acuzator definitie

14 definiții pentru acuzator

acuzator, ~oare smf a [At: DA / Pl: ~i, ~oare / E: fr accusateur] (Persoană) care acuză.
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată în împrejurări excepționale cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care acuză, care învinuiește. ◊ Acuzator public = persoană însărcinată, în împrejurări excepționale, cu urmărirea, trimiterea în judecată și susținerea învinuirii în fața instanței în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj. (Uneori substantivat) (Persoană) care acuză, care învinuiește. Procesul ceferiștilor, la care conducătorii luptelor de la Grivița s-au transformat din acuzați în acuzatori împotriva guvernului terorist de atunci și împotriva regimului reacționar pe care îl reprezenta, a avut un răsunet internațional în cercurile democratice de pretutindeni. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 17. ◊ Acuzator public = magistrat care susține acuzarea într-un proces penal. V. procuror.
ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care acuză, care învinuiește. ◊ (Substantivat) Acuzator public = magistrat care susține acuzarea într-un proces penal. – După fr. accusateur.
acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. acuzatoáre
acuzatór adj. m., s. m., pl. acuzatóri; f. sg. și pl. acuzatoáre
ACUZATÓR s., adj. 1. s. v. procuror. 2. adj. (JUR.) incriminator. (Faptă ~oare.) 3. adj. (rar) rechizitorial. (Un ton ~.)
ACUZATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care acuză. ◊ Acuzator public = magistrat care susține acuzarea într-un proces penal. [Cf. fr. accusateur].
ACUZATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care acuză. ♦ ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale. (< fr. accusateur)
ACUZATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care acuză; care învinuiește. ◊ ~ public persoană care susține învinuirea în procesele penale. /<fr. accusateur
acuzator m. cel ce acuză sau pârăște pe cineva, pârîș.
*acuzatór, -oáre adj. Care acuză.
ACUZATOR s., adj. 1. s. (JUR.; în unele țări) procuror, (înv.) minister public. 2. adj. (JUR.) incriminator. (Faptă ~.) 3. adj. (rar) rechizitorial. (Un ton ~.)

acuzator dex

Intrare: acuzator (adj.)
acuzator adjectiv
Intrare: acuzator (s.m.)
acuzator substantiv masculin