acolisi definitie

2 intrări

11 definiții pentru acolisi

acolisí vr [At: (a. 1631) HEM 199 / V: -losí, ocolisí / Pzi: ~sesc / E: ngr ἄϰόλησα aor. lui αϰολώ] 1 (Mol; înv) A se ține de capul cuiva (cu intenții rele). 2 (Îvr) A nu lăsa din stăpânire ceea ce este cucerit.
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A se lega, a se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a cucerit odată. – Din ngr. ekóllissa (aor. lui kollô „a (se) lipi”).
ACOLISÍ, acolisesc, vb. IV. Refl. (Înv.) 1. A urmări pe cineva, a se ține de capul cuiva cu dușmănie. 2. A nu lăsa din stăpânire ceea ce a apucat o dată. – Ngr. ecollisa.
acolisí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se acoliséște, imperf. 3 sg. se acoliseá; conj. prez. 3 să se acoliseáscă
acolisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. acolisésc, imperf. 3 sg. acoliseá; conj. prez. 3 sg. și pl. acoliseáscă
acolisí, (-sésc, -ít), vb. – A prinde, a apuca. < Ngr. ἀϰολλῶ „a se lipi”, aorist ἀϰόλλησα. Sec. XVII, azi puțin folosit. – Der. acolisitor, adj. (tenace, încăpățînat); acolisitură, s. f. (încăpățînare, stăruință).
ACOLISI vb. (Mold.) A se ține, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gînd rău). A: Cînd se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deală, așa numai într-o pizmă va vrea să-l ucigă, cela însă nu se va da. PRAV. Ce să acoliseaște Radul-Vodă de cel sărac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, soră, să nu te mai acolisăști de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekóllissa (aor. al lui kolló „a (se) lipi”). Vezi și acolisitură.
acolisésc (mă) v. refl. (ngr. kollô, aor. ekóllisa, lipesc, d. kólla, cleĭ, coală. V. coală). Mold. Rar azĭ. Mă agăț, mă leg de cineva cu gînd răŭ: să nu se maĭ acolisească de Moldova (Nec. Let. 2, 181).
acolisî, acolisăsc, (acolisi), vb. refl. – (reg.) 1. A se prinde, a se apuca. 2. A se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva. 3. A se căpătui, a se însura (Memoria, 2004): „De tri ai umblu-a pețî, / Da’ nu mă pot acolisî, / Că n-o fost și nici nu este / Și frumoasă și cu zestre.” (Memoria, 2004: 1.148). – Din ngr. ekóllissa „a se lipi” (DER, DEX).
acolisî, acolisăsc, (acolisi), vb. refl. – 1. A se prinde, a se apuca. 2. A se agăța de cineva, a se ține de capul cuiva. 3. A se căpătui, a se însura (Memoria 2004): „De tri ai umblu-a pețî, / Da’ nu mă pot acolisî, / Că n-o fost și nici nu este / Și frumoasă și cu zestre.” (Memoria 2004:1148). – Din ngr. ekóllissa „a se lipi” (DER, DEX).

acolisi dex

Intrare: acolisi
acolisi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: acolisî
acolisî