advón sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: ns cf amvon] Tinda dinăuntru a unei biserici creștine.

ADVÓN, advoane, s. n. Tinda dinăuntru a unei biserici creștine. [Pl. și: advonuri] – Cf. amvon.

ADVÓN, advonuri, s. n. Tinda dinăuntru a unei biserici creștine. – Cf. amvon.

ADVÓN, advonuri, s. n. Tinda dinăuntru a unei biserici creștine. Două corpuri principale: în față, un... advon pătrat, și din dosu-i un atrium. ODOBESCU, S. I 389.

ADVÓN, advonuri s. n. Tinda dinăuntru a unei biserici creștine. – V. amvon.

advón s. n., pl. advoáne/advónuri

advón s. n., pl. advoáne / advónuri

advon n. tinda sau pridvorul bisericii în care stau femeile, numit și nartecă: în advoanele acestor două biserici. OD. [Origină necunoscută].

advon, V. anvon.

anvón n., pl. oane și urĭ (ngr. ánvon, vgr. ámbon, d. anabaíno, mă suĭ; vsl. amŭvonŭ, amŭbonŭ). Tribuna de pe care se predică în biserică. – Și advón (Od.). Greșit scris amvon. Vechĭ și ambón (după vsl.).

ADVÓN, advoane, s. n. Tinda sau pridvorul bisericii în care stau femeile, numit și nartecă: în advoanele acestor două biserici. (Dicționarul universal al limbei române, 1922)