aducătoare definitie

12 definiții pentru aducătoare

aducător, ~oare [At: LITURGHIE (1702), ap. GCR I 345/32/ V: (îrg) -riu / Pl: ~i, ~oare / E: aduce + -(a)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care aduce. 3 (Îs) ~ aminte Care aduce aminte. 4 (Înv; îe) ~ aminte de rău Răzbunător.
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător.
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană, lucru etc.) care aduce. – Aduce + suf. -ător.
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj. (Adesea cu determinări introduse prin prep. «de») Care aduce; care are proprietatea de a aduce. Maci roșii aducători de somn Năpădiră grînele bălaie. BENIUC, V. 75. O, tu Timp aducător de pace! BENIUC, V. 79. ◊ (Substantivat) Vei da o chitanță aducătorului acestui pachet.
ADUCĂTÓR, -OÁRE, aducători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care aduce. – Din aduce + suf. -(ă)tor.
aducătór adj. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
aducătór adj. m., s. m., pl. aducătóri; f. sg. și pl. aducătoáre
ADUCĂTOÁRE s. v. ghilimele, semnele citării.
ADUCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care aduce ceva. Nori ~ori de ploaie. /a aduce + suf. ~ător
aducător a. și m. care aduce; aducător aminte, care pune iar în minte, comemorativ.
aducătór, -oáre adj. și s. Care aduce: aducătoru uneĭ scrisorĭ.
aducătoare s. v. GHILIMELE. SEMNELE CITĂRII.

aducătoare dex

Intrare: aducător (adj.)
aducător adjectiv
Intrare: aducătoare
aducătoare substantiv feminin