adăsta definitie

12 definiții pentru adăsta

adăsta vt [At: COD. VOR.2 78v/4 / Pzi: adast, adăstez, adast / E: lat ad-astare] (Îm) 1 A aștepta. 2 (Pop; îe) A ~ ca mortul colacul A aștepta cu nerăbdare.
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare.
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare.
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Învechit, astăzi poetic) A aștepta. Departe, pe țărmul stîncos dobrogean, Vapoarele-adastă semnalul. FRUNZĂ, în POEZ. N. 223. Chiajna... adăsta pe boierii moldoveni într-un falnic cort rotat de covor alb. ODOBESCU, S. I 173. ◊ Absol. Apoi, fără să mai adaste... își strînse sculele și le rîndui la ascunzătoarea lor obișnuită. SADOVEANU, N. F. 103. Sună Someșul în vale, Pe Feleac – pustiu urcușul... Cată-n zare catedrale Și adastă, tot adastă. BENIUC, A. R. 37.
ADĂSTÁ, adắst, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A aștepta. [Prez. ind. și: adást] – Lat. ad-astare.
adăstá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adắst, 2 sg. adắști, 3 adástă; conj. prez. 3 să adáste
adăstá vb., ind. prez. 1 sg. adăst, 2 sg. adăști, 3 sg. și pl. adástă, conj. prez. 3 sg. și pl. adáste
ADĂSTÁ vb. v. aștepta.
adăstá (-ást, -át), vb. – A aștepta. – Mr. adastu. < Lat. ădastāre „a fi prezent” (Pușcariu 22; REW 148; DAR), care nu trebuie confundat cu lat. adastare „a grăbi” (REW 3990), de origine germanică. Se remarcă tendința de a conjuga eu adăstez.
adăstà v. a aștepta cu nerăbdare. [Lat. ADASTARE].
adắst, a v. tr. (lat. adastare din ad-ad-stare; pv. adastar, a se grăbi. – Adăst, adăștĭ, adastă; să adăste și să adaste), Aștept.
adăsta vb. v. AȘTEPTA.

adăsta dex

Intrare: adăsta
adăsta verb grupa I conjugarea I