Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru ablativ

ablativ sn [At: DA / E: lat ablativus] Caz al declin─ârii care arat─â c─â substantivul este punctul de plecare sau instrumentul ac╚Ťiunii exprimate de verb.
ABLAT├ŹV, ablative, s. n. Caz al declin─ârii ├«n unele limbi, care exprim─â desp─âr╚Ťirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt─â circumstan╚Ť─â. ÔŚŐ Ablativ absolut = construc╚Ťie sintactic─â specific─â limbii latine, alc─âtuit─â dintr-un substantiv (sau un pronume) ╚Öi un participiu la cazul ablativ, av├ónd rol de propozi╚Ťie circumstan╚Ťial─â. ÔÇô Din fr. ablatif, lat. ablativus.
ABLAT├ŹV, ablative, s. n. Caz al declin─ârii ├«n unele limbi, care exprim─â desp─âr╚Ťirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstan╚Ťial. ÔŚŐ Ablativ absolut = construc╚Ťie sintactic─â specific─â limbilor latin─â ╚Öi greac─â, alc─âtuit─â dintr-un substantiv (sau un pronume) ╚Öi un participiu la cazul ablativ, av├ónd rol de propozi╚Ťie circumstan╚Ťial─â. ÔÇô Din fr. ablatif, lat. ablativus.
ABLAT├ŹV, ablative, s. n. Caz al declin─ârii (corespunz├«nd, ├«n linii mari, acuzativului cu prepozi╚Ťii din limba rom├«n─â) care indic─â, ├«n unele limbi, punctul de plecare; ├«n limba latin─â indic─â ╚Öi instrumentul, cauza etc. ÔŚŐ Ablativ absolut = (├«n limba latin─â) construc╚Ťie cu rol de propozi╚Ťie circumstan╚Ťial─â, ├«n care nu este nici copul─â, nici conjunc╚Ťie, iar subiectul ╚Öi numele predicativ se pun la ablativ.
ABLAT├ŹV, ablative, s. n. Caz al declin─ârii care indic─â, ├«n unele limbi, punctul de plecare, iar ├«n limba latin─â ╚Öi instrumentul, cauza etc. ÔŚŐ (├Än limba latin─â) Ablativ absolut = construc╚Ťie cu rol de propozi╚Ťie circumstan╚Ťial─â ├«n care subiectul ╚Öi numele predicativ se pun la ablativ. ÔÇô Fr. ablatif (lat. lit. ablativus).
ablativ1 s.n. (gram.) Caz al declin─ârii, ├«n unele limbi (indo-europene), care exprim─â punctul de plecare, desp─âr╚Ťirea de un loc, instrumentul ac╚Ťiunii, cauza etc., fiind cazul unui complement circumstan╚Ťial de loc, de cauz─â, al unui complement instrumental etc. ÔŚŐ (adj.) A trecut substantivul la cazul ablativ. ÔŚŐ Ablativ absolut = construc╚Ťie sintactic─â specific─â limbilor latin─â ╚Öi greac─â, alc─âtuit─â dintr-un substantiv (sau un pronume) ╚Öi dintr-un participiu ├«n cazul ablativ, av├ónd rol de propozi╚Ťie circustan╚Ťial─â care exprim─â multiple rela╚Ťii. ÔÇó pl. -e. /<fr. ablatif, it. ablativo, germ. Ablativ, lat. ablativus, -i <ablatus part. trecut al lui auferre ÔÇ×a lua cu sineÔÇŁ.
ablat├şv (a-bla-) s. n., pl. ablat├şve
ablat├şv s. n., pl. ablat├şve
ABLAT├ŹV s.n. Caz al declin─ârii ├«n unele limbi, care exprim─â punctul de plecare, instrumentul, cauza etc. Ablativ absolut = construc╚Ťie a limbii latine corespunz─âtoare unei propozi╚Ťii circumstan╚Ťiale, ├«n care subiectul ╚Öi numele predicativ se pun la ablativ sau, c├ónd predicatul este verbal, verbul se trece la participiu, acord├óndu-se ├«n gen, num─âr ╚Öi caz cu fostul subiect al propozi╚Ťiei secundare. [< lat. (casus) ablativus, cf. fr. ablatif].
ablat├şv1 s. n. caz al declin─ârii, specific anumitor limbi, care exprim─â punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc. ÔŚŐ ~ absolut = construc╚Ťie sintactic─â ├«n latin─â sau greac─â cu rol de propozi╚Ťie circumstan╚Ťial─â, dintr-un substantiv (sau pronume) ╚Öi un participiu ├«n ablativ. (< lat. ablativus, fr. ablatif)
ablat├şv2, -─â adj. (despre materiale) care poate suferi abla╚Ťiuni. (< lat. ablativus, fr. ablatif)
ablat├şv s.n. Caz al declin─ârii ├«n unele limbi.
ABLAT├ŹV ~e n. Caz al declin─ârii ├«n unele limbi, care exprim─â punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstan╚Ťial. ÔŚŐ ~ absolut construc╚Ťie sintactic─â a limbii latine const├ónd dintr-un participiu ├«n ablativ ╚Öi dintr-un substantiv sau pronume ├«n acela╚Öi caz. [Sil. a-bla-] /<lat. ablativus, fr. ablatif
ablativ n. al ╚Öaselea caz, ├«n declina╚Ťiunea latin─â, care arat─â punctul de plecare sau instrumentul ac╚Ťiunii; ablativ absolut, propozi╚Ťiune format─â dintrÔÇÖun participiu sau adjectiv cu cazul ablativ.
*ablat├şv n. pl. e (lat. ablativus) Gram. Al ╚Öaselea caz, care arat─â originea sa┼ş instrumentu ├«n declinarea latin─â.
ABLAT├ŹV s. n. (< lat. ablativus, cf. fr. ablatif): caz care exprima ├«n limba latin─â separarea (├«ndep─ârtarea) unui obiect de un anumit loc, punctul de plecare ├«n spa╚Ťiu, instrumentul, asocierea, cauza unei ac╚Ťiuni etc. Corespunde, ├«n linii mari, acuzativului din limba rom├ón─â. ÔŚŐ ~ absolut: construc╚Ťie sintactic─â latin─â, alc─âtuit─â dintr-un substantiv sau pronume cu rol de subiect, ├«n cazul a., ╚Öi un participiu prezent sau perfect, tot ├«n cazul a. A. absolut este echivalentul unei propozi╚Ťii circumstan╚Ťiale (cauzal─â, concesiv─â, condi╚Ťional─â sau temporal─â): ÔÇ×Tarquinio Superbo regnante...ÔÇŁ (ÔÇ×Pe c├ónd domnea Tarquinius Superbus...ÔÇŁ).

Ablativ dex online | sinonim

Ablativ definitie

Intrare: ablativ
ablativ substantiv neutru