Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

18 defini╚Ťii pentru accent

acc├ęnt sn [At: NEGRUZZI, S. II, 14 / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr accent, lat accentus] 1 Pronun╚Ťare mai intens─â sau pe un ton mai ├«nalt a unei vocale, a unei silabe, a unui cuv├ónt sau a unui grup de cuvinte. 2 Semn grafic care marcheaz─â un accent (1). 3 (Pex) Pronun╚Ťare. 4 (Fig) Ton.
ACC├ëNT, accente, s. n. 1. Pronun╚Ťare mai intens─â, pe un ton mai ├«nalt etc. a unei silabe dintr-un cuv├ónt sau a unui cuv├ónt dintr-un grup sintactic. ÔÖŽ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceast─â pronun╚Ťare sau alt─â particularitate de pronun╚Ťare. Accent ascu╚Ťit. Accent circumflex. Accent grav. ÔŚŐ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate ├«n relief, a da aten╚Ťie deosebit─â (unei probleme). 2. Fel particular de pronun╚Ťare specific unui grai, unei limbi sau unei st─âri afective. 3. Scoatere ├«n relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorit─â╚Ťii sau prin prelungirea duratei lui. ÔÇô Din fr. accent, lat. accentus.
ACC├ëNT, accente, s. n. 1. Pronun╚Ťare mai intens─â, pe un ton mai ├«nalt etc. a unei silabe dintr-un cuv├ónt sau a unui cuv├ónt dintr-un grup sintactic. ÔÖŽ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceast─â pronun╚Ťare sau alt─â particularitate de pronun╚Ťare. Accent ascu╚Ťit. Accent circumflex. Accent grav. ÔŚŐ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate ├«n relief, a da aten╚Ťie deosebit─â (unei probleme). 2. Fel particular de pronun╚Ťare, specific unui grai, unei limbi sau unei st─âri afective. 3. Scoatere ├«n relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorit─â╚Ťii sau prin prelungirea duratei lui. ÔÇô Din fr. accent, lat. accentus.
ACC├ëNT, accente, s. n. 1. Eviden╚Ťiere a unei silabe ├«ntr-un cuv├«nt sau a unui cuv├«nt ├«ntr-o fraz─â, prin m─ârirea intensit─â╚Ťii vocii sau prin varierea tonului. ÔŚŐ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale spre a ar─âta c─â silaba respectiv─â este accentuat─â. ÔŚŐ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o aten╚Ťie special─â, a-i ar─âta un interes deosebit. Industrializarea socialist─â pune accentul pe dezvoltarea, ├«n primul r├«nd, a industriei grele ╚Öi mai cu seam─â a industriei de ma╚Öini. LUPTA DE CLAS─é, 1953, nr. 3-4, 34 ÔŚŐ Semn grafic ├«ntrebuin╚Ťat ├«n scrierea unor limbi pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. Accent ascu╚Ťit. Accent circumflex. 2. Fel particular de a pronun╚Ťa cuvintele ├«ntr-o limb─â sau ├«ntr-un dialect. Accent moldovenesc. ÔŚŐ Covaci... de╚Öi era ungur, vorbea rom├«ne╚Öte cu accentul de la Bucure╚Öti. DUMITRIU, N. 194. 3. Intona╚Ťie afectiv─â, ton, ml─âdiere a vocii. Era ├«n glasul dadacei mele accentul pe care ├«l cuno╚Öteam, de mare ├«ngrijorare ├«naintea primejdiei. SADOVEANU, N. F. 131. De╚Öi atins de accentul acestui om, i-am replicat cu lini╚Öte. GALACTION, O. I 238. ÔÇô Pl. ╚Öi: (├«nvechit) accenturi (NEGRUZZI, S. I 347).
ACC├ëNT, accente, s. n. 1. Scoaterea ├«n relief a unei silabe, a unui cuv├ónt etc., prin m─ârirea intensit─â╚Ťii vocii sau prin intona╚Ťie. ÔÖŽ Semn grafic care se pune uneori deasupra unei vocale, pentru a ar─âta c─â silaba respectiv─â este accentuat─â. ÔŚŐ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a da (unei probleme) o aten╚Ťie deosebit─â, a-i ar─âta un interes deosebit. ÔÖŽ Semn grafic ├«ntrebuin╚Ťat ├«n scrierea unor limbi, pentru marcarea timbrului unor vocale. Accent grav. 2. Fel particular de a pronun╚Ťa cuvintele ├«ntr-o limb─â sau ├«ntr-un dialect. 3. Intona╚Ťie afectiv─â; ton. ÔÇô Fr. accent (lat. lit. accentus).
acc├ęnt s. n., pl. acc├ęnte
acc├ęnt s. n. (sil. ac-), pl. acc├ęnte
ACC├ëNT s. 1. v. ton. 2. intona╚Ťie, ton. (Vorbea cu un ~ plin de c─âldur─â.)
ACC├ëNT s.n. 1. Intona╚Ťie special─â a unei silabe dintr-un cuv├ónt, pus─â ├«n eviden╚Ť─â prin m─ârirea intensit─â╚Ťii vocii sau prin varietatea tonului. ÔÖŽ Emisiune mai intens─â a unui sunet sau a unui acord. ÔÖŽ Semn grafic care indic─â accentuarea unei silabe sau a unui sunet. 2. Mod specific de a vorbi o limb─â sau un dialect. 3. Intona╚Ťie afectiv─â, ml─âdiere special─â a tonului, a vocii. 4. (Fig.) Importan╚Ť─â. [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. accentus, cf. fr. accent].
ACC├ëNT s. n. 1. intona╚Ťie special─â a unei silabe dintr-un cuv├ónt prin m─ârirea intensit─â╚Ťii vocii. ÔŚŐ semn grafic care indic─â aceast─â intona╚Ťie. 2. (muz.) emisiune mai intens─â a unui sunet, a unui acord. 3. mod specific de a vorbi o limb─â, un dialect. 4. inflexiune afectiv─â a vocii. 5. (fig.) importan╚Ť─â. ÔÖŽ a pune ┼şl (pe) = a sublinia, a scoate ├«n relief. (< fr. accent, lat. accentus)
ACC├ëNT ~e n. 1) Pronun╚Ťare mai intens─â a unei silabe sau a unui cuv├ónt. 2) Semn deasupra unei litere sau silabe, care indic─â locul ╚Öi felul accentu─ârii. 3) Mod specific de a vorbi o limb─â. Vorbe╚Öte cu un ~ str─âin. /<fr. accent, lat. accentus
accent n. 1. ridicarea sau cobor├«rea vocii pe silaba unei vorbe: accent tonic; 2. semnul ce se pune pe o silab─â: accent ascu╚Ťit, grav, circumflex; 3. intona╚Ťiune particular─â unei ╚Ť─âri: accent moldovenesc; 4. inflexiunea vocii spre a exprima un sentiment sufletesc: dulcile accente ale melodiei.
*acc├ęnt n., pl. e (lat. accentus, d. ad, la, ╚Öi cantus, c├«nt, c├«ntec). Gram. Pronun╚Ťare ma─ş intens─â a une─ş silabe, indiferent de ├«n─âl╚Ťimea voci─ş: accent tonic, ritmic. Pronun╚Ťare particular─â: accent moldovenesc. Expresiune a voci─ş: accent pl├«ng─âtor. Un semn care se pune pe vocale: accent ascu╚Ťit.
ACCENT s. 1. (├«nv.) ton. (Are ~ pe ultima silab─â.) 2. intona╚Ťie, ton. (Vorbea cu un ~ plin de c─âldur─â.)
acc├ęnt s.n. 1. Pronun╚Ťare mai intens─â sau pe un ton mai ├«nalt a unei silabe dintr-un cuv├ónt sau a unui cuv├ónt dintr-un grup sintactic (sintagm─â, propozi╚Ťie, fraz─â); unitate suprasegmental─â intensiv─â; 2. accent grafic ÔÇô semn diacritic folosit ├«n scrierea unor limbi pentru a marca anumite particularit─â╚Ťi de pronun╚Ťare a vocalelor; 3. acccent metric/accent ritmic/accent prozodic ÔÇô pune ├«n eviden╚Ť─â o anumit─â silab─â ├«n cadrul unei unit─â╚Ťi metrice sau ritmice; 4. ├Än limbajul curent, mod de a vorbi (sau de a pronun╚Ťa) relevant pentru provenien╚Ťa etnic─â, regional─â sau social─â a unui individ.
acc├ęnt s.n. 1. Pronun╚Ťare mai intens─â sau pe un ton mai ├«nalt a unei silabe dintr-un cuv├ónt sau a unui cuv├ónt dintr-un grup sintactic (sintagm─â, propozi╚Ťie, fraz─â); unitate suprasegmental─â intensiv─â; 2. accent grafic ÔÇô semn diacritic folosit ├«n scrierea unor limbi pentru a marca anumite particularit─â╚Ťi de pronun╚Ťare a vocalelor; 3. accent metric/accent ritmic/accent prozodic ÔÇô pune ├«n eviden╚Ť─â o anumit─â silab─â ├«n cadrul unei unit─â╚Ťi metrice sau ritmice; 4. ├Än limbajul curent, mod de a vorbi (sau de a pronun╚Ťa) relevant pentru provenien╚Ťa etnic─â, regional─â sau social─â a unui individ.
accent (< accentus*; gr. ¤Ç¤ü╬┐¤âß┐│╬┤╬»╬▒, prosodia ÔÇ×c├ónt al─âturatÔÇŁ) I. Termen generic pentru formele de pronun╚Ťare caracteristice prozodiei (1) antice ╚Öi diferen╚Ťiate, ├«ncep├ónd din epoca alexandrin─â (sec. 2 ├«. Hr.), prin semne grafice cu denumiri gr. ╚Öi lat. ├«n: a. cu caracter melodic (a, b, c), ritmic (d, e) ╚Öi de articula╚Ťie (f, g, h, i, j): a) / = ß╗Ć╬ż╬Áß┐ľ╬▒, oxeia; acutus (├«nalt); b) = ╬▓╬▒¤ü╬Áß┐ľ╬▒, bareia; gravis (grav); c) ~ = ¤Ç╬Á╬╣¤ü¤â¤Ç¤ë╬╝╬ş╬Ż╬Ě, perispomene; circumflexus (├«nalt-grav); d) U = ╬▓¤ü╬▒¤ç¤Ź¤é, brahyus; brevis (silab─â scurt─â); e) ÔÇô = ╬╝╬▒¤░¤ü¤î¤é, makros; longa (silab─â lung─â); f) ╦ś = ߯Ťć╬ş╬Ż, hyphen; conjunctio (de legare a dou─â cuvinte); g) ╠Ž = ╬┤╬╣╬▒¤â¤ä╬┐╬╗╬«, diastole; distinctio (de separare a dou─â cuvinte); h) ═â = ß╝ǤǤî¤â¤ä¤ü╬┐¤ć╬┐¤é, apostrophos; apostrophus (apostrof); i) ÎÇ_ = ╬┤╬▒¤â╬Áß┐ľ╬▒, daseia; aspiratio (cu h aspirativ ├«naintea unui cuv├ónt care ├«ncepe cu o vocal─â); j) _ÎÇ = ¤ł╬╣╬╗╬«, psile; siccitas sive purum (f─âr─â h aspirativ ├«naintea unui cuv├ónt care ├«ncepe cu o vocal─â). Trecerea de la structurile cantitative proprii prozodiei antice la structurile accentice ale versifica╚Ťiei ├«n limbile vulgare precum ╚Öi ├«n cele moderne a impus, ├«n cazul prelu─ârii unor texte din ebr., elin─â ╚Öi, mai t├órziu, din lat., men╚Ťinerea unor semne (asem─ân─âtoare, de ex. a, a, b, c) cu rol de reliefare a unor silabe. Aceste semne, al─âturi de acelea ce indicau la ├«nceput sensul ascendent sau descendent al intervalelor* muzicale, au stat, dup─â cum se presupune, la originea semnelor muzicale bizantine [v. nota╚Ťie IV]. II. Semn grafic indic├ónd o apogiatur─â* lung─â anterioar─â sau posterioar─â, utilizat ├«n nota╚Ťia ornamentelor* din sec. 18. III. Efectul unui sunet sau acord* cu intensitate distinctiv─â. 1. A. metric, a. corelat ├«n sistemul metro-ritmic (v. m─âsur─â; arsis; thesis), av├ónd trei specii: a. metric principal (!), a. metric secundar (+) ╚Öi a. metric subdivizionar (x); 2. a. sincopatic, v. sincop─â. 3. A. contratimpic, v. contratimp. 4. A. motivic v. motiv. 5. A. de fraz─â*, v. ictus (3). 6. A. patetic, a. cu intensitate distinct─â indicat prin semne grafice (^, v,ÔÇ║) sau prin expresii prescurtate (sf, sfz = sforzato*; sfp = sforzato-piano). 7. ritmic, accentul cel mai puternic al unei formule (II) ritmice repetate exact sau variat, de ex., ├«n ritmul foxtrott*. 8. A. agogic, v. agogic─â. 9. A. melodic, a. provocat de un salt melodic (x). IV. Legile versifica╚Ťiei ├«n lb. rom├ón─â ╚Öi structura ritmic─â a melodiei determin─â specificul a. ├«n folcl. rom├ónesc. Cele trei a. tonice din lb. rom├óne (oxitonic, de pe ultima silab─â; paroxitonic, de pe silaba penultim─â; proparoxitonic, de pe silaba antepenultim─â) eviden╚Ťiaz─â o silab─â din cuv├ónt, devenind astfel ╚Öi a. muzical. A. metric ├«mparte versul popular ├«n picioare metrice alc─âtuite din dou─â silabe, prima accentuat─â, a doua aton─â. ├Än refrenele* neregulate a. cade ╚Öi dup─â trei silabe. Nu este obligatorie concordan╚Ťa a. metric cu cel tonic; acela╚Öi cuv├ónt poate fi accentuat diferit chiar ├«n acela╚Öi vers: ÔÇ×P─âd├║re, dr├íg─â p─âd├║reÔÇŁ, fenomen care rezult─â probabil din supravie╚Ťuirea, ├«n melodie, a picioarelor (1) metrice antice. ├Än ultimul picior metric al versului, cele dou─â accente trebuie s─â coincid─â, cu unele excep╚Ťii (Br─âiloiu).
ACC├ëNT s. n. (< lat. accentus, cf. fr. accent): 1. eviden╚Ťiere a unei silabe ├«ntr-un cuv├ónt sau a unui cuv├ónt ├«ntr-o propozi╚Ťie sau ├«ntr-o fraz─â prin m─ârirea intensit─â╚Ťii vocii sau prin varierea tonului (de aici: a. ├«n cuv├ónt, a. ├«n propozi╚Ťie, a. ├«n fraz─â). A. contribuie la individualizarea cuv├óntului sau a unit─â╚Ťii pe care o caracterizeaz─â ├«n raport cu celelalte unit─â╚Ťi de acela╚Öi fel. El u╚Öureaz─â precizarea mesajului, indiferent de caracterul pe care ├«l are (fix sau mobil). ├Än limba rom├ón─â are o valoare distinctiv─â: nu simpla succesiune a fonemelor ├«n cuvintele omonime permite eviden╚Ťierea sensurilor deosebite pe care acestea le au, ci a., ca ├«n s. m├│bil─â, adj. mob├şl─â, ╚Öi vb. mobilß║». ÔŚŐ ~ de intensitate (din├ímic, sil├íbic, expirat├│r): a. caracterizat prin for╚Ťa (energia) mai mare cu care este rostit─â o silab─â ├«ntr-un cuv├ónt. El este propriu fiec─ârui cuv├ónt ╚Öi trebuie respectat ├«n rostire: boln├ív, caract├ęr, du╚Öm├ín, fenom├ęn; ├íugust, ├şnvers, ├│per─â etc. Are rol lexical, deosebind cuvintele omografe: paral├ęle ÔÇô par├ílele, v├ęsel─â ÔÇô ves├ęl─â etc.; are ├«ns─â ╚Öi rol gramatical, diferen╚Ťiind formele gramaticale flexionare: ad├║n─â ÔÇô adunß║», cß║ąnt─â ÔÇô c├óntß║» etc. Este caracteristic multor limbi, inclusiv limbii rom├óne. ├Än cuvintele cu multe silabe se distinge un a. de intensitate principal, mai puternic, ╚Öi un a. de intensitate secundar, mai slab, desp─âr╚Ťite ├«ntre ele prin silabe neaccentuate, ca ├«n p├ęrspicacit├íte (a. secundar pe silaba per- ╚Öi a. principal pe silaba -ta). ÔŚŐ ~ sintactic: a. care eviden╚Ťiaz─â un cuv├ónt dintr-o propozi╚Ťie sau o propozi╚Ťie dintr-o fraz─â, ca ├«n exemplele ÔÇ×A├şci l-am g─âsitÔÇŁ, ÔÇ×Trebuia s─â asc├║lte de sfatul dat, nu s─â se hazardeze ├«n ac╚Ťiuni f─âr─â perspectiv─âÔÇŁ. ÔŚŐ ~ muzic├íl (mel├│dic, t├│nic): a. care presupune o pronun╚Ťare (intona╚Ťie) pe un ton mai ├«nalt a unei silabe dintr-un cuv├ónt. El a existat ├«n limba greac─â veche ╚Öi ├«n limba latin─â, iar ast─âzi e ├«nt├ólnit ├«n limbile chinez─â ╚Öi japonez─â. E ├«mbinat cu a. de intensitate ├«n limbile norvegian─â, suedez─â, s├órb─â ╚Öi lituanian─â. 2. semn grafic pus deasupra unei vocale pentru a marca o pronun╚Ťare mai intens─â, pe un ton mai ├«nalt, sau o alt─â particularitate de pronun╚Ťare. ÔŚŐ ascu╚Ťit (ÔÇÖ): semn grafic folosit frecvent ├«n limba francez─â, unde noteaz─â timbrul ├«nchis (mai rar pe cel deschis) al vocalei e, ca ├«n d├ępr├ęcier ÔÇ×a depreciaÔÇŁ ╚Öi ├ęv├ęnement ÔÇ×evenimentÔÇŁ. ├Än limba rom├ón─â, pus deasupra unei vocale, noteaz─â o silab─â accentuat─â, ca ├«n t├íre, m├ęre, m├şne, s├│r─â, zß║»rile, zß║ąn─â etc. ÔŚŐ ~ circumfl├ęx (^): semn grafic, specific limbii franceze, care noteaz─â vocalele lungi, urmate de o consoan─â sau de o vocal─â disp─ârut─â ulterior, ca ├«n dep├┤t ÔÇ×depunereÔÇŁ, gr├óce ÔÇ×gra╚ŤieÔÇŁ etc. ├Än limba rom├ón─â noteaz─â sunetul ÔÇ×├«ÔÇŁ (ÔÇ×├óÔÇŁ), ca ├«n ├«ncet, p├ón─â, rom├ón etc. ÔŚŐ ~ grav (`): semn grafic, specific limbii franceze, unde noteaz─â pronun╚Ťarea deschis─â a vocalei e sau diferen╚Ťiaz─â unele cuvinte omonime, ca ├«n exemplele aurif├Ęre ÔÇ×auriferÔÇŁ, aust├Ęre ÔÇ×aspruÔÇŁ, r├Ęgle ÔÇ×regul─âÔÇŁ; o├╣ ÔÇ×undeÔÇŁ ou ÔÇ×sauÔÇŁ, l├á ÔÇ×acoloÔÇŁ la (articol). 3. (impropriu) fel particular al unei persoane de a pronun╚Ťa cuvintele ca ├«ntr-o limb─â str─âin─â, ca ├«ntr-un dialect sau ca ├«ntr-un grai (se spune: cu accent str─âin, cu accent moldovenesc, cu accent oltenesc).

Accent dex online | sinonim

Accent definitie

Intrare: accent
accent 1 pl. -e substantiv neutru
  • silabisire: ac-
accent 2 pl. -uri substantiv neutru
  • silabisire: ac-