aba definitie

27 definiții pentru aba

aba2 sf [At: (a. cca 1660) IORGA, B. R. / V: (reg) haba, ha / Pl: ~le / E: tc aba] 1 țesătură groasă de lână utilizată la confecționarea hainelor țărănești Si: (reg) dimie, pănură. 2 îmbrăcăminte confecționată din aba2 (1) [1]. corectată
aba1 i [At: HEM 59 / V: (reg) haba / E: ns cf aba1] 1-2 (înv) Exprimă mirarea și îndoiala.
ABÁ2, (2) abale, s. f. 1. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. 2. Sort de aba (1). – Din tc. aba.
ABÁ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) Cuvânt care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește. – Onomatopee.
ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. – Din tc. aba.
ABÁ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește.
ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lînă, de obicei de culoare albă, din care se fac haine țărănești; dimie, pănură. Pantalonii, noi-nouți, din aba țărănească. GALAN, Z. R. 135. Doi surugii, cu straie de aba albă... se aflau unul călare pe un cal fruntaș, altul cocoțat... pe capră. PAS, L. I 55. Cioarecii strimți de aba. SLAVICI, N. I 136.
ABÁ1 interj. (Familiar, învechit) Exclamație întrebuințată mai ales în propoziții interogative și în asociație cu un vocativ, servind: a) pentru a exprima mirare. Aba, mă! cînd ai venit? La HEM; b) pentru a atrage atenția cuiva cînd îi adresăm vorba. Aba, Dragomire, cînd pleci tu? CARAGIALE, O. I 255.
ABÁ2, abale, s. f. Țesătură groasă de lână (albă), din care se fac haine țărănești; dimie; p. ext. haină făcută din această țesătură. – Tc. aba.
ABÁ1 interj. (Înv.) Exclamație care exprimă (în propoziții interogative) mirarea sau cu care se atrage atenția cuiva când i se vorbește.
aba2 s.f. 1 Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. Cioarecii strâmți de aba (SLAV.). 2 Haină confecționată din astfel de țesătură. • pl. -ale. / <tc. aba.
aba1 interj. (înv.; în prop. interog.) Exclamație care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva. Aba, Dragomire, când pleci tu? (CAR.). • /form. expr.
abá2 s. f., art. abáua, g.-d. art. abálei; (sorturi) pl. abále, art. abálele
abá1 (înv.) interj.
abá s. f., art. abáua, g.-d. art. abálei; pl. abále
abá interj.
ABÁ s. dimie, pănură, (pop.) suman, (reg.) saiac, zeghe. (Haină țărănească de ~.)
abá, abale, s.f. Stofa groasa din lînă, prelucrată la piuă.
abá (abále), s. f. – Dimie, țesătură groasă de lînă. – Mr., megl. abă. < Tc. aba (Miklosich, Fremdw., 73; Șeineanu, II, 3; Lokotsch 2), cf. ngr. άμπᾶς, bg. aba – Der. abager, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături; croitor); abagerie, s. f. (fabrică sau prăvălie de țesături); abagiu, s. m. (persoană care fabrică sau vinde țesături).
ába interj. – Exprimă o întrebare nuanțată de îndoială sau mirare. Alteori introduce pur și simplu întrebarea. Creație expresivă.
abà f. 1. postav de lână groasă (obișnuit albă) din care se fac haine țărănești; 2. haină din aba. Abaua, ce constitue și astăzi un obiect de industrie casnică țărănească, era odinioară importată, ca multe din postavurile ordinare, din Turcia, de unde numele lor orientale: aba, dimie, șaiac, suman. [Turc. ABA].
abà! int. exprimând mirare și îndoeală totdeodată: aba, Dragomire, când pleci tu? CAR. [V. ba].
aba f. (turc. ar. aba). Dimie, un fel de postav alb (orĭ și alt-fel) gros de lînă din care se fac haĭne țărăneștĭ. V. șaĭac.
ABA s. dimie, pănură, (pop.) suman, (reg.) saiac, zeghe. (Haină țărănească de ~.)
ABA, oraș în SE Nigeriei (Imo), la N de Port Hartcourt; 239,8 mii loc. (1987). Centru ind. (țesături de bumbac, săpun, bere).
ABA NOVAC Vilmos (1894-1941), pictor și grafician ungur. Compoziții în frescă, tempera și gravuri pe teme religioase („Sfîntul Francisc predicînd păsărilor”) și laice („Oraș vechi din Sicilia”). Între 1921 și 1923, lucrează la Școala de la Baia Mare.
ABA cf. ebr. abba „tată” (gr. ἄββα – slav. aввa). În onom. romînă prob. < cuman aba, ca în Tîncaba, Basaraba, etc. 1. Aba, Samuel, ard. sec. 18; – f (17 A IV 160). 2. Abu (Ac Bz 5); Abești s (Cat mold *II) 3. Abotă (Sd X).

aba dex

Intrare: aba (interj.)
aba 1 interj.
  • pronunție: 'aba, ab'a
Intrare: aba (s.f.)
aba 2 s.f. substantiv feminin
Intrare: Aba (n.p.)
Aba 3 n.p. nume propriu