Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

20 defini╚Ťii pentru abstract

abstr├íct, ~─â [At: MAIORESCU, L. 39 / Pl: ~c╚Ťi, ~e / E: lat abstractus] 1 a Care se poate percepe doar prin procese mentale, de separare ╚Öi generalizare a ├«nsu╚Öirilor caracteristice unui grup de obiecte sau de fenomene. 2-3 a, sn (Grm; ╚Ö├«s) Cuv├ónt ~ Cuv├ónt cu sensul abstract (1).
ABSTR├üCT, -─é, abstrac╚Ťi, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este g├óndit ├«n mod separat de ├«nf─â╚Ťi╚Öarea material─â, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este deta╚Öat de obiecte, de fenomene sau de rela╚Ťiile ├«n care exist─â ├«n realitate. ÔŚŐ Loc. adv. ├Än abstract = pe baz─â de deduc╚Ťii logice, teoretice, f─âr─â leg─âtur─â cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoa╚Öterii care const─â ├«n desprinderea mintal─â a determin─ârilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ÔŚŐ Art─â abstract─â = arta care nu caut─â s─â reprezinte elementele realit─â╚Ťii obiective; art─â nonfigurativ─â, abstrac╚Ťionism. 3. Adj. Conceput ├«n mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de ├«n╚Ťeles din cauza lipsei de ilustr─âri concrete. 4. S. n., adj. (Cuv├ónt) care are sens abstract (1). ÔŚŐ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb ╚Öi exprim─â ac╚Ťiunea verbului respectiv. ÔÇô Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.
ABSTR├üCT, -─é, abstrac╚Ťi, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezult─â din separarea ╚Öi generalizarea ├«nsu╚Öirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, deta╚Öat de obiecte, de fenomene sau de rela╚Ťiile ├«n care exist─â ├«n realitate. ÔŚŐ Loc. adv. ├Än abstract = pe baz─â de deduc╚Ťii logice, teoretice, f─âr─â leg─âtur─â cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput ├«n mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de ├«n╚Ťeles din cauza lipsei de ilustr─âri concrete. 3. S. n., adj. (Cuv├ónt) care are sens abstract (1). ÔÖŽ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb ╚Öi exprim─â ac╚Ťiunea verbului respectiv. ÔÇô Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.
ABSTR├üCT, -─é, abstrac╚Ťi, -te, adj. (├Än opozi╚Ťie cu concret) Care rezult─â dintr-un proces de abstrac╚Ťie, care este deta╚Öat de raporturi sau de leg─âturi concrete. Tratare abstract─â ÔŚŐ Sus╚Ťin├«nd c─â adev─ârul este totdeauna concret, dialectica marxist─â nu se ridic─â ├«mpotriva cuvintelor abstracte ├«n general, ci numai ├«mpotriva cuvintelor abstracte lipsite de sens. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 6/6. ÔŚŐ (Mat.) Num─âr abstract = num─âr care nu este ├«nso╚Ťit de nici o specificare, care nu exprim─â obiecte put├«nd fi num─ârate sau m─âsurate. 3, 8, 29 s├«nt numere abstracte. ÔŚŐ Substantiv abstract = substantiv care nume╚Öte o ├«nsu╚Öire sau o calitate, ╚Öi nu un obiect concret. ┬źFrumuse╚Ťe┬╗, ┬źcuraj┬╗, ┬ź├«n╚Ťelepciune┬╗ s├«nt substantive abstract. ÔŚŐ (Substantivat, ├«n expr.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb ╚Öi denumind ac╚Ťiunea acestuia. ├Än expresia ┬źculesul viilor┬╗, substantivul ┬źcules┬╗ este abstract verbal. Substantivul ┬źc├«ntare┬╗ este un abstract verbal al verbului ┬źa c├«nta┬╗. ÔŚŐ Loc. adv. ├Än abstract = pe baz─â de deduc╚Ťii logice (╚Öi nu de date concrete), rupt de via╚Ťa real─â. O infrac╚Ťiune nu trebuie judecat─â ├«n abstract. ÔÖŽ Care ├«ntrune╚Öte numai caracterele generale ale unui obiect sau ale unui; fenomen, care este conceput sub aspect (prea) general, (prea) teoretic. Conducerea abstract─â, general─â, necompetent─â favorizeaz─â birocratismul ╚Öi degenereaz─â ├«n birocratism. SC├ÄNTEIA, 1953, nr. 2581. ÔÖŽ (Despre un proces de g├«ndire) Care scap─â ├«n╚Ťelegerii din cauza lipsei elementelor concrete, care este greu de p─âtruns.
ABSTR├üCT, -─é, abstrac╚Ťi, -te, adj. 1. Care rezult─â din separarea ╚Öi generalizarea celor mai esen╚Ťiale particularit─â╚Ťi proprii unui grup de fenomene; care este deta╚Öat de raporturi sau de leg─âturi concrete. ╚śtiin╚Ť─â abstract─â. ÔÖŽ (Substantivat, n.) Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind ac╚Ťiunea acestuia. ÔŚŐ Loc. adv. ├Än abstract = pe baz─â de deduc╚Ťii logice (╚Öi nu de date concrete); rupt de via╚Ťa real─â. ÔÖŽ (Substantivat, n.) Cuv├ónt abstract (1). 2. Care este conceput (prea) general, (prea) teoretic; greu accesibil ├«n╚Ťelegerii. ÔÇô Germ. abstrakt (lat. lit. abstractus).
abstráct2 s. n., (elemente) pl. abstrácte
abstr├íct1 adj. m., pl. abstr├íc╚Ťi; f. abstr├íct─â, pl. abstr├ícte
abstráct s. n. (sil. mf. abs-), pl. abstrácte
abstr├íct adj. m. (sil. mf. abs-), pl. abstr├íc╚Ťi; f. sg. abstr├íct─â, pl. abstr├ícte
ABSTR├üCT adj. 1. teoretic. (Ipoteze ~.) 2. conceptual, no╚Ťional. (Con╚Ťinut ~ al unui enun╚Ť.) 3. nonfigurativ. (Art─â ~.)
Abstract Ôëá concret, palpabil, sesizabil
ABSTR├üCT, -─é adj. (op. concret) Care este rezultatul unei abstrac╚Ťii; care este imperceptibil prin sim╚Ťuri. ÔŚŐ (Mat.) Num─âr abstract = num─âr c─âruia nu i se al─âtur─â obiectul num─ârat; (gram.) substantiv abstract = substantiv care denume╚Öte o no╚Ťiune abstract─â; art─â abstract─â v. abstrac╚Ťionism (2) [├«n DN]. // s.n. Abstract verbal = substantiv derivat de la un verb, denumind ac╚Ťiunea acestuia. ÔŚŐ ├Än abstract = pe baz─â de deduc╚Ťii logice; rupt de realitate. ÔÖŽ Conceput sub un aspect general, teoretic; (despre un proces de g├óndire) greu de ├«n╚Ťeles, bazat numai pe abstrac╚Ťii. // s.n. 1. Categorie filozofic─â desemn├ónd cunoa╚Öterea propriet─â╚Ťilor esen╚Ťiale ╚Öi generale ale obiectelor ╚Öi fenomenelor. 2. Expunere sumar─â a con╚Ťinutului esen╚Ťial al unei lucr─âri. [< lat. abstractus, cf. fr. abstrait].
abstr├íct, -─â I. adj. g├óndit ├«n mod separat de ansamblul concret, real. ÔŚŐ ├«n ~ = pe baz─â de deduc╚Ťii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de g├óndire) greu de ├«n╚Ťeles; (mat.) num─âr ~ = num─âr c─âruia nu i se al─âtur─â obiectul num─ârat; art─â ~─â = curent ap─ârut ├«n artele plastice europene la ├«nceputul sec. XX, care se caracterizeaz─â prin intelectualizarea, reduc╚Ťia abstract─â ╚Öi ├«ncifrarea imaginii; abstrac╚Ťionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenit─â prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alt─â parte de vorbire, av├ónd un sens abstract. ÔŚŐ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind ac╚Ťiunea acestuia. 2. categorie filozofic─â desemn├ónd cunoa╚Öterea propriet─â╚Ťilor esen╚Ťiale ╚Öi generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)
abstr├íct, -─â, abstrac╚Ťi, -e, adj. 1. Care este g├«ndit separat de contextul real, concret, din care face parte. 2. Conceput ├«n mod prea general; greu de ├«n╚Ťeles (din lips─â de exemplific─âri concrelte).
ABSTR├üCT ~t─â (~╚Ťi, ~te) ╚Öi adverbial 1) (├«n opozi╚Ťie cu concret) Care rezult─â dintr-un proces de abstrac╚Ťie; care cuprinde tr─âs─âturile generale, deta╚Ö├óndu-se de raporturile concrete. 2) Care este greu de ├«n╚Ťeles din cauza lipsei elementelor concrete. ÔŚŐ ├Än ~ a) pe calea deduc╚Ťiilor logice; b) rupt de realitate. [Sil. abs-tract] /<lat. abstractus, germ. abstrakt
abstract a. 1. care exprim─â calitatea ├«n afar─â de obiectul ei (o pur─â crea╚Ťiune a spiritului): negrea╚Ť─â, bun─âtate; ╚Ötiin╚Ťe abstracte, ╚Ötiin╚Ťe pure ca matematicele, ├«n opozi╚Ťiune cu cele aplicate; 2. fig. greu de p─âtruns: e prea abstract; 3. Aritm. care exprim─â num─ârul f─âr─â al─âturarea obiectului num─ârat: 1, 2, etc.
*abstr├íct, -─â adj. (lat. abstractus; abs, de la, ╚Öi tr├íhere, a trage). Care arat─â calitatea unu─ş lucru f─âc├«nd abstrac╚Ťiune de el = albea╚Ť─â bun─âtate. Metafizic, gre┼ş de ├«n╚Ťeles: ╚Ötiin╚Ťe abstracte, scriitor abstract. Preocupat: spirit abstract. Aritm. Num─âr abstract, care spune numa─ş c├«te unit─â╚Ť─ş s─şnt f─âr─â s─â le spun─â felu. S. n. Ce─şa ce e abstract, ├«n opoz. cu concret. Adv. ├Än mod abstract.
ABSTRACT adj. 1. teoretic. (Ipoteze ~.) 2. conceptual, no╚Ťional. (Con╚Ťinut ~ al unui enun╚Ť.)
ABSTR├üCT s. n. (< adj. abstract, -─â < lat. abstractus, cf. fr. abstrait): parte de vorbire care denume╚Öte o no╚Ťiune abstract─â, cu con╚Ťinut lexical nereprezentabil ├«n planul senzorial, provenit─â de la o alt─â parte de vorbire prin derivare cu sufixe sau prin conversiune. ÔŚŐ ~ verb├íl: substantiv care denume╚Öte o ac╚Ťiune, provenit de la un verb (prin derivare cu sufixele -eal─â, -in╚Ť─â ╚Öi -itur─â ╚Öi prin conversiune de la infinitiv sau de la supin) ÔÇô ame╚Ťeal─â (< ame╚Ťi + -eal─â), biruin╚Ť─â (< birui + -in╚Ť─â), lovitur─â (< lovi + -itur─â); trecerea (< infinitivul trecere), mersul (< supinul de mers) etc. ÔŚŐ ~ al calit─â╚Ťii: substantiv provenit prin derivare cu sufixe de la un adjectiv ÔÇô bun─âtate (< bun + -─âtate), limpezime (< limpede + -ime), simplitate (< simplu + -itate) etc.
ABSTR├üCT, -─é adj. (< lat. abstractus, cf. fr. abstrait): ├«n sintagmele adjectiv abstract, adverb abstract, cuv├ónt abstract, determinant abstract, determinare abstract─â, enun╚Ť abstract, limb─â abstract─â, parte de vorbire abstract─â, prepozi╚Ťie cu semnifica╚Ťie abstract─â, sens abstract, substantiv abstract, structur─â abstract─â ╚Öi verb abstract (v.)

Abstract dex online | sinonim

Abstract definitie

Intrare: abstract (adj.)
abstract 1 adj. adjectiv
  • silabisire: abs-tract
Intrare: abstract (s.n.)
abstract 2 s.n. substantiv neutru
  • silabisire: abs-tract