afanisí [At: (a. 1788) DOC., ap. HEM 420 / V: afin- / Pzi: ~sesc / E: ngr άφανίξο (aor al lui) ήφανισα] 1 vt (Înv) A nimici. 2 vt (Rar) A plictisi (pe cineva). 3-4 vtr (Rar) A (se) enerva.

AFANISÍ, afanisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A nimici, a prăpădi. – Ngr. afanizo (aor. afanisa).

AFANISÍ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

afanisí (-sésc, -ít), vb. – A nimici, a anihila, a distruge. – Var. afinisi. Ngr. ἀφανίζω, aorist ήφἀνιρα (Gáldi 139). – Der. afaniseală, s. f. (nimicire). Pentru var., cf. Graur, BL, IV, 65.

afanisésc, v. tr. (ngr. afanizo, aor. afánisa). Fam. Prăpădesc, nimicesc: m’a afanisit cu cheltuĭelile luĭ, m’am afanisit cu atîtea cheltuĭelĭ! V. apelpisesc.

afanisi vb. v. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.

avanisi Valentin Gr. Chelaru, în BPh., IV, p. 106, explică verbul a se avanisi „a se plictisi” prin gr. ἀβανίζω „a calomnia, a acuza pe nedrept”. La p. 154 a aceleiași reviste, acad. Iorgu Iordan socotește că e mai curînd vorba de un derivat românesc de la avan „cumplit”. Părerea mea este că e o variantă a lui afanisi „a distruge”, pentru care vezi forma a se afinisi „a se plictisi”, notată de mine la București (BL, IV, p. 65). Adaug acum și un exemplu din Gh. Brăescu (La clubul decavaților, București, 1965, p. 222): m-ai afanisit.