adjoncțiúne sf [At: DN3 / P: ~ți-u- / Pl: ~ni / E: fr adjonction] 1 Unire. 2 Adăugare.

ADJONCȚIÚNE, adjoncțiuni, s. f. Unire; adăugare. [Pr.: -țí-u-] – Din fr. adjonction.

ADJONCȚIÚNE, adjoncțiuni, s. f. Unire; adăugare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. adjonction.

adjoncțiúne (-jonc-ți-u-) s. f., g.-d. art. adjoncțiúnii; pl. adjoncțiúni

adjoncțiúne s. f. → joncțiune

ADJONCȚIÚNE s.f. Unire, adăugare. [Pron. -ți-u-. / < fr. adjonction, cf. lat. adiunctio].

ADJONCȚIÚNE s. f. unire, alipire. (< fr. adjonction)

ADJONCȚIÚNE s. f. (< fr. adjonction, cf. lat. adjunctio): alipire, adăugare, unire a articolului hotărât enclitic cu substantivul determinat, ca în exemplele mărul, câinele, tata, masa, creionul, numele, merii, mesele etc.