abiogen definitie

10 definiții pentru abiogen

abiogen, ~ă a [At: DEX2 / P: -bi-o- / Pl: -i,-e / E: fr abiogène] 1 (Blg; d. mediu) Care este lipsit de viață. 2 (D. procese) Care are loc fără participarea materiei vii.
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène.
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, care se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. abiogène.
ABIOGÉN, -Ă, abiogeni, -e, adj. (Biol.; despre medii) Care este lipsit de viață; (despre procese) care are loc, se petrece fără participarea materiei vii. [Pr.: -bi-o] – Din fr. abiogène.
abiogén, -ă adj. (biol.; despre medii) Care este lipsit de viață. ♦ (biochim.; despre procese) Care are loc, se petrece în absența materiei vii, pe cale anorganică. • sil. -bi-o-. pl. -i, -e. / < fr. abiogène.
abiogén (-bi-o-) adj. m., pl. abiogéni; f. abiogénă, pl. abiogéne
abiogén adj. m., pl. abiogéni; f. sg. abiogénă, pl. abiogéne
abiogén, -ă adj. în absența materiei vii. (din fr. abiogène)
ABIOGÉN ~ă (~i, ~e) Care nu este de origine organică. /<fr. abiogéne
ABIO- „lipsa vieții, stare anorganică”. ◊ gr. abios „fără viață” > fr. abio-, germ. id., engl. id. > rom. abio-. □ ~gen (v. -gen1), adj., rezultat din substanțe minerale sau anorganice; ~geneză (v. -geneză), s. f., concepție materialistă naivă care explică apariția vieții în mod spontan din materie anorganică; sin. abiogenie, arhigeneză, arhigonie; ~genie (v. -genie1) s. f., abiogeneză*; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază elementele anorganice; ~trofie (v. -trofie), s. f., proces degenerativ al celulelor vii.

abiogen dex

Intrare: abiogen
abiogen adjectiv
  • silabisire: a-bi-o-gen