abstracție sf [At: MAIORESCU, D. I, 47 / V: (înv) -țiune / Pl: ~ii / E: fr abstraction, lat abstractio, -onis] 1 Operație a gândirii prin care se desprind și se rețin unele dintre caracteristicile și relațiile esențiale ale obiectului cercetării. 2 (Ccr) Lucru abstract (1). 3 (îe) A face ~ de ceva A nu lua în considerare Si: a ignora.

abstracțiúne sf vz abstracție

ABSTRÁCȚIE, abstracții, s. f. Abstractizare; (concr.) lucru abstract. ◊ Expr. A face abstracție de... = a nu lua în considerare; a ignora. [Var.: abstracțiúne s. f.] – Din fr. abstraction, lat. abstractio, -onis.

ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție.

ABSTRÁCȚIE, abstracții, s. f. Abstractizare; (concr.) lucru abstract. ◊ Expr. A face abstracție de... = a nu lua în considerare; a ignora. [Var.: abstracțiúne s. f.] – Din fr. abstraction, lat. abstractio, -onis.

ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție.

ABSTRÁCȚIE, abstracții, s. f. 1. Abstractizare. ◊ Expr. A face abstracție de... = a ignora, a lăsa la o parte, a nu lua în considerare. 2. Lucru abstract. Ce spui d-ta este o pură abstracție. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: abstracțiúne s. f.

ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție.

ABSTRÁCȚIE, abstracții, s. f. Abstractizare; (concr.) lucru abstract. ◊ Expr. A face abstracție de... = a nu lua în considerare; a ignora. [Var.: abstracțiúne s. f.] – Fr. abstraction (lat. lit. abstractio, -onis).

ABSTRACȚIÚNE s. f. v. abstracție.

abstrácție (-ți-e) / (lucru abstract) abstracțiúne (-ți-u-) (dar numai: a face abstracție) s. f., art. abstrácția (-ți-a) / abstracțiúnea, g.-d. art. abstrácției / abstracțiúnii; pl. abstrácții / abstracțiúni, art. abstrácțiile (-ți-i-) / abstracțiúnile

abstracțiúne v. abstrácție

abstrácție s. f. (sil. -ți-e; mf. abs-), art. abstrácția (sil. -ți-a), g.-d. art. abstrácției; pl. abstrácții, art. abstrácțiile (sil. -ți-i-)

ABSTRÁCȚIE s. abstractizare.

ABSTRÁCȚIE s.f. (Fil.) Rezultatul procesului de abstractizare (noțiune, concept, categorie). ◊ A face abstracție de = a ignora, a nu lua în considerare. ♦ Lucru abstract. [Gen. -iei, var. abstracțiune s.f. / cf. fr. abstraction, germ. Abstraktion, lat. abstractio].

ABSTRACȚIÚNE s.f. v. abstracție.

abstrácție s. f. 1. noțiune, idee rezultată din procesul de abstractizare. 2. abstractizare. ◊ a face ~ de = a nu lua în considerare. (< fr. abstraction, lat. abstractio)

abstrácție, abstracții s.f. Abstractizare; rezultatul abstractizării.

ABSTRÁCȚIE ~i f. Proces al gândirii constând din desprinderea, menținerea și generalizarea însușirilor esențiale ale unor obiecte sau fenomene. ◊ A face ~ de... a nu lua în considerare; a ignora. [G.-D. abstracției; Sil. abs-trac-ți-e] /<fr. abstraction, lat. abstractio, ~onis

abstracți(un)e f. 1. fapta de a abstrage și rezultatul ei: lucrul abstras, care n’are altă realitate decât în spiritul nostru: fac abstracțiune de, nu țin seamă de...; 2. operațiunea spiritului care separă ceeace este unit în realitate: ex. a considera coloarea unei flori în afară de forma sau de mirosul ei.

*abstracțiúne f. (lat. abstráctio, -ónis). f. Operațiunea pin care izolăm în minte lucruri unite: Descartes, făcînd abstracțiune de faimoasa sa sistemă a vîrtejurilor, a fost un mare filosof. Pl. Preocupațiunĭ, visărĭ: e în abstracțiunĭ continue. A face abstracțiune de ceva, a nu considera ceva. – Și -ácție.

ABSTRACȚIE s. abstractizare.