aflător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 126/2 / V: (înv) -iu / Pl: ~i, ~oare / E: afla + -tor] 1-2 a Care (se) află. 3 sm (Înv) Inventator.

AFLĂTÓR, -OÁRE, aflători, -oare, adj. (Rar) Care (se) află, (se) găsește. ♦ (Substantivat; înv.) Inventator. – Afla + suf. -ător.

AFLĂTÓR, -OÁRE, aflători, -oare, adj. (Învechit) 1. Care află, găsește, descoperă. De vreți să fim aflătoare, hai... să privim. ALECSANDRI, P. I 102. ◊ (Substantivat, învechit) Inventator. Astă... băutură... face nu mai puțină cinste aflătorului ei decît aflătorului tipografiei și a corăbieriei cu abur. NEGRUZZI, S. I 75. 2. Care se află, care se găsește undeva; prezent.

AFLĂTÓR, -OÁRE, aflători, -oare, adj. Care (se) află, (se) găsește. ♦ (Substantivat, înv.) Inventator. – Din afla + suf. -(ă)tor.

aflătór (a-flă-) (rar) adj. m., pl. aflătóri; f. sg. și pl. aflătoáre

aflătór adj. m. (sil. -flă-), pl. aflătóri; f. sg. și pl. aflătoáre

AFLĂTÓR s. v. inventator.

aflător a. și m. 1. care află sau descopere: aflătorul tipografiei NEGR.; 2. care s’află (undeva).

aflătór, -oáre adj. Care află, descopere. Care se află: Româniĭ aflătorĭ în Paris.

aflător s. v. INVENTATOR.