușeală. (< fr. aphonie)

AFONÍE f. 1) Pierdere patologică a vocii. 2) Lipsă a sonorității. /<fr. aphonie

afonie f. Med. pierderea vocii.

*afoníe f. (vgr. aphonía). Lipsă de voce.

afonie (< gr. ἀφωνία, < ἀ privativ + φωνή, „voce”), simptom de stingere, de pierdere a vocii (1) în urma unei afecțiuni a laringelui, a sistemului nervos central sau în urma unei tulburări funcționale trecătoare (teamă subită, emoție, trac al cântăreților). Termen greșit întrebuințat pentru „ureche nemuzicală”. V. auz.