accentua vt [At: MAIORESCU, CR. II, 206 / Pzi: ~uez / E: fr accentuer] 1 (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) A marca prin accent (1). 2 (Fig) A reliefa. 3 (Fig) A intensifica.

accentuáre sf [At: MAIORESCU, CR. I, 148 / Pl: ~uări / E: accentua] 1 Marcare prin accent (1) Si: accentuat¹ (1). 2 (Fig) Reliefare.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă sau un cuvînt; a scoate în relief o propoziție sau o frază, prin intonație ori prin mărirea intensității vocii. Accentuăm silaba penultimă. ◊ Fig. A scoate în relief, a sublinia, a întări, a apăsa. V-am vorbit rîndul trecut de faptul acesta. Și am accentuat că el are o mare însemnătate. 2. Refl. Fig. A spori, a crește. Contradicțiile din lagărul imperialist se accentuează tot mai mult. ◊ Tălăzuirea cîmpiilor se accentuează, iar valurile lor domoale se umflă și se urcă spre cer. BOGZA, C. O. 153. - Pronunțat: -tu-a.

ACCENTUÁRE, accentuări s. f. Acțiunea de a accentua. 1. Marcarea prin accent (sau prin alt semn grafic) a unei silabe sau a unui cuvînt; scoaterea în relief a unei propoziții sau a unei fraze prin intonație sau prin mărirea intensității vocii. Accentuarea silabei penultime. 2. Fig. Sporire, creștere. Dezmățul militarismului duce la intensificarea procesului de descompunere a sistemului de credit capitalist, la accentuarea inflației, la zdruncinarea întregului sistem de credit monetar și financiar al capitalismului, la creșterea costului vieții și la agravarea mizeriei maselor populare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 6/4. – Pronunțat: -tu-a-.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvânt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. ♦ Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer.

ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-]

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuắrii (-tu-ă-); pl. accentuắri

accentuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. accentuéz, 3 sg. și pl. accentueáză, 1 pl. accentuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. accentuéze (sil. -tu-e-); ger. accentuând (sil. -tu-ând)

accentuáre s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. accentuării (sil. -tu-ă-); pl. accentuări

ACCENTUÁ vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori.

ACCENTUÁRE s. 1. accentuație. (O ~ corectă a cuvintelor.) 2. evidențiere, întărire, marcare, relevare, reliefare, subliniere, (livr.) potențare. (~ unor caracteristici ale lucrării.)

ACCENTUÁ vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvânt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer].

ACCENTUÁRE s.f. Acțiunea de a (se) accentua; accentuație. [Pron. -tu-a-. / < accentua].

ACCENTUÁ vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. (< fr. accentuer)

A ACCENTUÁ ~éz tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziții) A evidenția prin accent. 2) fig. A scoate în evidență în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

A SE ACCENTUÁ se ~eáză intranz. (despre procese, fenomene) A se desfășura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

accentuà v. 1. a rosti cuvintele după regulele accentului tonic; 2. a pune accentele în scris; 3. fig. a face să reiasă, a exprima cu energie și claritate.

accentuați(un)e f. lucrarea și modul de a accentua, intonațiune.

*accentuațiúne f. (d. accentuéz). Acțiunea de a accentua, de a intona. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

*accentuéz v. tr. (mlat. accentuare, fr. accentuer). Pun accentu. Variez vocea. Fig. Scot în relief.

ACCENTUA vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. a apăsa, a insista. (A ~ asupra celor spuse mai înainte.) 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori. (Viteza vîntului s-a ~.)

ACCENTUARE s. evidențiere, întărire, marcare, relevare, reliefare, subliniere, (livr.) potențare. (~ unor caracteristici ale lucrării.)

accentuáre s. f. (arh.) ◊ „Domină blocurile de P + 4 nivele cu accentuări, adică blocuri de P + 8 nivele [...]” R.l. 11 XI 86 p. 1 (din accentua; DEX, DN3, alte sensuri)