absenta definitie

3 intrări

49 definiții pentru absenta

absent, ~ă a [At: MAIORESCU, D. I, 69 / Pl: ~nți, ~e / E: fr absent, lat absens, -ntis] 1 Care nu este de față. 2 Care lipsește. 3 (Fig) Distrat.
absenta vi [At: DA / Pzi: ~téz / E: fr (s')absenter, lat absentare] (Dom) A lipsi dintr-un loc unde ar trebui să fie.
absență sf [At: DA / Pl: ~țe / E: fr absence, lat absentia] 1 Lipsă a unei persoane din locul în care trebuia să se afle Si: absentare. 2 (Ccr) Semn cu care se marchează o absență (1). 3 Pierdere bruscă, de scurtă durată, a conștiinței, întâlnită în unele boli. 4 (Fig) Lipsă de atenție Si: distracție.
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis.
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s’)absenter, lat. absentare.
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței, întâlnită în epilepsie. 3. Fig. Neatenție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Care nu este atent la ce se petrece în jurul lui; distrat. – Din fr. absent, lat. absens, -ntis.
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de față. – Din fr. (s’)absenter, lat. absentare.
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței; leșin. 3. Lipsă de atenție, distracție, indiferență a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care lipsește, care nu e de față sau care nu e în locul unde stă de obicei. Elev absent de la cursuri. 2. Fig. Care nu observă ceea ce se petrece în jur, fiind cufundat în propriile sale gînduri; indiferent, neatent, preocupat, distrat. Necunoscuta ridică spre el o privire nedumerită, absentă. SEBASTIAN, T. 240. Femeia nu spune nimic. Se ridică de jos absentă, trăgînd după ea pe Avram și pe Marcu, jumătate amorțiți. SAHIA, N. 45. Ceilalți doi frați par absenți de la acest eveniment [sosirea tatei]. SAHIA, N. 50.
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A lipsi dintr-un loc unde era obligat să se găsească. Conducerile întreprinderilor trebuie să lupte pentru întărirea disciplinei socialiste a muncii, luînd măsuri hotărîte împotriva celor care absentează nemotivat de la lucru. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2559.
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect de la locul unde ar fi trebuit sau ar fi putut să se găsească. În acea clipă a absenței ciobanului se deșteptase în ea mînia. SADOVEANU, N. F. 20. ♦ Semn cu care se notează lipsa cuiva (mai ales dintr-un loc de muncă). Profesorul i-a pus absență nemotivată. 2. Fig. Distracție, neatenție, indiferență. Mona a rămas în mină cu pachetul care i l-a întins profesorul și pe care ea l-a primit mașinal. Se apropie acum de masă și-l aruncă ușor, cu un gest de oboseală, de absență. SEBASTIAN, T. 364.
ABSÉNT, -Ă, absenți, -te, adj. 1. Care nu e de față, care lipsește. 2. Fig. Neatent, distrat; indiferent. – Fr. absent (lat. lit. absens, -ntis).
ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească). – Fr. (s’)absenter (lat. lit. absentare).
ABSÉNȚĂ, absențe, s. f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ Faptul de a nota absența (1) cuiva; (concr.) semn cu care se notează absența (1) cuiva. 2. Fig. Neatenție, distracție; indiferență. – Fr. absence (lat. lit. absentia).
absént adj. m., pl. absénți; f. abséntă, pl. absénte
absentá (a ~) vb., ind. prez. 3 absenteáză
absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe
absént adj. m., pl. absénți; f. sg. abséntă, pl. absénte
absentá vb., ind. prez. 1 sg. absentéz, 3 sg. și pl. absenteáză
absénță s. f., g.-d. art. absénței; pl. absénțe
ABSÉNT adj. 1. lipsă. (A fost ~ la apel.) 2. v. distrat. 3. (fig.) pierdut. (O privire ~.)
ABSENTÁ vb. a lipsi. (~ de la școală.)
ABSÉNȚĂ s. 1. lipsă, (rar) lipsire. (~ lui a fost remarcată.) 2. v. distracție.
Absent ≠ atent, omniprezent, prezent
A absenta ≠ a asista, a se afla
Absență ≠ prezență
ABSÉNT, -Ă adj. 1. Care lipsește, care nu este prezent. 2. (Fig.) Distrat; indiferent; preocupat. [< fr. absent, cf. lat. absens].
ABSENTÁ vb. I. intr. A lipsi de undeva (unde trebuia să fie). [P.i. -tez. / < fr. absenter, cf. lat. absentare].
ABSÉNȚĂ s.f. 1. Lipsă a unei ființe sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit să fie). 2. Pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. ♦ (Fig.) Neatenție, distracție; indiferență. [Cf. fr. absence, lat. absentia].
absént, -ă adj. 1. care lipsește de undeva. 2. (fig.) distrat; preocupat. (< fr. absent, lat. absens)
absentá vb. I. intr. a lipsi, a fi absent. II. refl. a se îndepărta, a se separa de sine. (< fr. absenter, lat. absentare)
absénță s. f. 1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistență. 2. pierdere bruscă și de scurtă durată a cunoștinței. 3. (fig.) neatenție, distracție. (< fr. absence, lat. absentia)
absént, -ă, absenți, -te, adj. Care lipsește; (fig.) care nu este atent; distrat.
absentá, absentez vb. I. Ttr. A lipsi dintr-un loc unde ar trebui să fie prezent.
absént (abséntă), adj. – Care lipsește. < Fr. absent. – Der. (din fr.) a absenta, vb.; absență, s. f.; absenteism, s. n.
ABSÉNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care lipsește. 2) fig. Care este dus pe gânduri; distrat. Privire ~tă. /<fr. absent, lat. absens, ~ntis
A ABSENTÁ ~éz intranz. A fi absent; a lipsi. ~ nemotivat. /<lat. absentare, fr. [s’]absenter
ABSÉNȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie. 2) Semn ce marchează această lipsă. 3) fig. Lipsă de interes; indiferență; neatenție; dezinteres. /<fr. absence, lat. absentia
absent a. care lipsește, care nu-i de față.
absentà v. a lipsi, a face absențe.
absență f. lipsire, lipsă.
*absent, -ă adj. (lat. ábsens, -éntis). Care lipsește (nu e de față). Fig. Distrat: spiritu ĭ-e absent. Subst. Absențiĭ n’aŭ nicĭ-odată dreptate. V. prezent.
*absentéz v. intr. (lat. absentare, fr. s’absenter, id.). Lipsesc: a absenta de la prînz, de la școală, de acolo.
*absénță f., pl. e (lat. absentio). Lipsă, inexistență în locu cuvenit: absențele unui elev de la școală. Fig. Moment de distracțiune, de neatențiune, de uitare: a avea absențe (mentale). În absența cuĭva, pe cînd nu e acolo. V. sărăcie.
ABSENT adj. 1. lipsă. (A fost ~ la apel, la școală etc.) 2. distrat, neatent, (Mold.) uitit, (fig.) căscat, împrăștiat. (De ce ești atât de ~?) 3. pierdut. (O privire ~.)
ABSENTA vb. a lipsi. (~ de la școală.)
ABSENȚĂ s. 1. lipsă, (rar) lipsire. (~ lui a fost remarcată.) 2. distracție, neatenție. (Este de-o ~ condamnabilă.)
LES ABSENTS ONT TOUJOURS TORT (fr.) cei absenți nu au niciodată dreptate – Interesele celor care nu sunt de față sunt sacrificate.

absenta dex

Intrare: absență
absență substantiv feminin
Intrare: absenta
absenta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: absent
absent adjectiv