așchiúță sf [At: ȘEZ. VIII, 151 / P: ~chi-u- / V: hăș- / Pl: ~țe / E: așchie + -uță] 1 Așchie (1) mică Si: așchioară, așchiță. 2 (Pan) Persoană slabă și scundă.

AȘCHIÚȚĂ, așchiuțe, s. f. Diminutiv al lui așchie; așchioară. [Pr.: -chi-u-] – Așchie + suf. -uță.

AȘCHIÚȚĂ, așchiuțe, s. f. Diminutiv al lui așchie; așchioară. [Pr.: -chi-u-] – Așchie + suf. -uță.

AȘCHIÚȚĂ, așchiuțe, s. f. Diminutiv al lui așchie. – Pronunțat: -chi-u-.

AȘCHIÚȚĂ, așchiuțe, s. f. Diminutiv al lui așchie. [Pr.: -chi-u-]

așchiúță (-chi-u-) s. f., g.-d. art. așchiúței; pl. așchiúțe

așchiúță s. f. (sil. -chi-u-), g. -d. art. așchiúței pl. așchiúțe

AȘCHIÚȚĂ s. așchioară, țepușă, (reg.) așchiță. (~ de brad.)

așchioáră și așchiúță f., pl. e. Dim. d. așchie.

AȘCHIUȚĂ s. așchioară, țepușă, (reg.) așchiță. (~ de brad.)