adânca definitie

22 definiții pentru adânca

adânc, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. II, 454 / Pl: ~nci / E: lat aduncus] 1 a (D. ape, cavități etc.) Care are fundul la distanță (relativ) mare de marginea de sus Si: adâncat, adâncit, adâncos, afund. 2 a (Îe) A ajunge (sau a trăi) până la ~nci bătrâneți A ajunge (sau a trăi) până la o vârstă înaintată. 3-4 a, av Care se află sau se întinde departe (în interior sau pe orizontală). 5 a Care este greu de străbătut Si: compact, des. 6-7 a, av Care vine sau pare că vine din interior. 8 a (Fig; d. senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 9-10 a, av (D. voce, timbru, ton) Grav. 11 a (D. culori) Închis. 12-13 a, av (Fig) Care ține de esența, de fondul lucrurilor Si: profund, serios, temeinic. 14-15 a, av Desăvârșit. 16-17 a, av Deplin. 18-19 a, av Total.
adâncá vtr [At: PSALT. SCH. 1522/4 / Pzi: ~chez, adânc / E: adânc] (Înv) 1-4 A (se) adânci (1-4).
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus.
ADÂNCÁ vb. I v. adânci.
ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc.
ADẤNC, -Ă, (I) adânci, adj., (II) adâncuri, s. n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzații, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârșit, deplin, total. O liniște adâncă. II. S. n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ◊ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al ființei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spațiu întins; p. ext. loc ascuns, așezat departe. – Lat. aduncus.
ADÂNCÁ vb. I v. adânci.
ADÎ́NC2, -Ă, adînci, adj. I. 1. (Despre cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de deschizătură, de gură. Bubuie văile adîncile. BENIUC, V. 109. Ajunseră în capul unei văgăuni largi și adînci, crăpată peste maturi de scurgerea apelor. PREDA, Î. 137. Cheia [se află] în buzunarul adînc de la rochia țîțacăi. SADOVEANU, N. F. 23. ◊ (Despre ape, considerînd distanța dintre fund și suprafață) Din balta lui Iftode se trage spre Moldova un cot nu tocmai adînc. SADOVEANU, N. F. 29. Apele line sînt adînci (= oamenii liniștiți în aparență ascund adesea porniri sau însușiri nebănuite). ◊ Fig. Luna limpede înflorea ca o față de aur pe săninul adînc al ceriului. EMINESCU, N. 29. O, tu umbră pieritoare, cu adîncii, triștii ochi! EMINESCU, O. I 80. ◊ (Adverbial) Fata-i întinse mînile și se priviră adînc în luminile ochilor, pe cînd muzica adia. SADOVEANU, O. IV 95. Ochii mari și minunați Lucesc adînc, himeric. EMINESCU, O. I 172. ◊ (Urmat de determinări care indică o măsură) Cum ajung în pădure, sapă o groapă adîncă de un stat de om. CREANGĂ, P. 224. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) pînă la adînci bătrînețe = (a trăi etc.) pînă la o vîrstă înaintată, la care cu greu ajunge cineva. Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci pînă la adînci bătrînețe. DELAVRANCEA, A. 122. Au trăit... veseli și fericiți... pînă la adinei bătrînețe. CARAGIALE, O. III 85. ♦ (Despre diferite materii formînd un strat orizontal) Gros. Huma udă... nu era mai adîncă de două-trei capete. DUMITRIU, B. F. 63. 2. Care se află sau se întinde departe în (sau spre) interior. Strat adînc. Rădăcină adîncă. ◊ (Adverbial) Mai adînc nu pătrunseră ploile. DUMITRIU, B. F. 63. ◊ Fig. [Luceafărul] o urma adînc în vis. De suflet să se prindă. EMINESCU, O. I 168. ♦ Care se întinde departe (în linie orizontală). Pedestrimea... se rinduia în «falange» sau «gloate adînci». BĂLCESCU, O. I 26. ♦ Greu de străbătut, des, compact. Sub adîncul frunziș al codrului stă pitit vînătorul. ODOBESCU, S. III 35. ♦ Care vine sau pare că vine din interior; profund. Scoteam cîte-un suspin adînc din piepturile noastre. CREANGĂ, A. 124. ◊ (Adverbial) Se sprijini pe speteaza fotoliului și răsuflă adînc. DUMITRIU, B. F. 93. Arendașul suspină adînc. REBREANU, R. I 168. Răsuflă adînc de oboseală. CARAGIALE, O. III 52. ♦ Întins, vast. Și clocotesc și hohotesc Păduri adînci. IOSIF, PATR. 67. 3. (Despre mișcări, în special despre plecăciuni, saluturi) Făcut prin înclinarea corpului (aproape) pînă jos. Apoi vesel se-nturna, La sultan de se-nchina Cu adîncă temenea. ALECSANDRI, P. P. 108. 4. (Despre voce, ton, timbru) Jos, profund, grav. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile, Rostește lin, în clipe cadențate: Nu-nvie morții – e-n zadar, copile! EMINESCU, O. I 202 ◊ (Adverbial) Încet, adînc răsună cîntările de clerici. EMINESCU, O. I 88. ♦ (Despre culori) Intens. Cerul e de un albastru adînc. ◊ (Adverbial) În aer era aur și-n grădine miros și-o umbră adînc-viorie. EMINESCU, N. 57. II. Fig. 1. (Despre noțiuni abstracte; în opoziție cu superficial) Care ține de esența lucrurilor, care pătrunde în fondul, în miezul lucrurilor; temeinic, profund. Convingerea adîncă de venirea unor vremuri mai bune nu l-a părăsit... niciodată [pe Beldiceanu]. IONESCU- RION, C. 127. Gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ (Adverbial) Ideologia marxist-leninistă pătrunde tot mai adînc și mai larg in mase. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 2/4. 2. (Cu nuanță intensivă) Desăvîrșit, deplin, total, intens; profund. O liniște adîncă domnea în pădure. SADOVEANU, O. VII 37. O noapte cumplită și-adîncă se varsă de sus. COȘBUC, P. I 294. Începu să miște și să se scoale ca dintr-un somn adînc. ISPIRESCU, L. 103. V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adînc în urma lor. ALECSANDRI, P. A. 62. ◊ (Adverbial) Pentru tăria paginilor tale Izbind în coasta veacului apus, Și pentru adevărul ce l-ai spus – Adînc îți mulțumim, Caragiale. CASSIAN, H. 77. Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adînc o liniștește. EMINESCU, O. I 120. 3. (Neobișnuit, despre noțiuni de timp) Tîrziu. Era în ceasul adînc de după miezul nopții. CAMILAR, TEM. 130. – Pl. f. și: (învechit) adînce (EMINESCU, L. P. 180).
ADẤNC2, -Ă, adânci, adj., I. 1. (Despre ape, cavități sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanță (relativ) mare de marginea de sus, de suprafață. ◊ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrânețe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ◊ Fig. (Adverbial) A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. Pădure adâncă ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Adâncul frunziș al codrului (ODOBESCU). ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior; profund. Suspin adânc. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea profundă a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Jos, grav. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Care ține de esența, de fondul lucrurilor; temeinic, profund. Adânca erudiție a acestui dascăl (NEGRUZZI). 2. Desăvârșit, deplin, total, nemărginit. O liniște adâncă domnea în pădure (SADOVEANU). – Lat. aduncus.
ADÂNCÁ vb. I. v. adânci.
adấnc1 adj. m., f. adấncă; pl. m. și f. adấnci
adânc adj. m., f. adâncă; pl. m. și f. adânci
ADÂNC adj., s. 1. adj. afund, profund, (rar) adâncos. (Oceanul ~.) 2. adj. mare. (O apă ~.) 3. s. adâncime, afund, fund, profunzime, străfund. (Din ~ul lacului.) 4. s. adâncime, afund, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ul pământului.) 5. s. v. prăpastie. 6. adj. compact, dens, des, greu, gros. (Întuneric ~, ceață ~.) 7. adj. intim, lăuntric, profund. (Natura ~ a unui fenomen.) 8. adj. v. absolut. 9. adj. v. esențial. 10. adj. v. gros. 11. adj. v. profund. 12. adj. intens, mare, profund, puternic, viu. (O impresie, o emoție ~.) 13. adj. v. acut. 14. adj. greu, profund. (Un somn ~.)
Adânc ≠ simplist, superficial
adînc (-că), adj. – Profund. – Mr. adîncu, megl. dăncá (< adîncat). < Lat. ăduncus „concav” (Pușcariu 25; Candrea-Dens., 17; Tiktin), cf. sp. adunco. Se pleacă în general de la var. vulg. ădancus (REW 144; DAR; Rosetti, I, 161), pentru a se explica apariția lui î; Candrea-Dens. o explică prin formele în care u era aton. Fără să fie imposibile, ambele supoziții sînt inutile, căci rezultatul lui ăduncus este normal să fie adînc, cf. longo › lîngă, sunt › sînt. Adînc, s. n. (adîncime); adînca (var. adînci), vb. (a adînci); adîncătură, s. f. (adîncitură); adîncime, s. f.; adîncit, adj. (înfundat; îngrijorat; dus pe gînduri). Adînca, vb., înv., a fost înlocuit prin adînci, datorită conjug. incoative, care pare cea mai adecvată sensului lui adîncesc.
ADÂNC1 adv. 1) Spre interior. A săpa ~. 2) Cu intensitate; afund; tare. A dormi ~. A suspina ~. 3) Cu respect. A se închina ~. 4) În mod amănunțit; detaliat. A cerceta ~. /<lat. aduncus
ADÂNC2 ~că (~ci) 1) Care are fundul departe de suprafață. Apă ~că. Farfurie ~că. 2) Care se află sau se extinde departe. Rădăcină ~că. 3) Care se caracterizează prin intensitate mai mare. Liniște ~că. Somn ~. Suspin ~. 4) (despre voce, timbru, ton) Care se caracterizează prin profunzime; grav; jos. /<lat. aduncus
adânc a. 1. arată volumul unei deschizături de sus până jos: groapă adâncă; fig. adânci bătrânețe; 2. ce se pleacă prea jos: adâncă închinăciune; 3. ce s’ascunde într’o înfundătură: locaș adânc; 4. anevoie de pătruns (propriu și figurat): întuneric adânc, cugetare adâncă. [Lat. ADUNCUS, încovoiat, de unde idea de «profund»]. ║ n. 1. fund, adâncime: codrul ’și deschide a lui adâncuri EM.; 2. fig. adâncul sufletului.
2) adî́nc, a v. tr. Vechĭ Adîncesc.
1) adî́nc, -ă adj., pl. f. ĭ (lat. aduncus, încovoĭat, d. uncus, cîrlig). Cu fundu depărtat de suprafață, de margine, de intrare (profund): apă, fîntînă, pădure adîncă. Care pătrunde adînc: rană adîncă. Fig. Mare, intens: noapte, durere, ignoranță, liniște adîncă. Greŭ de pătruns: mister adînc. Foarte pătrunzător: ochĭ, spirit, cugetător, politic adînc. Închinăciune adîncă, făcută închinîndu-te foarte jos. Adîncĭ bătrînețe, lungĭ bătrînețe. S. m. Adîncime, fund: În adîncu mărilor, codrilor. Fig. A dori din adîncu sufletuluĭ, a suspina din adîncu inimiĭ. La adînc, unde e apa adîncă, la larg, în largu apeĭ, departe de mal. Adv. Pînă în adînc: cuțitu a pătruns adînc, adînc întristat.
ADÎNC adj., s. 1. adj. afund, profund, (rar) adîncos. (Oceanul ~.) 2. adj. mare. (O apă ~.) 3. s. adîncime, afund, fund, profunzime, străfund. (Din ~ lacului.) 4. s. adîncime, afund, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ pămîntului.) 5. s. abis, prăpastie, (rar) noian, (livr.), genune, hău, (înv. și reg.) prăpăstenie, (prin Mold. și Olt.) prăval, (prin Transilv.) risipitură, (prin Maram. și Transilv.) stană, (înv.) beznă, fărăfund, precipițiu, tău. (A căzut în ~.) 6. adj. compact, dens, des, greu, gros. (Întuneric ~, ceață ~. ) 7. adj. intim, lăuntric, profund. (Natura ~ a unui fenomen.) 8. adj. absolut, complet, deplin, desăvîrșit, perfect, profund, total. (O liniște ~.) 9. adj. capital, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărîtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinal, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~.) 10. adj. grav, gros, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~; un timbru ~.) 11. adj. profund, serios, temeinic, (fig.) pătrunzător. (O judecată ~.) 12. adj. intens, mare, profund, puternic, viu. (O impresie, o emoție ~.) 13. adj. acut, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu. (O durere ~.) 14. adj. greu, profund. (Un somn ~.)
a pupa adânc expr. (obs., glum.) a practica cuniliția.

adânca dex

Intrare: adânc (adj.)
adânc 3 adj.A10 adjectiv
adânc 1 adj.A75 adjectiv
Intrare: adânca (1 adânc)
adânca 1 adânc verb grupa I conjugarea I
Intrare: adânca (1 adânchez)
adânca 1 adânchez verb grupa I conjugarea a II-a