ablație definitie

21 definiții pentru ablație

ablație sfv z ablațiune
ablațiune sf [At: DEX2 / V: ablație / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr ablation, lat ablatio, -onis] 1 Transportare (prin acțiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2 îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membra al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3 Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanță, devenind incandescent prin frecarea cu aerul.
ABLÁȚIE, ablații, s. f. 1. Transportare (prin acțiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2. Îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membru al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3. Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanță, devenind incandescent prin frecarea cu aerul. [Pr.: -ți-u-. – Var. ablațiúne s. f.] – Din fr. ablation, lat. ablatio, -onis.
ABLAȚIÚNE s. f. v. ablație.
ABLAȚIÚNE, ablațiuni, s. f. 1. Transportare (prin acțiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor. 2. Îndepărtare chirurgicală a unui organ, a unui membru al corpului omenesc, a unei tumori etc. 3. Fenomen fizic prin care un corp care străbate atmosfera cu mare viteză pierde din substanță, devenind incandescent prin frecarea cu aerul. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. ablation, lat. ablatio, -onis.
ABLÁȚIE s. f. v. ablațiune.
ABLÁȚIE s. f. v. ablațiune.
ABLAȚIÚNE, ablațiuni, s. f. 1. Acțiune făcută de vînt, de ape sau de ghețari și constînd în transportarea, departe de locul de proveniență, a materialului rezultat din dezagregarea rocilor. 2. Operație chirurgicală care constă în amputarea totală sau parțială a unui organ sau a unui membru al corpului omenesc. Ablațiunea unui rinichi. – Pronunțat: -ți-u-.
ABLAȚIÚNE, ablațiuni, s. f. 1. Transportarea (prin acțiunea vântului, apelor sau ghețarilor) a materialului rezultat din dezagregarea rocilor. 2. Amputarea unui organ sau membru al corpului omenesc. [Pr.: -ți-u-] – Fr. ablation (lat. lit. ablatio, -onis).
ablațiúne s.f. 1 (chir.) Extirpare (a unui organ, a unui membru sau a unui țesut patologic) prin intervenție chirurgicală. 2 (geogr.) Proces de îndepărtare (prin acțiunea apelor, ghețarilor, vântului etc.) a particulelor fine rezultate în urma dezagregării solului și a rocilor. 3 (astron.) Fenomen fizic în urma căruia un meteorit, un satelit etc., străbătând atmosfera cu mare viteză, pierde din substanță din cauza încălzirii sale (până la incandescență) prin frecarea cu aerul. ◊ Scut de ablațiune = dispozitiv construit din materiale speciale care protejează navele cosmice împotriva acestui fenomen. • pl. -i. și abláție s.f. / <fr. ablation, lat. ablatĭo, -onis „separare, îndepărtare”.
abláție / ablațiúne (a-bla-ți-e / -ți-u-) s. f., art. ablațiá (-ți-a) / ablațiúnea, g.-d. art. abláției / ablațiúnii; pl. abláții / ablațiúni, art. abláțiile (-ți-i-) / ablațiúnile
ablațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. ablațiúnii; pl. ablațiúni
ABLAȚIÚNE s. (MED.) exereză, extirpare, scoatere. (~ apendicelui.)
ABLÁȚIE s.f. v. ablațiune.
ABLAȚIÚNE s.f. 1. Operație chirurgicală prin care se îndepărtează total sau parțial un organ, un țesut sau un membru bolnav. 2. (Geol.) Transportare (prin acțiunea apei, a vântului, a ghețarilor etc.) a materialului rezultat din dezagregarea rocilor. ♦ Reducere a masei unui ghețar prin topire, evaporare sau distrugere mecanică. 3. (Astr.) Fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., străbătând atmosfera, pierde din substanță datorită încălzirii sale până la incandescență. [Var. ablație s.f. / cf. fr. ablation, lat. ablatio].
ablațiúne s. f. 1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare. 2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor. ♦ reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire și evaporare. 3. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanță datorită încălzirii sale până la incandescență. (< fr. ablation, lat. ablatio)
ABLAȚIÚNE ~i f. 1) Intervenție chirurgicală prin care se îndepărtează un organ, un membru sau un țesut bolnav. 2) Îndepărtare (prin acțiunea apelor, a vântului etc.) a materialului rezultat în urma dezagregării solului, a rocilor. 3) Reducere a masei unui ghețar, prin topire sau evaporare. [G.-D. ablațiunii; Sil. -ți-u-] /<lat. ablatio, ~onis, fr. ablation
*ablațiune f. (lat. ablátio, -ónis, luare). Chir.Tăierea unei părțĭ bolnave a corpuluĭ. – Și -ație.
ABLAȚIUNE s. (MED.) exereză, extirpare, scoatere. (~ apendicelui.)
ablațiune (ablație)(engl. = ablation), 1. proces de îndepărtare și transport al produselor de alterare a rocilor, prin acțiunea apelor de șiroire, a vântului și a gravitației; a. facilitează avansarea fenomenului de alterare; 2. procesul de reducere a masei unui ghețar prin topire, evaporare, distrugere mecanică sau prin des-prinderea aisbergurilor.
ABLÁȚIE (ABLAȚIÚNE) (< fr., lat.) s. f. 1. (MED.) Extirpare (totală sau parțială) a unui organ, tumori etc. 2. (GEOGR.) Proces de îndepărtare a particulelor fine, rezultate în urma dezagregării, de pe suprafața solului și a rocilor prin procesul de spălare în suprafață. ■ Reducere a masei unui ghețar sau a zăpezii prin topire, evaporare și deflație. 3. (ASTR.) Fenomen fizic în urma căruia un corp ce străbate atmosfera cu mare viteză (meteorit, satelit etc.) pierde din substanță datorită încălzirii sale până la incandescență prin frecare cu aerul. ◊ Scut de a. = dispozitiv construit din materiale speciale care protejează navele cosmice împotriva a. (3).

ablație dex

Intrare: ablație
ablațiune substantiv feminin
  • silabisire: -ți-u-
ablație substantiv feminin