adnotație sf [At: DA ms / V: ~iune / Pl: ~ii[1] / E: lat adnotatio] Adnotare. corectată

ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. (Rar) Adnotare. – Din lat. adnotatio, annotatio.

ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. Adnotare. – Din lat. adnotatio, annotatio.

ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. Adnotare. – Pronunțat: -ți-e.

ADNOTÁȚIE, adnotații, s. f. Adnotare. – Lat. lit. adnotatio, -onis.

adnotáție (rar) (-ți-e) s. f., art. adnotáția (-ți-a), g.-d. art. adnotáției; pl. adnotáții, art. adnotáțiile (-ți-i-)

adnotáție s. f. → notație

ADNOTÁȚIE s. adnotare, notă, notiță. (~ii la un text.)

ADNOTÁȚIE s.f. Adnotare. [Gen. -iei, var. adnotațiune s.f. / cf. lat. adnotatio, fr. adnotation].

ADNOTÁȚIE s. f. adnotare. (< lat. adnotatio)

adnotațiune f. V. anotațiume.

*adnotațiúne f. (lat. adnotátio, -ónis). Acțiunea de a adnota un text. Notă explicativă. – Și -áție și -áre. Rar anot-.

ADNOTAȚIE s. adnotare, notă, notiță. (~ii la un text.)