ADIÁ, pers. 3 adíe,
vb. I.
1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare.
2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura.
3. Tranz. (
Reg.) A mângâia, a atinge ușor.
4. Intranz. (
Reg.) A clătina, a mișca ușor. [
Pr.: -di-a] –
Lat. *adiliare. DIÁTĂ, diate,
s. f. (Învechit și arhaizant)
1. Testament. Vra să zică ai venit ca să aduci acea diată a omului vostru. SADOVEANU, N. F. 110. Mi-a încredințat un caiet descusut, scris pe mai toate fețele, zicînd că este diata sa. GALACTION, O. I 563. Au scotocit și au scorbolit peste tot, au puricat fiecare petec de hîrtie; de diată însă, nici urmă. M. I. CARAGIALE, C. 91.
2. Sarcină testamentară. Boierimea nesătulă a țării aceștia a avut și ea cuvînt și diată să stîngă neamul acelui Ștefan-vodă, de care ea s-a înfricoșat patruzeci și opt de ani. SADOVEANU, N. P. 50. – Pronunțat: di-a-. - Variantă:
adiátă (CARAGIALE, O. I 256, ISPIRESCU, L. 331)
s. f. adiá (-iéz, -át), vb. –
1. (Despre vînt) A sufla ușor. –
2. A clătina, a tremura, a mișca ușor. –
3. A mîngîia, a netezi. –
Mr. adil’u „respir”. <
Lat. ădŏlĕre „a transforma în aburi, a evapora”, prin intermediul unei forme
vulg. *ădŏliāre;
cf. ădolĕscĕre „a transforma în vapori” sau „a degaja, a emana”. Reducerea *aduia › adia pare dificilă (motiv pentru care Rosetti, I, 159 respinge acest etimon); însă
cf. baiur › baier. Pentru sensul 3,
cf. fr. flatter, din
lat. flare. Etimonul *adūliāre a mai fost propus (DAR; REW 204 a), dar considerat ca
der. vulg. de la adūlāre „a adula”, ceea ce presupune că sensul 3 este cel primitiv (
cf. împotriva acestei păreri Graur, BL, V, 86). Este puțin probabilă ipoteza lui Candrea, Conv.
lit., XXXIX, 119 (
cf. Candrea-Dens., 817; Pascu, I, 102), dintr-un
lat. *adiliāre, de la ilia; și cu atît mai puțin cea a provenienței din halare sau anhelare (Giuglea, LL, II, 39); din
pol. odwiać „a sufla” (Cihac, II, 1); sau din
sb. dujem,
bg. dujă „a sufla” (Scriban), care pare a proveni din
rom. diátă f., pl. diete ca poĭată, poĭete (ngr. diáta, d. vgr. diátaxis, orînduĭală, și diathéke, testament. V.
sintaxă). Vechĭ. Testament. – Și
adiată.