Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

9 defini╚Ťii pentru absolutiza

absolutiza vt [At: DEX2 / Pzi: ~z├ęz / E: absolut + -iza] 1 A atribui, ├«n mod eronat, unui fapt sau unei idei o valoare absolut─â prin ignorarea caracterului relativ, condi╚Ťionat, limitat de celelalte laturi sau ├«nsu╚Öiri ale faptului sau idei respective. 2 A considera, ├«n mod gre╚Öit, o latur─â a unui lucru ca o entitate de sine st─ât─âtoare, rup├ónd-o de complexul c─âreia ├«i apar╚Ťine.
ABSOLUTIZ├ü, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui ├«n mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolut─â prin ignorarea caracterului relativ, condi╚Ťionat, limitat de celelalte laturi sau ├«nsu╚Öiri ale faptului sau ideii respective; a considera ├«n mod gre╚Öit o latur─â a unui lucru ca o entitate de sine st─ât─âtoare, rup├ónd-o de ansamblul c─âreia ├«i apar╚Ťine. ÔÇô Absolut + suf. -iza.
ABSOLUTIZ├ü, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui ├«n mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolut─â prin ignorarea caracterului relativ, condi╚Ťionat, limitat de celelalte laturi sau ├«nsu╚Öiri ale faptului sau ideii respective; a considera ├«n mod gre╚Öit o latur─â a unui lucru ca o entitate de sine st─ât─âtoare, rup├ónd-o de complexul c─âreia ├«i apar╚Ťine. ÔÇô Absolut + suf. -iza.
absolutizá (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizeáză
absolutiz├í vb., ind. prez. 1 sg. absolutiz├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. absolutize├íz─â
ABSOLUTIZ├ü vb. I. tr. A da un caracter absolut; a rupe o latur─â a unui lucru din complexul c─âruia apar╚Ťine ╚Öi a o considera ca o entitate de sine st─ât─âtoare. [Dup─â rus. absolutizirovati].
absolutizá vb. tr. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută. (< fr. absolutiser)
absolutizá, absolutizez vb. I. Tr. A socoti ceva ca absolut, îgnorind caracterul său relativ, limitat.
A ABSOLUTIZ├ü ~├ęz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut. /absolut + suf. ~iza

Absolutiza dex online | sinonim

Absolutiza definitie

Intrare: absolutiza
absolutiza verb grupa I conjugarea a II-a