afina definitie

35 definiții pentru afina

afin2, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: lat affinis] (Jur) 1-2 smf, a (Persoană) care este rudă prin alianță.
afina vt [At: DA ms / Pzi: ~néz / E: fr affiner, it affinare] 1 A separa de impurități masă metalică. 2 (D. fibre textile) A face mai fin Si: a subția.
áfină sf [At: DA / Pl: ~ne / E: afin1 + -ă] Fruct comestibil al afinului1.
AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.
AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Din fr. affiner, it. affinare.
ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Din afin1.
AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.
AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Din fr. affiner, it. affinare.
ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Forma feminină a lui afin1.
AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță.
AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică o masă metalică, uneori în stare lichidă) A separa de impurități (prin metode chimice sau electrolitice). 2. (Cu privire la fire de lînă, de bumbac etc.) A subția, a face foarte fin.
AFÍNĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului, în formă de bobiță neagră-albăstruie, cu gust ușor astringent. Pe prietenul nostru Alecu l-am hrănit cu caș și cu miel fript și l-am cinstit cu rachiu de afine. SADOVEANU, N. F. 172.
AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis.
AFINÁ, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lână, de bumbac etc. – Fr. affiner (it. affinare).
ÁFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului1, în formă de bobiță neagră-albăstruie. – Forma feminină a lui afin1.
afiná (a ~) (a separa de impurități, a subția firele) vb., ind. prez. 3 afineáză
áfină1 (fruct) s. f., g.-d. art. áfinei; pl. áfine
afínă2 (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne
afín (rudă) s. m., pl. afíni
afiná (a purifica, a subția) vb., ind. prez. 1 sg. afinéz, 3 sg. și pl. afineáză
áfină (fruct) s. f., g.-d. art. áfinei; pl. áfine
afínă (rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne
AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].
AFINÁ vb. I. tr. 1. A înlătura impuritățile dintr-o masă metalică. 2. (Text.) A subția, a face firele foarte fine. [< fr. affiner].
AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)
AFINÁ vb. tr. 1. a elimina, în timpul topirii, bulele de aer, impuritățile dintr-o masă metalică ori sticloasă. 2. (text.) a subția firele. (< fr. affiner)
AFÍN ~i m. jur. Rudă prin alianță. /<lat. affinis
A AFINÁ ~éz tranz. 1) (impurități) A separa în timpul topirii dintr-o masă metalică. 2) (fire de bumbac, de lână etc.) A subția făcând (mai) fin. /<fr. affiner, it. affinare
ÁFINĂ ~e f. Fructul afinului. [G. D. afinei] /Din afin
afină f. broboană de afin din care se fac conserve și siropuri răcoritoare; sucul lor roșu închis se întrebuințează spre a văpsi stofe și pentru colorarea artificială a vinurilor.
*afín, -ă adj. (lat. affínis, învecinat, d. finis, hotar. V. fine). Rudă pin alianță.
áfină f., pl. e (din dafin infl. de lat. ácinus și ácinum, pl. ácina, bobiță, bacă. D. rom. vine ung. afónya și áfonya. Fruct de afin.
Afina v. Atinodor 3.
VACCINIUM L., AFINE, fam. Ericaceae. Gen originar din emisfera nordică, din regiunile arctice pînă în munții din regiunile tropicale, cca 148 specii, arborași erecți sau repenți. Frunze caduce sau persistente, alterne, cu pețioli scurți, întregi sau dentate. Flori solitare sau în raceme terminale sau axilare, corolă albă, roz, roșie, cilindrică sau campanulată, cu 4-5 lacinii, 8 sau 10 stamine, ovar inferior cu 4-10 loji, antere cu apendice. Fruct, bacă cu multe semințe.
Vaccinium myrtillus L., « Afine ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (corolă verde-deschis cu nuanță de roșu-carmin, sferică, cu 5 lacinii, 10 stamine) singulare, pendente în axa frunzelor. Frunze ovate, ascuțite la vîrf, fin-serate, verzi, caduce. Arbust, 0,45- 0,50 m înălțime foarte ramificat, semitîrîtor. Tulpini și lujeri glabri, verzi. Fruct sferic, bacă neagră-albăstruie.

afina dex

Intrare: afin (jur.; adj.)
afin jur.; adj. adjectiv
Intrare: afina
afina verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: afină
afină substantiv feminin
Intrare: afină (jur.; adj.)
afină jur.; adj. substantiv feminin
Intrare: Afina
Afina