abjura definitie

15 definiții pentru abjura

abjura vt [At: MACEDONSKI, O. II, 117/ Pzi: ~jur / E: fr abjurer, lat abjurare] A nega, public, o credință religioasă, o doctrină, o concepție etc.
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. [Julieta către Romeo:] Renunță l-al tău tată, abjură-ți al tău nume. MACEDONSKI, O. II 117.
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. (Rar) A se lepăda de o credință; a renega o doctrină, o părere etc. – Fr. abjurer (lat. lit. abjurare).
abjurá vb. I. tr. (compl. indică credințe, doctrine, opinii etc.) A renega public. ♦ Gener. A renunța definitiv. • prez.ind. abjúr. / <fr. abjurer, lat. abiurare „a tăgădui”.
abjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 abjúră
abjurá vb., ind. prez. 1 sg. abjúr, 3 sg. și pl. abjúră
ABJURÁ vb. a se lepăda, a renega. (A ~ de la o credință.)
ABJURÁ vb. I. tr. (Rar) A renega public o religie. ♦ A renunța la o doctrină, la o părere etc. [< fr. abjurer, lat. abiurare].
abjurá vb. tr. a renega public o credință, o doctrină, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare)
A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepții, etc.) A renega în mod public. /<lat. abjurare, fr. abjurer
abjurà v. 1. a se lepăda prin jurământ de o religiune, de o doctrină; 2. fig. a renunța la o părere, a părăsi cu totul.
*abjúr, a v. tr. (lat. ab-júro, -are). Renunț publicamente de la o religiune. Fig. Renunț la o opiniune, la un sentiment
ABJURA vb. a se lepăda, a renega. (~ o credință, o doctrină.)

abjura dex

Intrare: abjura
abjura verb conjugarea I grupa I