Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru abjura

abjura vt [At: MACEDONSKI, O. II, 117/ Pzi: ~jur / E: fr abjurer, lat abjurare] A nega, public, o credin╚Ť─â religioas─â, o doctrin─â, o concep╚Ťie etc.
ABJUR├ü, abj├║r, vb. I. Tranz. A renega public o credin╚Ť─â religioas─â, o doctrin─â, o p─ârere etc. ÔÇô Din fr. abjurer, lat. abjurare.
ABJUR├ü, abj├║r, vb. I. Tranz. A renega public o credin╚Ť─â religioas─â, o doctrin─â, o p─ârere etc. ÔÇô Din fr. abjurer, lat. abjurare.
ABJUR├ü, abj├║r, vb. I. Tranz. (Rar) A se lep─âda de o credin╚Ť─â; a renega o doctrin─â, o p─ârere etc. [Julieta c─âtre Romeo:] Renun╚Ť─â l-al t─âu tat─â, abjur─â-╚Ťi al t─âu nume. MACEDONSKI, O. II 117.
ABJUR├ü, abj├║r, vb. I. Tranz. (Rar) A se lep─âda de o credin╚Ť─â; a renega o doctrin─â, o p─ârere etc. ÔÇô Fr. abjurer (lat. lit. abjurare).
abjur├í vb. I. tr. (compl. indic─â credin╚Ťe, doctrine, opinii etc.) A renega public. ÔÖŽ Gener. A renun╚Ťa definitiv. ÔÇó prez.ind. abj├║r. / <fr. abjurer, lat. abiurare ÔÇ×a t─âg─âduiÔÇŁ.
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurá vb., ind. prez. 1 sg. abjúr, 3 sg. și pl. abjúră
ABJUR├ü vb. a se lep─âda, a renega. (A ~ de la o credin╚Ť─â.)
ABJUR├ü vb. I. tr. (Rar) A renega public o religie. ÔÖŽ A renun╚Ťa la o doctrin─â, la o p─ârere etc. [< fr. abjurer, lat. abiurare].
abjur├í vb. tr. a renega public o credin╚Ť─â, o doctrin─â, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare)
A ABJUR├ü abj├║r tranz. (doctrine, concep╚Ťii, etc.) A renega ├«n mod public. /<lat. abjurare, fr. abjurer
abjur├á v. 1. a se lep─âda prin jur─âm├ónt de o religiune, de o doctrin─â; 2. fig. a renun╚Ťa la o p─ârere, a p─âr─âsi cu totul.
*abj├║r, a -├í v. tr. (lat. ab-j├║ro, -are). Renun╚Ť publicamente de la o religiune. Fig. Renun╚Ť la o opiniune, la un sentiment
ABJURA vb. a se lep─âda, a renega. (~ o credin╚Ť─â, o doctrin─â.)

Abjura dex online | sinonim

Abjura definitie

Intrare: abjura
abjura verb conjugarea I grupa I