acar definitie

24 definiții pentru acar

acár3 sm [At: DA / Pl: ~i / E: ac + -ar] Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora Si: macagiu.
ácar4 av [At: N. TEST. (1648), 219 / V: acăr / E: mg akàr[ (îrg; urmat de un pronume relativ, un adverb relativ sau o conjuncție) Măcar (4).
acar1 sn [At: HEM 20 / Pl: ~e / E: ac + -ar cf fr aiguillier] Cutie în care se păstrează acele și celelalte instrumente de cusut Si: (Mol) acăriță1, acarniță.
acár2 sn [At: MARIAN, N. U. 379 / Pl: ~e / E: nct] Instrument de alamă sau de fier cu capetele curbate, folosit de femeile de la țară pentru a construi în jurul lui conciul.
acăr av vz acar
ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.
ACÁR, acari, s. m. Muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și asigură întreținerea acestora; macagiu. – Ac + suf. -ar.
ACAR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată; macagiu. Acarul, care cu o zi înainte, dimineața, împărțea manifeste, zise: Eu las acul închis! DUMITRIU, N. 97. Locomotiva fluiera prelung, acarii își legănau lanternele în noapte. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 48.
ACÁR, acari, s. m. Muncitor care manevrează acele la calea ferată. – Din ac + suf. -ar.
acár1 (persoană) s. m., pl. acári
acár2 (obiect) (pop.) s. n., pl. acáre
acár (persoană) s. m., pl. acári
acár (obiect) s. n., pl. acáre
ACÁR s. macagiu. (~ la căile ferate.)
ACÁR2 ~i m. Muncitor la calea ferată care manipulează acele; macagiu. /ac + suf. ~ar
ACÁR1 ~e n. Cutiuță de păstrat ace, ață și alte obiecte necesare la cusut; acarniță. /ac + suf. ~ar
ACAR conj. (Ban., Criș., Trans. SV) Deși, cu toate că, măcar că; fie, ori. Pînă iaste vie și tînără, ea-și dă dracului trupul său, acar fată, acar nevastă. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. Etimologie: magh. akár. Vezi și acarcare, acarce. Cf. batîr.
acar m. 1. fabricant de ace; 2. la drumul de fier (sau macagiu), cel ce face să treacă un tren depe o linie pe alta; 3. Tr. unealtă de susținut conciul țărancelor. [Lat. AC(U)ARIUS].
1)*acár m. (după fr. aiguilleur, d. aiguille, ac, macaz). Macagiŭ, acela care îndreaptă trenurile pe linia cuvenită la o ramificațiune.
3)*acár- conj. cu înț. indefinit, numaĭ în compozițiune (ung. akar, id, d. akarni, a vrea. Cp. cu orĭ). Trans. Acar-ce, -cine, -care, -unde ș. a., orĭ-ce, -cine, -care, -unde ș. a. V. măcar.
2)*acár n., pl. e (d. ac). Cutioară de ținut ace. – Și acáriță și acárniță, pl. e.
ACAR s. macagiu. (~ la căile ferate.)
acár, adv. – (reg.) Măcar, cel puțin; barem. – Din magh. akár (< akarni „a vrea”) (Scriban, MDA).
acarul Păun expr. persoană învinuită pe nedrept de comiterea unei infracțiuni pentru acoperirea adevăraților vinovați.

acar dex

Intrare: acar (pl. -i)
acar pl. -i substantiv masculin
Intrare: acar (pl. -e)
acar pl. -e substantiv neutru
Intrare: acăr
acăr