afabulație sf [At: CĂLINESCU, E. O. II, 211 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr affabulation, lat affabulatio] 1-2 (Frm) Ansamblu al întâmplărilor care constituie intriga unei opere literare epice sau dramatice Si: fabulație. 3 Morală a unei fabule.

AFABULÁȚIE s. f. 1. Ansamblul întâmplărilor care constituie intriga unei opere literare epice sau dramatice; fabulație. 2. Morala unei fabule. – Din fr. affabulation, lat. affabulatio.

AFABULÁȚIE s. f. 1. Ansamblul întâmplărilor care constituie intriga unei opere literare epice sau dramatice; fabulație. 2. Morala unei fabule. – Din fr. affabulation, lat. affabulatio.

AFABULÁȚIE s. f. (Livresc) Acțiunea, intriga unei opere literare (roman, dramă etc.). – Pronunțat: -ți-e.

AFABULÁȚIE s. f. (Livresc) Acțiunea unei opere literare. – Fr. affabulation (lat. lit. affabulatio, -onis).

afabuláție (-ți-e) s. f., art. afabuláția (-ți-a), g.-d. afabuláții, art. afabuláției

afabuláție s. f. (sil. -ți-e), art. afabuláția (sil. -ți-a), g.-d. afabuláții, art. afabuláției

AFABULÁȚIE s. v. acțiune.

AFABULÁȚIE s.f. Succesiunea faptelor, intriga unei opere literare. ♦ Morala unei fabule. [Gen. -iei. / < fr. affabulation, lat. affabulatio].

AFABULÁȚIE s. f. 1. ansamblul faptelor, episoadelor care constituie acțiunea unei opere literare; fabulație (3). 2. morala unei fabule. (< fr. affabulation, lat. affabulatio)

AFABULAȚIE s. acțiune, fabulație, intrigă, subiect. (~ unui roman.)