Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru afirma╚Ťie

afirma╚Ťie sf [At: C─éLINESCU, E. O. I, 93 / V: (├«nv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr affirmation, lat affirmatio] 1-9 Afirmare (1-9). 10 (Lpl) Cuvinte care exprim─â o afirmare.
AFIRM├ü╚ÜIE, afirma╚Ťii, s. f. Declara╚Ťie, sus╚Ťinere a unei p─âreri (exprimat─â cu t─ârie). ÔÖŽ (La pl.) Vorbe care exprim─â o afirmare. ÔÇô Din fr. affirmation, lat. affirmatio.
AFIRM├ü╚ÜIE, afirma╚Ťii, s. f. Declara╚Ťie, sus╚Ťinere a unei p─âreri (exprimat─â cu t─ârie). ÔÖŽ (La pl.) Vorbe care exprim─â o afirmare. ÔÇô Din fr. affirmation, lat. affirmatio.
AFIRM├ü╚ÜIE, afirma╚Ťii, s. f. Sus╚Ťinere (just─â sau nu) exprimat─â cu t─ârie. Este╚Ťii formali╚Öti americani afirm─â c─â adev─âratele opere de art─â nu au ╚Öi nu trebuie s─â aib─â nici un con╚Ťinut. Cu asemenea afirma╚Ťii ei caut─â s─â ascund─â, s─â camufleze caracterul extrem de reac╚Ťionar al ┬źoperelor┬╗ de art─â create de ei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 6/2. ÔŚŐ (La pl.) Vorbe care exprim─â o afirmare. ÔÇô Pronun╚Ťat: -╚Ťi-e.
AFIRM├ü╚ÜIE, afirma╚Ťii, s. f. Sus╚Ťinere a unei p─âreri (exprimat─â cu t─ârie). ÔÖŽ (La pl.) Vorbe care exprim─â o afirmare. ÔÇô Fr. affirmation (lat. lit. affirmatio, -onis).
afirm├í╚Ťie (-╚Ťi-e) s. f., art. afirm├í╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. afirm├í╚Ťiei; pl. afirm├í╚Ťii, art. afirm├í╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
afirm├í╚Ťie s. f. (sil. -╚Ťi-e), art. afirm├í╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. afirm├í╚Ťiei; pl. afirm├í╚Ťii, art. afirm├í╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)
AFIRM├ü╚ÜIE s. cuv├ónt, declara╚Ťie, m─ârturisire, relatare, spus─â, vorb─â, zis─â, (livr.) aser╚Ťiune, propozi╚Ťie, (ast─âzi rar) parol─â, (├«nv.) voroav─â, (fig.) gur─â. (Nu te lua dup─â ~ lui.)
Afirma╚Ťie Ôëá nega╚Ťie
AFIRM├ü╚ÜIE s.f. Declara╚Ťie prin care se spune sau se sus╚Ťine c─â ceva este adev─ârat; vorbire prin care se spune, se afirm─â ceva. ÔÖŽ (la pl.) Cuvinte care exprim─â o afirmare. [Gen. -iei, var. afirma╚Ťiune s.f. / cf. fr. affirmation, lat. affirmatio].
AFIRM├ü╚ÜIE s. f. 1. enun╚Ť prin care se afirm─â ceva. 2. (log.) judecat─â ├«n care se enun╚Ť─â existen╚Ťa unui anumit raport ├«ntre subiect ╚Öi predicat. (< fr. affirmation, lat. affirmatio)
AFIRM├ü╚ÜIE ~i f. 1) Declara╚Ťie prin care se spune sau se sus╚Ťine ceva. 2) la pl. Spusele cuiva (care exprim─â un adev─âr). [G.-D. afirma╚Ťiei; Sil. -╚Ťi-e] /<fr. affirmation, lat. affirmatio,~onis
afirma╚Ťi(un)e f. asigurare, ├«nt─ârire.
*afirma╚Ťiune f. (lat. affirm├ítio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a afirma. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie ╚Öi -├íre.
AFIRMA╚ÜIE s. cuv├«nt, declara╚Ťie, m─ârturisire, relatare, spus─â, vorb─â, zis─â, (livr.) aser╚Ťiune, propozi╚Ťie, (ast─âzi rar) parol─â, (├«nv.) voroav─â, (fig.) gur─â. (Nu te lua dup─â ~ lui.)
AFIRMA╚ÜIE. Subst. Afirma╚Ťie, afirmare, declara╚Ťie, declarare, spunere (rar), aser╚Ťiune (filoz.), sus╚Ťinere. Aprobare, ├«ncuviin╚Ťare; acord, acceptare, accept, consim╚Ť─âm├«nt, consim╚Ťire, asentiment. Recunoa╚Ötere, m─ârturisire, m─ârturie, depozi╚Ťie. Confirmare, reafirmare, ├«ncredin╚Ťare, probare; adeverire atestare; demonstrare, demonstra╚Ťie, ├«nt─ârire, argumentare, argumenta╚Ťie. Tez─â; propozi╚Ťie (log., mat.); teorem─â. Adj. Afirmativ, declarativ, asertoric (filoz.), aprobativ, aprobator. Recunoscut, declarat. Probant (rar), probator, probatoriu, aprobator; adeveritor, confirmativ. Vb. A afirma, a sus╚Ťine (fig.), a declara. A aproba, a ├«ncuviin╚Ťa, a fi de acord, a accepta, a admite, a consim╚Ťi, a-╚Öi da consim╚Ť─âm├«ntul, a-╚Öi da asentimentul. A recunoa╚Öte, a m─ârturisi. A atesta, a adeveri, a certifica, a confirma, a reafirma, a ├«ncredin╚Ťa, a demonstra, a proba, a face dovada, a ├«nt─âri, a argumenta. A relata, a spune, a sus╚Ťine. Adv. Da, de acord, bine├«n╚Ťeles, certamente, desigur, mai a╚Öa (pop. ╚Öi fam.), sigur, negre╚Öit, nu-i vorb─â, nici vorb─â, ne├«ndoios, f─âr─â ├«ndoial─â, (da) cum (s─â, de) nu, apoi cum, p─âi cum (pop.), de bun─â seam─â, (├«n mod) cert, cu certitudine, cu siguran╚Ť─â, fire╚Öte; pe cuv├«ntul meu (t─âu), pe onoarea mea. V. adev─âr, aforism, certitudine, consim╚Ť─âm├«nt.
AFIRM├ü╚ÜIE s. f. (cf. fr. affirmation, lat. affirmatio): vorbire prin care se afirm─â ceva; formulare cu caracter afirmativ, ca ├«n ÔÇ×Cultivarea limbii rom├óne este o ac╚Ťiune istoric─â permanent─â, colectiv─â ╚Öi patriotic─âÔÇŁ (Dimitrie Macrea); ÔÇ×Am auzit vorbind h─âr╚Ťile istoriceÔÇŁ (Adrian P─âunescu).

Afirma╚Ťie dex online | sinonim

Afirma╚Ťie definitie

Intrare: afirma╚Ťie
afirma╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -╚Ťi-e