tuna și a fulgera definitie

16 definiții pentru tuna și a fulgera

TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare.
TUNÁ, tun, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce un tunet; a se auzi tunetul. 2. Tranz. impers. (Reg.; în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. 3. Intranz. (La pers. 3) A vui, a bubui. ♦ (Despre glas, cuvinte) A răsuna puternic; (despre oameni) a vorbi cu glasul ridicat; a striga. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = a fi foarte furios, a face scandal. 4. Intranz. (Înv.) A trage cu tunul sau cu alte arme de foc. – Lat. tonare.
TUNÁ1, pers. 3 túnă, vb. I. 1. Intranz. impers. A se produce tunete în atmosferă; a se auzi tunetul bubuind. Dintr-un nor depărtat s-auzi tunînd. VLAHUȚĂ, O. A. 368. Să închid fereastra... curînd a să tune. NEGRUZZI, S. I 58. Dacă tună după Simion Stîlpnicul, e semn de toamnă lungă. ȘEZ. I 128. ◊ Expr. A tunat și i-a adunat, se spune despre oamenii care se întovărășesc avînd aceleași defecte. Moș Vasile era un cărpănos ș-un pui de zgîrie-brînză ca și mătușa Mărioara. Vorba ceea: «au tunat și i-au adunat». CREANGĂ, A. 50. (Despre persoane) A tuna și a fulgera v. fulgera (1). ◊ (Cu precizarea subiectului, care indică spațiul unde se produce tunetul) Năvalnic afară bate vînt. De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună. COȘBUC, P. I 141. Cerul tună, apa saltă clocotind. ALECSANDRI, P. A. 106. De-ar veni luna lui mai Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ANT. LIT. POP. I 72. 2. Tranz. impers. (Regional, mai ales în imprecații) A lovi pe cineva trăsnetul; a trăsni. Vai, tuna-te-ar, lume rea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. ◊ Intranz. (Cu precizarea subiectului) Tună, doamne, și trăsnește Tună-n cine despărțește Dulcea dragoste-nfocată. ALECSANDRI, P. P. 22. (Fig.) Poetul... să fulgere păcatul... Să tune-n mișelii. CONTEMPORANUL, I 205. Blăstemul țârii tunînd să cadă Pe capul vostru nelegiuit. ALECSANDRI, P. II 120. 3. Intranz. (Despre diferite surse de zgomot) A vui, a bubui. Barnarul închis în canal de scînduri freamătă sub picioarele mele, fierbe, se zbate, tună. SADOVEANU, O. VIII 241. Stîncă... Ce din vîrf de munte saltă, Tună, se rostogolește. ALECSANDRI, P. II 15. ♦ (Despre glas, cuvinte etc.) A răsuna puternic. Acesta e! tună glasul directorului, punctînd încheierea cu un pumn în birou. C. PETRESCU, C. V. 133. Ca-ntr-un fund dogit de clopot tună-n gura lor cuvîntul, Și pe unde calcă dînșii se cutremură pămîntul. IOSIF, P. 63. ◊ (Impersonal) Și fuge el tot înainte și în urma lui tună: hoțule-i, nătărăule-i! CONTEMPORANUL, III 700. 4. Intranz. A trage cu tunul (sau, mai rar, cu alte arme de foc). Vine Din pistoale dînd Și din puști tunînd. SEVASTOS, N. 114. Urcînd douăsprezece tunuri mari într-un deal înalt, le îndreptă spre armia noastră și începu a tuna asupră-i. BĂLCESCU, O. II 87.
TUNÁ2, tun, vb. I. Intranz. (Regional) A intra, a pătrunde undeva pe neașteptate (și cu mult zgomot); a da buzna, a năvăli. Lasă ușa descuiată Să mai tun și eu vodată. MAT. FOLK. 1010. Tun în casă, focu-i stins, ies afară, lemne nu-s. ȘEZ. XII 153. Turcu-n casă că tuna Și vin roșu aducea, O ploschiță De-o vedriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 489. ◊ (În imprecații) Tune dracu-n pielea lor! CĂLINESCU, E. O. I 108. ◊ Expr. A-i tuna cuiva ceva în minte (sau în cap) = a-i trece cuiva prin minte o idee neașteptată. A tuna în groapă = a muri. Să n-ai parte d-altă fată, Pînă n-oi tuna în groapă. HODOȘ, P. P. 133.
tuná (a ~) vb., ind. prez. 3 túnă
tuná vb., ind. prez. 3 sg. túnă
TUNÁ vb. 1. (Ban.) a durăi, a urla. (Plouă, fulgeră și ~.) 2. v. bubui.
TUNÁ vb. v. detuna, trăsni.
tuná (-n, át), vb.1. A bubui, a asurzi. – 2. A trăsni. – 3. A intra, a pătrunde. – 4. (Trans.) A coborî, a veni de la munte. – 5. A bate tunul. – Megl. tuna, tunari. Lat. tŏnāre (Pușcariu 1771; REW 8778), cf. it. tonare, prov., cat., sp. tronar, fr. tonner, port. troar. Semantismul sensurilor 3 și 4 nu este clar, cf. tuli. – Der. tun, s. n. (înv., tunet; gură de foc de artilerie; Arg., furt prin efracție; adv., cu putere), postverbal sau din lat. tŏnus (Pușcariu 1643); tunaci, adj. (Banat, agresiv, îndrăzneț); tunar, s. m. (artilerist, servant de tun); tunări, vb. (a trage cu tunul), rar; tunărie (var. tunărime), s. f. (artilerie, mulțime de tunuri); tunător, adj. (care tună puternic); tunet, s. n. (zgomot puternic, bubuit; canalul tunului), cu suf. -et, ca sunet de la suna, răcnet de la răcni etc. (după Diez, Gramm., I, 208 Tiktin și Candrea, din lat. tŏnĭtru).
A TUNÁ pers. 3 túnă intranz. 1) A se produce un tunet (în urma unei descărcări electrice în atmosferă); a răsuna tunetul. 2) A produce un zgomot mare; a scoate un vuiet puternic. 3) fig. (despre oameni) A vorbi pe un ton ridicat; a striga; a țipa. ◊ ~ și a fulgera a-și descărca mânia prin țipete și strigăte. 4) înv. A trage cu tunul (sau cu o altă armă de foc). /<lat. tonare
tunà v. 1. se zice de bubuitul tunetului: tună și fulgeră; 2. se zice de orice sgomot asurzitor: a tuna cu tunurile; 3. (Banat și Oltenia) a veni deodată: brad incetinat, de unde ai tunat? POP. când în cas’ a tunat, împăratul o a ntrebat POP.; 4. a bate cu tunurile o redută: ambele părți începură a tuna una asupra alteia BĂLC.; 5. fig. a vorbi contra cu multă violență: a tuna împotriva abuzurilor. [Lat. TONARE; pentru sensul 3 (provincialism ardelenesc), cf. trăsnaie].
2) tun, a v. intr. (lat. tŏnare, it. tonare, fr. tonner). 1. Impers. Se zice despre tunetu produs de noriĭ încărcațĭ de electricitate: tună și fulgeră. 2. Pers. Bubuĭ cu tunurile: Artileria tună. Fig. Răcnesc furios: cînd am tunat odată la el, a îngălbenit. Vorbesc contra cu vehemență: a tuna și a fulgera contra cuĭva, contra abuzurilor. Ban. Olt. Intru: tună’n sobă (intră’n odaĭe).
TUNA vb. 1. (MET.) (Ban.) a durăi, a urla. (Plouă, fulgeră și ~.) 2. a bubui, a detuna, a dudui, a trăsni, a vui, (pop.) a răzbubui. (~ în depărtare.)
tuna vb. v. TRĂSNI.
a tuna și a fulgera expr. a fi foarte furios; a face scandal.
a tunat și i-a adunat expr. (iron.) bine se mai potrivesc; cine seamănă se adună.

tuna și a fulgera dex