ACOPERÍ, acópăr, vb. IV., I. Tranz. (Uneori în opoziție cu descoperi, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau, mai rar, «de») 1. A pune peste un obiect sau peste o ființă ceva care să le învelească sau să le ascundă în întregime. S-a prins în palme capul... acoperindu-și fața. SAHIA, N. 72. Ea-și acoperă cu mina fața roșă de sfială. EMINESCU, O. I 82. ◊ Fig. Somn.,. acopere ființa-mi cu-a ta mută armonie. EMINESCU, N. 44. Dac-am văst (=văzut) că nu mai vii... Urîtul mi-l așternui, Cu dragul m-acoperii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ (Urmat de determinări ca: «glorie», «lauri», «rușine», «ridicol», introduse prin prep. «de») A se acoperi de glorie. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) A fi așezat, a sta peste cineva sau ceva învelindu-l, protejîndu-l sau ascunzîndu-l. Florile dalbe... Acopăr cu un strat de nea pămîntul. BENIUC, V. 38. Cu mișcări scurte a dat drumul de pe el straielor sumare, care mai mult îl dezgoleau decît îl acopereau. SADOVEANU, N. F. 80, [Buza] cea de deasupra se resfrîngea în sus peste scăfîrlia capului, iar cea dedesubt atîrna în jos de-i acoperea pîntecele. CREANGĂ, P. 240. Deodat-aud foșnirea unei rochii... Iar mîni subțiri și reci mi-acopăr ochii. EMINESCU, O. I 119. ♦ Refl. A căpăta (sau a-și forma) la suprafață un strat învelitor. Cerul s-a acoperit cu nori. ◊ Marea frămîntată s-acopere de spume. ALECSANDRI, P. A. 70. 2. A pune peste un obiect deschis ceva care să-l închidă, să-l astupe. Acoperi oala ca să fiarbă în abur. SADOVEANU, N. F. 90. 8. (Cu privire la clădiri) A pune acoperișul. A acoperit casa cu tinichea. ◊ Trenul intră între căsuțe acoperite cu carton gudronat, paie și șindrile. DUMITRIU, B. F. 88. Un bordei acoperit cu paie. ODOBESCU, S. III 18. II. Fig. 1. Tranz. (Mil.) A apăra, a proteja. A acoperi retragerea unei armate. 2. Tranz. A ascunde, a tăinui, a nu da pe față. Lucrurile nu puteau rămîne mult timp acoperite. Împărăteasa, de silă, de milă, fu nevoită a spune împăratului toată șiretenia. ISPIRESCU, L. 111. 3. Tranz. (Cu privire la un sunet, la un zgomot) A depăși în intensitate; a face să nu se audă, a înăbuși. Eleonora vorbea tare, încercînd să acopere sunetul pianului. DUMITRIU, B. F. 44. Un ropot de aplauze acoperi ultimele cuvinte ale oratorului. BART, E. 286. 4. Refl. A se suprapune exact, a coincide, a corespunde perfect. Definiția propusă se acoperă perfect cu sensul cuvîntului. ◊ Tranz. (Complementul arată o necesitate materială, o datorie, o cheltuială, un deficit) A acoperi nevoile de consum ale unei colectivități. ◊ Se îndoia că sînt acolo atîția gologani cîți să acopere datoria țăranului. PAS, L. I 142. Stamati reuși să mai facă un împrumut ca să acopere cheltuielile. BART, E. 256. ◊ T r an z. (Franțuzism) A străbate o distanță. Alergătorul a acoperit distanța de 1500 de metri într-un timp record. ◊ Expr. (Sport) A acoperi terenul = a fi prezent acolo unde este nevoie. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 3 sg. acoperă și (nerecomandabil) acopere, pers. 3 pl. acoperă și (nerecomandabil) acopăr; conj. pers. 3 sg. și pl. acopere.