aberație sf [At: MAIORESCU, D. I, 515 / V: (înv) ~ -iune / Pl: ~ii / E: fr aberration, lat aberratio] 1-3 Abatere de la ceea ce este normal, corect sau moral. 4-5 (Pex) Faptă absurdă, inadmisibilă Si: absurditate, inepție, prostie, stupiditate. 6 (Îs) ~ vizuală Astigmatism. 7 (Ast; îs) -a luminii Variație aparentă a poziției unui astru pe cer, ca urmare a mișcării Pământului în jurul Soarelui și a vitezei finite de propagare a luminii.

aberațiune sf vz aberație

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism. Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui, în jurul axei proprii, și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. Defecțiune a unui sistem optic, care duce la obținerea unor imagini neclare, deformate etc. ◊ Aberație vizuală = astigmatism (2). Aberația luminii = variația aparentă a poziției unui astru pe cer datorită mișcării Pământului în jurul Soarelui și faptului că lumina se propagă cu viteză finită. 3. Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie. – Din fr. aberration, lat. aberratio.

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la normal; rătăcire. V. absurditate. [Folosirea energiei atomice ca instrument de distrugere] nu-i o aberație care degradează știința, munca, cultura, civilizația, omul, omenirea? O aberație pe care omul și omenirea n-o vor îngădui! CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 50, 1,5. 2. Imagine deformată (în forma unei pete luminoase) pe care o dă o oglindă sau o lentilă. – Pronunțat: -ți-e.

ABERÁȚIE, aberații, s. f. 1. Abatere de la normal. 2. Imagine deformată pe care o dă un sistem optic. ◊ Aberație vizuală = astigmatism (2). 3. Ceea ce e inadmisibil, absurd; absurditate, nebunie. – Fr. aberration (lat. lit. aberratio, -onis).

aberáție s.f. 1 Abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2 (fiz.) Refracția inegală a razelor de lumină care străbat o lentilă, având ca efect deformarea imaginii obiectului privit prin această lentilă. ◊ Aberație cromatică = descompunerea luminii și vizualizarea culorilor proprii fiecărei lungimi de undă în jurul unui obiect privit printr-o lentilă simplă, determinând formarea de irizații pe marginea imaginilor. 3 (genet.) Aberație cromozomială (sau genetică) = abatere de la numărul sau de la structura normală a cromozomilor, care afectează baza ereditară în timpul diviziunii celulare, provocând mutații care dau naștere unor forme biologice noi. 4 (psih.) Aberație mentală = deviere parțială sau totală a activităților mentale față de normal. 5 (astron.) Unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. 6 Ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate. Ceea ce spui tu e o aberație. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) aberațiúne s.f. / <fr. aberration, lat. aberrātio, -ōnis <aberrāre „a se abate; a se rătăci”.

aberațiúne s. f. v. aberație.

aberáție (-ți-e) s. f., art. aberáția (-ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (-ți-i-)

aberáție s. f. (sil. -ți-e), art. aberáția (sil. -ți-a), g.-d. art. aberáției; pl. aberáții, art. aberáțiile (sil. -ți-i-)

ABERÁȚIE s. 1. v. absurditate. 2. (FIZ.) aberație cromatică = cromatism. 3. aberație vizuală v. astigmatism.

ABERÁȚIE s.f. 1. Abatere de la o normă etc.; deformare, denaturare; rătăcire. V. absurditate. 2. Abatere de la tipul normal al speciei intervenită la unii indivizi, sub acțiunea condițiilor de mediu. 3. (Fiz.) Deformație a unei imagini, produsă de un sistem optic. ♦ Aberație vizuală = astigmatism. 4. (Astr.) Unghi format de direcția adevărată și de direcția aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. [Cf. fr. aberration, lat. aberratio < aberrare – a se îndepărta].

aberáție s. f. 1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate. ♦ (biol.) abatere de la tipul normal al speciei. ◊ ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei. 2. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic. ◊ ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 3. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ. (< fr. aberration, lat. aberratio)

aberáție, aberații, s.f. 1. Abatere de la normal. 2. Defect al imaginii produse de un instrument optic care se manifestă prin neclaritate, deformare sau prin formarea de irizații pe contururi (aberația cromatică).

ABERÁȚIE ~i f. 1) Deviere de la normă. 2) Defect al unei imagini produs de un instrument optic. ◊ ~ vizuală astigmatism. 3) fig. Încălcare conștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; rătăcire; greșeală; eroare. [G.-D. aberației; Sil. -ți-e] /<lat. aberrato, ~onis, fr. aberration

aberați(un)e f. 1. Astr. mișcarea aparentă a stelelor fixe; 2. Fiz. deviațiunea razelor luminoase; 3. fig. rătăcire a minții: aberațiunea ideilor.

*aberațiúne f. (lat. aberátio, -ónis). Acțiunea de a aberá. Astr. Mișcarea aparentă a stelelor fixe. Fiz. Împrăștierea razelor luminoase. – Și -ație.

ABERAȚIE s. absurditate, aiureală, bazaconie, elucubrație, enormitate, fantasmagorie, prostie, stupiditate. (Ce susține el este o ~.)