Dicționare ale limbii române
acceptór sm [At: DEX2 / Pl: ~i / E: fr accepteur] (Fiz) Atom trivalent care, introdus într-un semiconductor, primește electroni de la un atom din rețeaua cristalină a acestuia.
ACCEPTÓR, -OÁRE, acceptori, -oare, adj., s. m. (Fiz.) (Atom de natură străină) care poate primi un electron suplimentar, determinând apariția unui gol pozitiv în masa unui semiconductor. – Din fr. accepteur.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
ACCEPTÓR, acceptori, s. m. (Fiz.) Atom trivalent care, introdus într-un semiconductor, primește electroni de la un atom din rețeaua cristalină a acestuia. – Din fr. accepteur.
- sursa: DEX '96 1996
- permalink
ACCEPTÓR, acceptori, s. m. (Fiz.) Atom trivalent care introdus într-un semiconductor primește electroni de la un atom din rețeaua cristalină a acestuia. – Din fr. accepteur.
- sursa: DEX-S 1988
- permalink
acceptór1 adj. m., pl. acceptóri; f. sg. și pl. acceptoáre
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
acceptór2 s. m., pl. acceptóri
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
acceptór adj. m., s. m., pl. acceptóri; f. sg. și pl. acceptoáre
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
ACCEPTÓR s.m. Atom, grup de atomi sau de ioni cu învelișul electronic exterior incomplet. [Pron. ac-cep-. / < fr. accepteur].
ACCEPTÓR, -OÁRE s. m. 1. (atom) capabil a primi electroni suplementari. 2. (substanță chimică) care poate fixa o altă substanță. (< fr. accepteur)
- sursa: MDN '00 2000
- permalink
acceptor dex
Intrare: acceptor (adj.)
acceptor 1 adj.
adjectiv
Intrare: acceptor (s.m.)
acceptor 2 s.m.
substantiv masculin