absolutism definitie

15 definiții pentru absolutism

absolutism sn [At: MAIORESCU, CR. IV, 121 / Pl: ~e / E: fr absolutisme] 1 Regim politic în care conducătorul are putere absolută. 2 Teorie care admite absolutismul (1). 3-4 (Pex) Purtare sau judecată a unei persoane care cere supunere absolută.
ABSOLUTÍSM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII și caracterizat prin receptivitatea suveranilor la progres. – Din fr. absolutisme.
ABSOLUTÍSM s. n. Regim politic propriu monarhiei absolute; putere absolută a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic apărut în sec. XVIII și caracterizat prin atitudinea înțelegătoare a suveranilor față de cerințele progresului, de sfaturile gânditorilor luminați etc. – Din fr. absolutisme.
ABSOLUTÍSM s. n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; putere nelimitată a unui monarh; formă de guvernămînt bazată pe această putere și pe totala lipsă de drepturi a poporului. V. tiranie, autocrație, despotism. Interesul direct al muncitorilor impune sprijinirea oricărei mișcări sociale îndreptate împotriva absolutismului (absolut înseamnă nemărginit; absolutism înseamnă puterea nemărginită a guvernului). LENIN, O. II 107. [N. Bălcescu] concepe, împreună cu Iancu Bălăceanu, formarea unei legiuni romîne în Transilvania, care să lupte alături de maghiari împotriva absolutismului, pentru eliberarea tuturor naționalităților, căutînd în primul rînd a împăca pe romîni cu ungurii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 350, 5/5.
ABSOLUTÍSM s. n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; putere nelimitată a unui monarh; formă de guvernământ bazată pe această putere și pe totala lipsă de drepturi a poporului. – Fr. absolutisme.
absolutísm s. n.
absolutísm s. n., g.-d. art. absolutísmului
ABSOLUTÍSM s. (POL.) autocrație, (înv.) samoderjavie.
ABSOLUTÍSM s.n. Concepție care stă la baza unei monarhii absolute; formă de guvernământ bazată pe puterea nelimitată a unui monarh; monarhie absolută. V. tiranie, autocrație, despotism. [Cf. fr. absolutisme, rus. absolutizm].
absolutísm s. n. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere. (< fr. absolutisme)
absolutísm s.n. Putere nelimitată a unui monarh; regim politic bazat pe o astfel de putere.
ABSOLUTÍSM n. 1) Formă de guvernământ bazată pe puterea absolută a unei singure persoane (monarh, duce etc.); autocrație. 2) Concepție care stă la baza unei monarhii. /<fr. absolutisme
absolutism n. sistemă de guvern cu puterea absolută.
*absolutízm n., pl. e (d. absolut). Teorie saŭ practică a unei autorități absolute (fără amestecu miniștrilor saŭ parlamentuluĭ).
ABSOLUTISM s. autocrație, (înv.) samoderjavie.

absolutism dex

Intrare: absolutism
absolutism