spune ocabele definitie

32 definiții pentru spune ocabele

SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A exprima (un gînd, o părere) prin viu grai; a rosti, a zice, a declara. Am spus de-asară că-i în cumpănă vremea. SADOVEANU, Î. A. 93. Toată ziua la fereastră, suspinînd, nu spui nimică. EMINESCU, O. I 82. Obștea ne-a trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ Fig. Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează; Acest sunet, acest nume, valurile-l primesc, Unul altuia îl spune. ALEXANDRESCU, M. 15. ◊ Expr. Ce-ți spuneam eu? = ai văzut că a fost așa cum ți-am spus? Nu mai spune! (sau ce spui!), exprimă mirarea, îndoiala, neîncrederea. Cam de cîți ani îi fi tu? – Ia, poate să am vreo treisprezece ani. – Ce spui tu, măi? CREANGĂ, P. 148. A spune verde (în față sau în ochi) = a spune adevărul de-a dreptul, fără înconjur sau menajamente. De, bine-ar fi să fie cum zici, dar eu îți spun verde, nu cred. REBREANU, R. I 161. Într-o zi se adunară o mulțime de oameni la dînsul și-i spuseră verde-n față și hotărît... să se ducă încotro l-or duce ochii. SBIERA, P. 165. Moș Roată... spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, cînd îl scormolea ceva la inimă. CREANGĂ, A. 151. A spune drept (sau curat) = a spune adevărul, a declara sincer, cinstit. Făt-Frumos... îi spuse curat ce căuta. ISPIRESCU, L. 5. Curat îți spun că nu mai ai ce căuta la casa mea. CREANGĂ, P. 193. Am văzut eu, moșule, felurile pietre scumpe, dar ca acestea, drept să-ți spun, n-am văzut. id. ib. 217. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). O! dar nu-ți spune nimic glasul meu? DELAVRANCEA, O. II 185. ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție. Li era drag ca sarea-n ochi, pentru că le spunea inima ce om fără de lege este spînul. CREANGĂ, O. A. 242. ♦ Fig. (Popular) A exprima prin cîntec, a cînta. Alăuta lui Ilie prinse a spune o durere mistuitoare. SADOVEANU, O. I 301. Aud doina spusă din frunză. DELAVRANCEA, O. II 260. 2. A expune, a relata. Ce te-ai apucat să-mi spui mie toate astea? CAMIL PETRESCU, U. N. 190. Îi arăt locul unde a fost templul lui Ahile și-i spun cum pasările insulei zburau în fiecare dimineață la mare, de-și muiau penele. VLAHUȚĂ, R. P. 42. Învinși!... dar spune, Harnov, Cum Tomșa ne-a învins? ALECSANDRI, T. II 174. ◊ (Învechit, la pers. 3 pl., cu valoare de impersonal) Spun că în minutul acela el era foarte galben la față. NEGRUZZI, S. I 148. Spun că omorî paisprezece inși. BĂLCESCU, O. II 172. ◊ Refl. impers. Din bătrîni se spune că sînt ceasuri bune. ALECSANDRI, P. I 56. Nu e dracul așa de negru cum se spune (= lucrurile nu sînt chiar așa de rele cum sînt arătate). ♦ Fig. (Despre scrieri, texte) A cuprinde, a relata, a scrie. Ce mai spun ziarele? ◊ Impers. Spune la cărți că în vremea cea veche, veche de tot, oamenii se închinau la idoli. ISPIRESCU, U. 3. Și ce spune în cartea asta? NEGRUZZI, S. I 223. 3. A povesti, a istorisi. Se împrietenise cu vreun moș bătrîn sau cu vreo babă, care-i spunea «povești fantastice despre zîne îmbrăcate în aur și lumini». CĂLINESCU, E. 53. Începu a rîde mai dinainte de comica istorie pe care avea s-o spuie. VLAHUȚĂ, O. A. III 69. Dar dumneata, moșule, n-o să ne spui ceva? NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Fig. Vîntul alene cîntînd deasupra pădurii, prin vîrfuri, Spune trăite povești din lumile-albastre-ale zării. COȘBUC, P. II 63. ◊ Expr. A spune (cîte sau și) verzi și uscate = a vorbi multe și fără rost, a trăncăni. [Țiganca] începu a arăta crăiesei cîte toate și a-i spune cîte verzi și uscate, de gîndeai că-i o meliță. RETEGANUL, P. I 48. De ce să ni mai spunem unii altora cîte verzi și uscate? SBIERA, P. 88. A spune (la) cai verzi (pe pereți) v. cal. ♦ A recita, a debita (ceva). A spune o poezie. ▭ Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? EMINESCU, O. I 158. ♦ (Rar) A citi. Eram capabil să spun pe carte cît oricare... de răpede. NEGRUZZI, S. I 11. 4. A destăinui, a mărturisi (ceva cuiva). Taina voastră-n veci de veci La nimeni n-o s-o spui! COȘBUC, P. I 232. Fiindcă a venit vorba de-așa, îți spun ca la un frate. CREANGĂ, P. 200. Gură, tu! învață minte, nu mă spune nimărui. EMINESCU, O. I 80. Albă păsărică!... Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta? ALECSANDRI, P. I 197. ♦ A denunța (pe cineva); a pîrî. Să nu mă spui la... craiul șerpilor. RETEGANUL, P. II 43. Mama mă spuse la tată, Tata sare să mă bată. HODOȘ, P. P. 71. 5. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva, a da explicații. [Fata] se înfățișă la împăratul și spuse pentru ce a venit. ISPIRESCU, L. 22. 6. A-i zice cuiva pe nume; a numi, a porecli. [Copiii] îmi spuneau Dințosul. STANCU, D. 320. Dar oare pe acesta cum... l-a fi mai chemînd? – Zi-i pe nume să ți-l spun, răspunse atunci Ochilă, zîmbind pe sub mustețe. CREANGĂ, P. 245. – Prez. ind. și: spui (ARGHEZI, P. T. 154, CARAGIALE, O. III 53).
spúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 să spúnă; ger. spunấnd; part. spus
spúne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spun, 1 pl. spúnem, 2 pl. spúneți; conj. prez. 3 sg. și pl. spúnă; ger. spunând; part. spus
SPÚNE vb. 1. a vorbi, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a vorovi. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a vorbi, a zice, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 3. v. arăta. 4. v. afirma. 5. v. zice. 6. a face, a zice. (El ~: – Nu vreau!) 7. v. transmite. 8. v. povesti. 9. v. destăinui. 10. v. recita. 11. v. susține. 12. a se afirma, a se auzi, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 13. v. scoate. 14. v. pronunța. 15. v. supranumi. 16. v. numi. 17. a susține. (Ce ~ savantul în această carte?) 18. v. presupune. 19. v. conține. 20. v. semnifica. 21. v. denunța. 22. v. porunci. 23. v. obiecta.
SPÚNE vb. v. apărea, arăta, chema, citi, cânta, evoca, executa, indica, interpreta, intona, ivi, înfățișa, numi, parcurge, predica, prezenta, propaga, propovădui, răspândi, veni.
A spune ≠ a tăcea
spúne (-n, -us), vb.1. (Înv.) A expune, a exprima, a indica. – 2. A zice. – 3. A povesti, a nara, a recita. – 4. A acuza, a reclama, a denunța. – Mr. (a)spun(ere), spuș, spus; megl. spun(iri), spuș, spus; istr. spur, spus. Lat. exponĕre (Pușcariu 1636; Candrea-Dens., 1467; REW 3054; Popinceanu, ZRPh., LXIX, 236-66), cf. it. esporre, prov. esponer (calabr. spunere), v. fr. espondre, sp. exponer, port. expôr, alb. špuń „a învăța, a instrui” (Meyer 415; Philippide, II, 641). Uz general (ALR, I, 107). – Der. spus, adj. (zis); nespus, adj. (inexprimabil; adv., nemaipomenit, extraordinar); spusă, s. f. (zisă).
A SPÚNE spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevărul. ~ pe de rost.~ drept a spune adevărul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut să creadă. A nu ~ nici cârc a nu scoate nici o vorbă. ~ verde în față (sau în ochi) a da adevărul pe față, fără ocolișuri. A-i ~ cuiva inima a presimți. După cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povești a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a cânta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acțiuni reprobabile ținute în taină, dând în vileag cu intenții rele; a pârî; a denunța. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. Cum îți ~? /<lat. exponere
spune v. 1. a arăta prin vorbe: spune-mi parerea ta; 2. a povesti: a spune un basm; 3. a denunța: m’a spus; 4. a da pe fată, a mărturisi: spune adevărul. [Lat. EXPONERE (cu sensul lui DICERE în latinitatea medie): sensul intermediar «a arăta» îl posedă macedo-româna].
spun, spus, a spúne v. tr. (lat. ex-pónere, it. sporre, pv. esponer, espondre sp. esponer. D. rom. vine alb. špun. V. pun, ex-pun). Arăt prin vorbe, declar, mărturisesc, expun: spun ceĭa ce cred. Povestesc, narez: spun ce s’a întîmplat. Denunț: m’a spus. Zic: spune și tu o vorbă. A spune mincĭunĭ, a minți. A spune poveștĭ, a nara basme. Ce spuĭ? saŭ Nu maĭ spune! exclamațiune de uĭmire, adică „cum se poate nu-mi vine să cred!” – Fals se spune îld. se zice, se pronunță.
spune vb. v. APĂREA. ARĂTA. CITI. CÎNTA. EXECUTA. INDICA. INTERPRETA. INTONA. IVI. ÎNFĂȚIȘA. PARCURGE. PREDICA. PREZENTA. PROPAGA. PROPOVĂDUI. RĂSPÎNDI. VENI.
SPUNE vb. 1. a vorbi, a zice, (pop.) a cuvînta, a glăsui, a grăi, (înv.) a vorovi. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a vorbi, a zice, (pop.) a cuvînta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 3. a arăta, a indica, a preciza, (înv. și reg.) a semna, (înv.) a premite, (grecism înv.) a prohdeorisi. (După cum am ~.) 4. a afirma, a declara, a mărturisi, a relata, a zice, (pop.) a cuvînta, (înv.) a mărturi. (A ~ următoarele...) 5. a exprima, a formula, a pronunța, a rosti, a zice. (A ~ următoarea opinie...) 6. a face, a zice. (El ~: – Nu vreau!) 7. a comunica, a transmite, a zice, (înv.) a parastisi, (fig.) a servi. (l-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutăți.) 8. a arăta, a expune, a istorisi, a înfățișa, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, (înv.) a parastisi. (A ~ subiectul unei piese.) 9. a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a revela, a spovedi, (livr.) a confia, (înv. și pop.) a dezveli, (reg.) a deveghea, (înv.) a propovădui. (I-a ~ dragostea lui pentru ea.) 10. a declama, a recita, a rosti, (rar) a debita, (pop.) a cuvînta. (A ~ o poezie.) 11. a afirma, a declara, a pretinde, a susține, a zice, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ că marfa e de bună calitate.) 12. a se afirma, a se auzi, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 13. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti, a scoate, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ un cuvînt.) 14. a (se) pronunța. (În Moldova se ~ „chicior”.) 15. a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui i-au ~ „Bravul”.) 16. a se chema, a se numi, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 17. a susține. (Ce ~ savantul în această carte?) 18. a admite, a presupune, a zice. (Să ~ că-i așa cum susții.) 19. a conține, a cuprinde, a scrie, a zice. (Ce ~ aceste documente?) 20. a însemna, a semnifica, a simboliza, (înv.) a semna. (Această poreclă nu ~ nimic.) 21. a denunța, a pîrî, a reclama, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.) 22. a ordona, a porunci, a zice. (Fă ce-ți ~ el!) 23. a obiecta, a reproșa, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)
AUTOS EPHA (Aὑτός ἔφα) (gr.) el însuși a spus – Formulă utilizată de discipolii lui Pitagora pentru a pune capăt unei dispute. Argument fără replică. V. și Ipse (magister) dixit.
DIXI (ET SALVAVI ANIMAM MEAM) (lat.) am spus (și mi-am mântuit sufletul) – Formulă rostită de filozofi și de juriști la încheierea argumentărilor și a pledoariilor. Prin ea se subliniază că ai spus tot ce ai avut de spus.
IPSE (MAGISTER) DIXIT (lat.) el însuși (magistrul) a spus – Scolasticii, în lipsă de alte argumente, recurgeau în discuțiile lor la autoritatea necondiționată a magistrului lor Aristotel. V. și Autos epha.
LES SECRET D’ENNUYER EST CELUI DE TOUT DIRE (fr.) secretul de a plictisi este acela de a spune totul – Voltaire, „Discours sur l’home”, VI, 171.
MAGISTER DIXIT V. IPSE (MAGISTER) DIXIT.
NULLUM EST IAM DICTUM, QUOD NON SIT DICTUM PRIUS (lat.) nu s-a spus nimic care să nu fi fost spus mai înainte – Terențiu, „Eunuchus”, Prolog, 41. Ineditul și originalitatea sunt întotdeauna relative.
QUIDQUID TENTABAT DICERE, VERSUS ERAT (lat.) orice încearcă să spună era vers – Ovidiu, „Tristele”, IV, 10, 26: „Et quod tentabam dicere, versus erat” („Orice încercam să spun era vers”). Expresia indică talentul poetic deosebit al cuiva.
RIDENTEM DICERE VERUM (lat.) să spui adevărul râzând – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 24.
SOLEM QUIS DICERE FALSUM AUDEAT (lat.) cine ar cuteza să spună că Soarele nu este adevărat? – Vergiliu, „Georgica”, I, 463-464. Evidențele nu pot fi contestate.
UBI SOLITUDINEM FACIUNT PACEM APPELLANT (lat.) acolo unde fac pustiu spun că fac pace – Tacit, „De vita Agricolae”, 30. Cuvintele prin care eroul caledonian Calgacus înfierează pe romani, care prădau și pustiau ținuturile cucerite de ei.
a spune două vorbe și un cuvânt expr. a vorbi extrem de concis.
a spune gogoși expr. a spune minciuni.
a spune ocabele expr. (adol.) a minți; a lansa zvonuri nefondate.
a spune prăpăstii expr. 1. a spune lucruri care înspăimântă. 2. a spune lucruri lipsite de rațiune / prostii / bazaconii.
a spune verzi și uscate expr. a spune prostii, a vorbi fără rost.
a spune vrute și nevrute expr. a flecări, a pălăvrăgi.
a-i spune (cuiva) ceva verde în față expr. a-i spune ceva (cuiva) direct / cu sinceritate / fără menajamente.
a-i spune cuiva vreo două de dulce expr. a certa / a mustra pe cineva.

spune ocabele dex