așchia definitie

2 intrări

27 definiții pentru așchia

așchia vt [At: V. COSMOVICI, SĂM. II, 458 / P: ~chi-a / Pzi: ~iéz / E: așchie] 1 A rupe, a tăia în așchii, șuvițe, fâșii Si: (Trs) așchii. 2 (Spc) A prelucra un obiect eliminând surplusul de material sub formă de așchii.
áșchie sf [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (înv) -che, ha-, ia-, ieș- / P: ~chi- e / Pl: ~ii / E: lp ascla] 1 Bucată mică, subțire, care se desprinde sau sare dintr-un material prin cioplire, prin spargere etc. 2 (Imp) Surcea. 3 (Imp) Fâșii de lemn scoase la rindea. 4 (Rar; nob) Pieliță care se desface în jurul unghiilor. 5 (Rar; nob) Zbârnâitoare.
eșchie[1] sf vz așchie
AȘCHIÁ, așchiez, vb. I. Tranz. A rupe sau a tăia în așchii, în șuvițe sau în fâșii; spec. a prelucra un obiect înlăturând (sub formă de așchii) surplusul de material. [Pr.: -chi-a] – Din așchie.
ÁȘCHIE, așchii, s. f. Bucată mică, subțire, care se desprinde sau sare dintr-un material prin cioplire, prin spargere etc. – Lat. ascla (= astula sau assula).
AȘCHIÁ, așchiez, vb. I. Tranz. A rupe sau a tăia în așchii, în șuvițe sau în fâșii; spec. a prelucra un obiect înlăturând (sub formă de așchii) surplusul de material. [Pr.: -chi-a] – Din așchie.
ÁȘCHIE, așchii, s. f. Bucată mică, subțire, care se desprinde sau sare dintr-un material prin cioplire, prin spargere etc. – Lat. ascla (= astula sau assula).
AȘCHIÁ, așchiez, vb. I. Tranz. A rupe sau a tăia în așchii, în șuvițe sau în fîșii, a face așchii. – Pronunțat: -chi-a.
ÁȘCHIE, așchii, s. f. Bucată mică, subțire, care se des-prinde sau sare dintr-un lemn, dintr-un os, dintr-o piatră etc. prin cioplire, prin spargere. V. țandăra, surcea. Săreau bucăți de pietre, așchii de lemn, plugurile le mîncau, le făceau pulbere. CAMILAR, TEM. 47. Îi intraseră în șold, la stingă, cîteva așchii de obuz. SADOVEANU, M. C. 194. N-am desprețuit nici hîrburile de oale vechi... nici chiar așchiile de cremene, pe care astăzi noua știință a arheologiei preistorice le așterne... pe pragul templelor înălțate in onoarea artelor. ODOBESCU, S. II 236. Așchia nu sare departe de trunchi. ȘEZ. I 221. ◊ (Poetic) Se rup de țarini așchiile ploii. LESNEA, A. 97. Cerul crăpa-n așchii și schije. BENIUC, V. 123. ♦ Fig. Înțepătură, împunsătură, săgeată, ironie. Cu excepția unor așchii satirice... satira politică... este slab, nesemnificativ reprezentată în antologia de față. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 9 /4. Prin carnea lui Manlache a trecut o așchie de frig. POPA, V. 251. – Pronunțat: -chi-e. – Variantă: (regional) háșchie, hășchii (DELAVRANCEA, S. 205), s. f.
HÁȘCHIE s. f. v. așchie.
AȘCHIÁ, așchiez, vb. I. Tranz. A rupe sau a tăia în așchii, în șuvițe sau în fâșii. [Pr.: -chi-a] – Din așchie.
ÁȘCHIE, așchii, s. f. Bucată mică, subțire, care se desprinde sau sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire, prin spargere etc. [Var.: (reg.) háșchie s. f.] – Lat. ascla (= astula sau assula).
HÁȘCHIE s. f. V. așchie.
așchiá (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 așchiáză, 1 pl. așchiém (-chi-em); conj. prez. 3 să așchiéze; ger. așchiínd (-chi-ind)
áșchie (-chi-e) s. f., art. áșchia (-chi-a), g.-d. art. áșchiei; pl. áșchii, art. áșchiile (-chi-i-)
așchiá vb. (sil. -chi-a), ind. prez. 1 sg. așchiéz, 3 sg. și pl. așchiáză, 1 pl. așchiém (sil. -chi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. așchiéze ger. așchiínd (sil. -chi-ind)
áșchie s. f. (sil. -chi-e), art. áșchia (sil. -chi-a), g.-d. art. áșchiei; pl. áșchii, art. áșchiile (sil. -chi-i-)
ÁȘCHIE s. 1. v. surcea. 2. țeapă, țepușă, (rar) spin. (I-a scos o ~ din deget.) 3. v. șpan.
áșchie (áșchii), s. f. – Bucată mică ce se desprinde sau sare dintr-un lemn, os etc.. – Var. (h)asc(i)e. Mr. iașcl’ă. Lat. pop. ascla, reducere de la *astŭla < assŭla (Pușcariu 136; Candrea-Dens., 94; REW 736; DAR); cf. alb. aškje, ngr. ἄσϰλα, vegl. jaska, it. aschia (napol. áška, sicil. aška,, sard. aša, apul. aško, lec. ašcula), prov., cat. ascla, port. acha; alb. aštše (< assŭla), it. ascola (< *ascŭla), sp. astilla (< astella), aparțin aceleași rădăcini. – Der. așchia, vb. (a face așchii), pe care Pușcariu 137 îl derivă de la un lat. *asclāre, care nu pare necesar; așchios, adj. (care se rupe ușor în așchii).
A AȘCHIÁ ~éz tranz. 1) A tăia în așchii. 2) (obiecte, mai ales lemn) A prelucra prin desprindere de așchii. [Sil. -chi-a] /Din așchie
ÁȘCHIE ~i f. Bucată mică și subțire desprinsă dintr-un corp (mai ales dintr-un lemn sau os). [G.-D. așchiei; Sil. -chi-e] /<lat. ascla
așchià v. a face așchii: bărdașul așchieazâ lemnul.
așchie f. bucată lată în lungul lemnului pentru aprinsul focului: țandără, surcea. [Lat. vulg. ASCLA = clas. ASTULA].
áșchie f., pl. așchiĭ și ășchiĭ (lat. ássula, ástula și astla, pop. ascla, așchie, surcică [dim. d. assis, scîndură], de unde și it. áscola, vpv. cat. ascla, pg. acha; alb. aškĭă, ngr. áskla. Cp. cu pușchea, vechĭ, aclaz, cocleală). Surcea, bucățică de lemn care se desprinde cînd taĭ cu cuțitu sau cu toporu. Prov. Așchia nu sare departe de trunchĭ, copiiĭ seamănă cu părințiĭ. – În Munt. și háșchie.
așchiéz v. tr. (d. așchie). Cĭoplesc lemnu tăind așchiĭ.
háșchie, V. așchie.
AȘCHIE s. 1. surcea, surcică, țandără, (pop.) zburătură, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salcă, (prin vestul Transilv.) sălîngă, (Transilv.) scărîmbă, (prin Bucov.) sclepniță, (Transilv. și Mold.) scoarță, (înv.) oțapoc. (Sare o ~ de la tăiatul lemnelor.) 2. țeapă, țepușă, (rar) spin. (I-a scos ~ din deget.)

așchia dex

Intrare: așchia
așchia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -chi-a
Intrare: așchie
hașchie substantiv feminin
eșchie substantiv feminin
așchie substantiv feminin
  • silabisire: aș-chi-e