absolvénță ș/ [At: DEX2 / Pl: ~țe / E: absolvent] Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ Si: absolvire.

ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent.

ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent.

ABSOLVÉNȚĂ S. f. Terminarea unui ciclu de învățămînt după care urmează examenele pentru primirea diplomei; absolvire. Certificat de absolvență.

ABSOLVÉNȚĂ s. f. Terminare a unui ciclu de învățământ (după care urmează examenele pentru primirea diplomei); absolvire. – Din absolvent.

absolvénță s. f., g.-d. art. absolvénței; pl. absolvénțe

absolvénță s. f., pl. absolvénțe

ABSOLVÉNȚĂ s. v. absolvire.

ABSOLVÉNȚĂ s.f. Terminare a unei forme de învățământ; absolvire. [< absolvent].

absolvénță s. f. absolvire (1). (< absolvent + -ență)

ABSOLVENȚĂ s. absolvire, isprăvire, terminare. (După ~ unei școli.)