abrupt, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~pți, ~e / E: fr abrupt, lat abruptus] 1 (D. povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil Si: accidentat, prăpăstios. 2 (Fig; d. stil) Fără legătură. 3 (Fig; d. stil) Inegal. 4 (D. un organ) Târâtor.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povîrnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil, primejdios, accidentat. Tu, statuie de pe stînci abrupte, Drumețului îi vei vorbi de lupte, De pacea lumii. POEZ. N. 16. Prin munții abrupți ai plecat să te lupți. BENIUC, V. 118. 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de suplețe, aspru, necurgător, sacadat, inegal.

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat. – Fr. abrupt (lat. lit. abruptus).

abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte

abrúpt2 (a-brupt) s. n., pl. abrúpturi

abrúpt adj. m. (sil. mf. ab-), pl. abrúpți; f. sg. abrúptă, pl. abrúpte

ABRÚPT adj. 1. drept, perpendicular, pieptiș, pieziș, prăpăstios, priporos, râpos, vertical, (rar) prăpăstuit, priporât, (pop.) oblu, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic, râpit, râpuros, țărmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) măluros, străminos. (Peretele ~ al muntelui.) 2. repede. (Un traseu ~.)

Abrupt ≠ domol, lin

ABRÚPT, -Ă adj. 1. (Despre povârnișuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii și calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt].

abrúpt, -ă I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios. 2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. formă de relief abruptă (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)

abrúpt, -ă, abrupți, -te, adj. Cu pantă foarte mare.

ABRÚPT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre maluri, povârnișuri) Care este în pantă foarte înclinată; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei. [Sil. ab-rupt] /<lat. abruptus, fr. abrupt

abrupt a. 1. cu clină repede și inegală: stâncă abruptă; 2. fig. stil abrupt, fără șir și fără grație; ex abrupto, pe neașteptate.

*abrúpt, -ă adj. (lat. abruptus, fr. abrupt). Prăpăstios: munte abrupt. Fig. Fără șir, aspru: stil abrupt. Adv. A scrie abrupt.

ABRUPT adj. drept, perpendicular, pieptiș, pieziș, prăpăstios, priporos, rîpos, vertical, (rar) prăpăstuit, priporît, (pop.) oblu, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic, rîpit, rîpuros, țărmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) măluros, străminos. (Peretele ~ al muntelui.)