20 definiții pentru absolvit
absolvi vt [At: DA / Pzi: (1) -vesc, (2) absolv / E: lat absolvere] 1 A termina (un an școlar), un ciclu (sau o formă de învățământ). 2 A ierta de păcate. 3 A scuti pe cineva de o pedeapsă. absolvit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: absolvi] 1-3 Absolvire (1-3). absolvít2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: absolvi] 1 Care a terminat (un an școlar), un ciclu (sau o formă de învățământ). 2 Ale cărui păcate au fost iertate. 3 Iertat de o pedeapsă. ABSOLVÍ, absólv,
vb. IV
Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ.
2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din
germ. absolvieren, lat. absolvere. ABSOLVÍ (
1) absolvesc, (
2) absólv,
vb. IV.
Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ.
2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din
germ. absolvieren, lat. absolvere. ABSOLVÍ, (
1) absolvesc și (
2) absólv,
vb. IV.
Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învîțămînt. A absolvit clasa a șasea elementară.
2. A scuti (un acuzat) de pedeapsă, pe motiv că faptul sîvîrșit nu este prevăzut de lege sau că săvîrșirea lui a fost justificată.
ABSOLVÍ, (
1) absolvesc, (
2) absólv,
vb. IV.
Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învățământ.
2. A scuti pe un acuzat de pedeapsă. –
Germ. absolvieren (
lat. lit. absolvere).
!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă)
vb.,
ind. prez. 3 absólvă,
imperf. 3
sg. absolveá;
conj. prez. 3 să absólve
absolví (a termina un an școlar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absolvésc, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. și pl. absolveáscă absolví (a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. și pl. absólve ABSOLVÍ vb. 1. a isprăvi, a sfârși, a termina. (A ~ liceul.) 2. a cruța, a ierta, a scuti, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă.) ABSOLVÍ vb. IV. tr.
1. A termina o formă de învățământ.
2. (Jur.) A elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată.
3. A ierta; a scuti. [P.i. -vesc (1) și absolv (2). / < lat. absolvere, cf. germ. absolvieren, fr. absoudre].
absolví vb. tr.
1. a termina un ciclu, o formă de învățământ.
2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă. (< germ. absolvieren, lat. absolvere)
absolví, (
1) absolvesc, (
2) absólv vb. IV. Tr.
1. A termina un an școlar, un ciclu etc. de învățămînt.
2. A scuti de pedeapsă.
absolví (-v, -ít), vb. 1. A ierta, a scuti de pedeapsă. –
2. A termina studiile. <
Lat. absolvere (
sec. XVIII). Sensul 2 este împrumutat din terminologia referitoare la învățămînt din Austria și Germania; există cu acest sens tendința de a conjuga eu absolvesc (
cf. Iordan, BF, II, 53). –
Der. absolvent,
adj. (care a terminat o formă de învățămînt); absolvență,
s. f. (terminarea unei forme de învățămînt).
A ABSOLVÍ1 ~ésc tranz. (instituții de învățământ) A termina cu bine. /<germ. absolvieren, lat. absolvere A ABSOLVÍ2 absólv tranz. 1) jur. (acuzați) A scuti de o pedeapsă; a ierta. 2) rel. A elibera de păcate; a ierta. /<germ. absolvieren, lat. absolvere absolvi v. a termina studiile: a absolvi liceul.
*absólv, a
-á v. tr. (lat. absólvere, – solútum, fr. ab-soudre. V.
di-solv). Ĭert: absolv păcatele. Termin studiile: absolv o școală. – Se zice și a absolvi, dar numai absolvă, să absolve, adică după conj. I.
ABSOLVI vb. 1. a isprăvi, a sfîrși, a termina. (A ~ liceul.) 2. a cruța, a ierta, a scuti, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă, de o obligație.) Absolvit dex online | sinonim
Absolvit definitie
Intrare: absolvi
absolvi 2 1 -vesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
absolvi 1 1 -v conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb tranzitiv