accept definitie

2 intrări

28 definiții pentru accept

accépt sn [At: I. PANȚU, C. 287 / Pl: ~e / E: ger Akzept] 1 Consimțământ scris pe o poliță prin care o persoană desemnată de emitentul poliței se obligă să plătească beneficiarului, la scadență, suma prevăzută în poliță Si: acceptare, (înv) acceptațiune. 2 (Pex) Poliță.
accepta vt [At: MAIORESCU, D. II, 189 / Pzi: accépt / E: fr accepter] A fi de acord.
ACCÉPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.
ACCÉPT, accepte, s. n. Consimțământ scris de pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.
ACCEPT, accepte, s. n. Hîrtie de valoare prin care cineva se obligă să achite o sumă de bani pînă la un anumit termen. V. poliță.
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. (În opoziție cu refuza; cu privire la oferte, la propuneri) A primi, a consimți la..., a se învoi la... Accept invitația. ♦ (Cu privire la o situație, la un fapt) A fi de acord cu..., a se învoi la..., a admite, a aproba. Nu pot să accept vorbirea aceasta decît cu largi rezerve. GALACTION, O. I 226.
ACCÉPT, accepte, s. n. Document de credit emis de o întreprindere asupra alteia și prevăzut cu o mențiune semnată de aceasta din urmă, prin care se obligă să achite o anumită sumă de bani la termenul fixat de emitent. – Germ. Akzept (lat. lit. acceptus).
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să...; a fi de acord cu...; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare).
accépt s. n.
acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă
accépt s. n., pl. accépte
acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. și pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. și pl. accépte
ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimți. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaște. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăși.
A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunța, a respinge
ACCÉPT s.n. Înscris, act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. [< germ. Akzept, cf. lat. acceptus].
ACCEPTÁ vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimți, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].
ACCÉPT s. n. 1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. 2. acord, aprobare. (< germ. Akzept)
ACCEPTÁ vb. tr. a primi, a consimți, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)
acceptá (acceptát, át), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter. – Der. accept, s. n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s. m. (persoană care acceptă); accepțiune, s. f.
ACCÉPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. /<germ. Akzept, lat. acceptus
A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare
accept n. poliță, efect de comerț prin care o persoană se obligă să plătească la scadență o sumă hotărîtă.
acceptà v. 1. a primi (bucuros) 2. a semna o poliță.
*accept și -éz, a v. tr. (lat. acceptáre, d. ac-cípere, ac-céptum a primi. V. încep. Primesc de bună voie: accept un dar. Mă arăt gata de: accept lupta. Accept o poliță, mă angajez s’o plătesc la scadență.
ACCEPTA vb. 1. a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a admite, a primi. (A fost ~ la club.) 3. a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a voi, a vrea. (~ să fii sofia mea?) 4. a conveni, a se învoi, (înv.) a pristăni. (A ~ să vină la nuntă.) 5. (POLITICĂ) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. a admite, a mărturisi, a recunoaște. (Pînă la urmă a ~ că așa este.) 7. a admite, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.)a pristăni, (înv.) a obicnî, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta!) 8. a admite, a împărtăși, a primi. (Nu ~ opiniile lui.)
accépt s. n. Acord, aprobare ◊ „Prima mișcare – acceptul de a plăti un impozit de 649 691 lei.” Sc. 19 V 82 p. 2 (din accepta; DN3, alt sens)

accept dex

Intrare: accept
accept substantiv neutru
Intrare: accepta
accepta verb grupa I conjugarea I