abstinénță sf [At: DA / Pl: ~țe / E: fr abstinence] Impunere de restricții la mâncare, băutură, fumat etc.

ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia.

ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia.

ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. Faptul de a-și impune anumite restricții, abținere de la excese.

ABSTINÉNȚĂ, abstinențe, s. f. Faptul de a-și impune anumite restricții, abținerea de la excese. – Fr. abstinence (lat. lit. abstinentia).

abstinénță s. f., g.-d. art. abstinénței; pl. abstinénțe

abstinénță s. f., g.-d. art. abstinénței; pl. abstinénțe

ABSTINÉNȚĂ s. (livr.) abstențiune, continență.

ABSTINÉNȚĂ s.f. Faptul de a-și impune anumite restricții; abținere de la anumite excese (mai ales sexuale). [Cf. fr. abstinence, lat. abstinentia].

abstinénță s. f. abținere de la anumite băuturi, alimente etc; abstențiune. (< fr. abstinence, lat. abstinentia)

abstinență f. înfrânare, cumpătare.

*abstinénță f., pl. e (lat. abstinentia). Starea de abstinent.

ABSTINENȚĂ s. (livr.) abstențiune, continență. (~ de la ceva.)