abraziune sf [At: DEX2 / P: ~zi-u~ / Pl: ~ni / E: fr abrasion] 1 Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2 Producere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur Si: abrazare.

ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion.

ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Proces de eroziune a țărmurilor din cauza valurilor mării. 2. Roadere a unui corp ca urmare a frecării lui de alt corp abraziv sau mai dur; abrazare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. abrasion.

ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Acțiunea de roaderi exercitată de valurile mărilor și oceanelor asupra țărmurilor. V. eroziune. 2. Acțiunea de uzură prin frecare, exercitată de un corp dur asupra altui corp mai puțin dur. – Pronunțat: -zi-u-.

ABRAZIÚNE, abraziuni, s. f. 1. Roadere a țărmurilor de către valurile mării. 2. Roadere a unui corp prin frecarea lui de alt corp mai dur. [Pr.: -zi-u-] – Fr. abrasion.

abraziúne (a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziúnii; pl. abraziúni

abraziúne s. f. (sil. -bra-zi-u-), g.-d. art. abraziúnii; pl. abraziúni

ABRAZIÚNE s. (TEHN.) abrazare, atrițiune. (~ unui material.)

ABRAZIÚNE s.f. 1. Proces de eroziune a țărmului de către valurile mării sau ale lacurilor. 2. Roadere a unui corp rezultată din frecarea lui cu altul mai dur; abrazare. [< fr. abrasion].

abraziúne s. f. 1. roadere a scoarței terestre datorită vântului sau curenților apei. 2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv. (< fr. abrasion, lat. abrasio)

abraziúne s.f. Roaderea unui corp prin frecare de alt corp mai dur.

ABRAZIÚNE ~i f. 1) Proces de eroziune a țărmului prin acțiunea valurilor. 2) Roadere a unui corp prin frecarea cu altul mai dur. [Sil. a-bra-zi-u-ne] /<fr. abrasion

*abraziúne, f. (lat. abrásio, -ónis, d. ab-rádere a rade). Med. Radere, răzuĭală.

abraziune, (engl. = abrasion) proces de eroziune a țărmurilor marine și lacustre, desfășurat sub acțiunea mecanică a valurilor, mareelor, curenților, blocurilor de gheață etc. A. marină este foarte activă în dreptul țărmurilor înalte, cantitatea de material clastic eliberată fiind dependentă de natura petrografică și de structura geologică a țărmurilor respective. Prin a. îndelungată, faleza se retrage, lăsând în fața ei o plat. de a. care, afectată de mișcări oscilatorii verticale, devine terasă de a. (emersă sau submersă). acaustobiolit,(engl. = acaustobiolith) rocă sedimentară, organoge-nă, necombustibilă; ex. calcar recifal, radio-larit etc. Ant. caustobiolit. accesoriu, constituent ∼, (engl. = accsessory) calificativ atribuit unui min. existent în roci în cantități reduse, de regulă sub 5%, care nu influențează diagnos-ticul și rezultatul analizelor (zircon, rutil, apatit în rocile magmatice; granat, spinel, disten în rocile metamorfice); în rocile sedimentare clastice min. a. sunt remaniate din formațiuni preexistente și constituie fracțiunea grea a acestora. V. min. grele. În cazul piroclastitelor, min. a. sunt fragmentele provenite din efuziuni sau extruziuni mai vechi (Carozzi, 1960).