ademánă sf [At: PSALT. (1651), 25/1 / Pl: ? / E: mg adomány] (Trs; înv) Camătă. ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) -miní, adimení, adămăní / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1). ADEMENÍ, ademenesc,
vb. IV.
Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [
Var.: (
reg.)
adimení vb. IV] –
Cf. magh. adomány. ADIMENÍ vb. IV
v. ademeni. ADEMENÍ, ademenesc,
vb. IV.
Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [
Var.: (
reg.)
adimení vb. IV] –
Cf. magh. adomány. ADIMENÍ vb. IV
v. ademeni. ADEMENÍ, ademenesc,
vb. IV. 1.
Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce.
2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85.
3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional)
ademiní (SBIERA, P. 246),
adimení (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19)
vb. VI.
ADEMINÍ vb. IV
v. ademeni. ADIMENÍ vb. IV
v. ademeni. ADEMENÍ, ademenesc,
vb. IV.
1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce.
2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela.
3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [
Var.: (
reg.)
adimení vb. IV] –
Comp. magh. adomány. ADIMENÍ vb. IV.
v. ademeni. ademení (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ademenésc,
imperf. 3
sg. ademeneá;
conj. prez. 3 să ademeneáscă
ademení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ademeneáscă ADEMENÍ vb. 1. v. tenta. 2. v. înșela. 3. v. seduce. ademení (ademenésc, ademenít), vb. –
1. A înșela. –
2. A ispiti, a tenta. <
Mag. adomány „corupere, mită”, de unde în
Trans. de
N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau
der. de la momi (Cihac, II, 202).
Der. ademeneală,
s. f. (ademenire); ademenitor,
adj. (seducător, ispititor).
A ADEMENÍ ~ésc tranz. 1) A atrage prin calitățile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a seduce; a înșela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înșela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin șiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány ADEMANĂ s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă. Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg. de mită]. PS. 1651, 60v. Etimologie: magh.
adomány. Cf.
aslam, mîzdă, ujurie. ademánă, ademéni, s.f. (înv.) mită, tentație. ademenì v.
1. a atrage: averea ademenește pe om;
2. a amăgi, a înșela: puse să-l ademenească. [Vechiu-rom.: ademană, dar = ung. ADOMÀNY].
adămánă f., pl. e (ung. adomány, donațiune. V.
ademenesc). Vechĭ. Azĭ Trans. Maram. Camătă. Dobîndă. Lăcomie. – Și
ademană, mită.
adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.
ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin vorbe, banĭ, frumuseță ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și
adimenesc. La Ret.
tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).
ADEMENI vb. 1. a amăgi, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.) 2. a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.) 3. a seduce. (O ~ și apoi o părăsește.)