AVEÁ, am,
vb. II.
Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊
Expr. (
Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊
Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee. ◊
Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui.
2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui.
3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ◊
Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.).
4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele.
5. A ține, a purta. În mână avea un buchet. ◊
Expr. A avea drag pe cineva sau (
refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (
Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană.
6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2
m. ◊
Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură.
7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame. ◊
Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic! =
a) nu i s-a întâmplat nici un rău;
b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar.
II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin)
a) A trebui să... Are de făcut cumpărături;
b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face;
c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice;
d) (Rar) A fi în drept. ◊
Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)!
2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă. ♦
Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie.
III. (Ca valoare de verb auxiliar)
1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit.
2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni.
3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [
Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (
III 1) am, ai, a, am, ați, au, (
III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar,
prez. conj. pers. 2
sg. ai și (
reg.) aibi,
pers. 3 aibă] –
Lat. habere.