a1 sm [At: DA / E: lat a] 1 Prima literă a alfabetului limbii române. 2 Sunetul corespunzător primei litere a alfabetului (vocală deschisă, nerotunjită, medială). 3 (Fam; îe) De la ~ la z De la început până la sfârșit. 4 (Fam; îae) în întregime.

a2 pp [At: DOSOFTEI, V. S. 12/1 / E: lat ad] La.

a5 arp [At: DA / E: nct] Înlocuiește numele obiectului posedat.

a3 pp [At: DA ms / E: fr á] De câte.

a4 i [At: MARCOVICI, C / V: aa, aha1 / E: fo] Sunet reflex care exprimă: 1 Mirare. 2 Admirație. 3 Entuziasm. 4 Satisfacție. 5 Plăcere. 6 Durere. 7 Necaz. 8 Supărare. 9 Regret. 10 Indignare. 11 Reamintire bruscă a ceva uitat.

a6- [At: DEX2 / E: fr a-] 1-2 Element de compunere care indică absența, excluderea etc.

aa i vz a4

al, a2 pron, art vz ăl

al, a1 [At: COD. VOR. 109/7 / G-D: ~, -ui, ai, -lor, f a, alei, ale, alor / Pl: ai, ale / E: lat *illu, illa] 1 arh Formează numeralele ordinale începând cu al doilea. 2 arp Însoțește pronumele posesiv sau numele posesorului, în cazul când substantivul care exprimă obiectul posedat este nearticulat sau însoțit de un atribut nearticulat, legat direct de numele posesorului. 3 arp (În limba veche) Precedă pronumele posesiv atunci când acesta precedă obiectul posedat. 4 arp Precedă pronumele posesiv sau substantivul în cazul genitiv cu rolul de nume predicativ. 5 arp Precedă pronumele posesiv sau substantivul în cazul genitiv când posesorul precedă obiectul posedat. 6 arp (Îs) Ai săi Membrii familiei. 7 arp (Îas) Cei apropiați. 8 arp (Îs) Ale sale Treburile sale. 9 arp (Îas) Averea sa. 10 arp (Îe) Ale tale dintr-ale tale Noi îți aducem din bunurile tale. 11 arp (Îe) ~ dracului îndrăcit. 12 arp (Îae) Răutăcios. 13 arp (Îs) De-ale gurii Provizii.

al-pári av [At: DA / E: ger al-pari, it alla pari) (Înv; cmr) 1 De aceeași valoare. 2 Cu preț egal cu valoarea nominală.

ángstrom sm [At: DEX2 / P: eng-ștrom / Pl: ~i / E: fr angstroem] (Fiz) Unitate de măsură pentru lungimi de undă egală cu a zecea milioana parte dintr-un milimetru.

A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à.

A1, a, s. m. 1. Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2. Sunet notat cu această, literă (vocală deschisă, nerotunjită medială).[Pl. și: (1, n.) a-uri]

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic. – Lat. ad.

A2 interj. (De obicei repetat) Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah. – Onomatopee.

A5- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.[1]

AN3- v. a5-.

ÅNGSTRÖM, ångstromi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru lungimi de undă egală cu a zecea milioana parte dintr-un milimetru. – Din fr. angstrœm.

ĂL, A, ăi, ale, adj. pron. dem. (Reg.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.- dat. sg.: ălui, ălei; gen.- dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

PUIA-GÁIA s. f. art. (În sintagma) De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia] – Pui1 + gaie.

VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

VROÍ vb. IV v. vrea.

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime.

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic. – Lat. ad.

A2 interj. Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah (2).

A5- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

AN3- v. a5-.

ÁNGSTROM, angstromi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru lungimi de undă egală cu a zecea milioana parte dintr-un milimetru. – Din fr. angstrœm.

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda, a deține. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul indică abstracte) A avea o idee. ◊ Loc. vb. A avea asemănare = a se asemăna. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. 2. A primi, a căpăta, a obține, a câștiga. Ai un leu de la mine dacă îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de răgaz. ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcătuit din...; a fi înzestrat sau prevăzut cu... Blocul are două etaje. ♦ A conține, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A ține, a purta. În mână avea un buchet. ◊ Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea un pantalon de blană. 6. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. Bara are 2 m. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 7. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. A avea foame. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) nu are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Are de făcut cumpărături; b) (În formă negativă) A fi destul să... N-are decât să spună și se va face; c) (În formă negativă) A nu putea să... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fă cum vrei (sau facă cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Are ce să facă. ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Ar veni. 3. (Servește urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au să vină. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (Pop. și fam.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

GÁIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia] – Et. nec.

PUIA-GÁIA s. f. art. (În sintagma) De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia] – Pui1 + gaie.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

VROÍ vb. IV v. vrea.[1]

A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à.

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o vocală nerotunjită, cea mai deschisă din seria medială. ◊ Expr. De la a (pînă) la z = de la început pînă la sfîrșit; de la alfa la omega.

A4 prep. (Cu sens distributiv, precedînd numerale) De cîte... Trei caiete a un leu.

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A vorbi. A citi. ◊ (Precedă infinitivul care are rol de subiect sau de complement în propoziție) I-a dat poruncă ca să-i deschidă toate tronurile cu haine, spre a-și alege. ISPIRESCU, L. 3. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune. EMINESCU, O. I 226. Încă nu apucaseră feciorii a aprinde luminările. ALECSANDRI, T. I 155. Nu rînji, lele, dinții, Că n-am venit a peți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Vîntul venea vîjîind din timpii, trecea prin finețe și țipa cîteodată a pustiu. SADOVEANU, O. I 147. Aerul mirosea a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Urcă-te, leică, într-un copaci mare și te uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat. ISPIRESCU, L. 336. Un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună... decît a fir de tort. EMINESCU, N. 8. ◊ (Construcția prepozițională exprimă o presimțire, o prevestire, o amenințare) O adiere rece... șuieră a primejdie. SLAVICI, V. P. 156. A lupilor potaie... vine... urlînd a moarte. ALECSANDRI, P. A. 222. Un fel de vultur ce țipă a ploaie. ȘEZ. II 151. ♦ În semn de... Fața omului se chirci a durere. PREDA, I. 167. Parcă se coborîse încet o pleoapă, a somn, peste rămășițele de lumină. SADOVEANU, O. V 458. Sta în loc și fluiera a pagubă. ISPIRESCU, L. 139. Cîteodată... prea arare... A tîrziu cînd arde lampa. EMINESCU, O. I 106. 3. (Formează, împreună cu substantive precedate de numerale ori de adjective pronominale nehotărîte sau împreună cu pronume nehotărîte, construcții cu valoare de genitiv) Să le lege de codițele a trei cai neinvățați. RETEGANUL, P. II 40. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. Atotștiutor. 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale, exprimînd un raport local) De-a curmezișul. De-a latul. ◊ Locomotiva scundă... trăgea încet șa e vagoane de-a lungul cîmpiei. DUMITRIU B. F. 5. Masele grele de păr... o încoronau de-a dreapta și de-a stînga. DUMITRIU, B. F. 37. ♦ (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale, exprimînd un raport modal) De-a berbeleacul. De-a binelea. De-a gata.

A2 interj. (Adesea lungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: a) surprindere, mirare. A, dar lîngă sobă s-a mișcat culcușul cățelului. BASSARABESCU, V. 32; b) admirație, entuziasm. Am așteptat cît am așteptat înghesuit în fund, și-n sfîrșit am auzit: A! a! și bătăi în palme din toate părțile. Se arătase sus pe movilă vestitul cîntăreț. CARAGIALE, O. I 375; c) plăcere, satisfacție. Șeful (cordial): Aaa! Am onoarea, domprofesor. SEBASTIAN, T. 191. Să ciocnim, giupîne! Noroc și într-un ceas bun. Amin! (Bea) A!... bun îi! ALECSANDRI, T. I 329; d) bucurie răutăcioasă, triumf. A! a! bine ți-a făcut! e) necaz, supărare. A! ce copil neastîmpărat! f) întristare, regret. A, ce rău îmi pare că nu te-am ascultat! g) indignare, amenințare. A, tîlharule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. I 338. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt. – A, voi ocărîți pre domnul vostru! strigă acesta. NEGRUZZI, S. i 152. 2. Exclamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru scăpat din vedere. A, cît p-aci să uit să-ți povestesc cum s-au petrecut lucrurile.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Întrebuințat ca articol posesiv sau genitival înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, cînd cuvîntul care precedă nu are articol enclitic) Mi se făcuse dor de Șebiș... Și mai cu seamă de voi, tovarăși ai copilăriei mele. BENIUC, V. 22. Fiul craiului... iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa, lovit fiind în adîncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. CREANGĂ, P. 189. Iepele erau ale lui, și cînd le grijea, grijite erau. CREANGĂ, P. 104. Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe. CREANGĂ, P. 59. Lung e drumul Clujului, Dar mai lung al dorului; Al Clujului se sfîrșește, Al dorului mă topește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. ◊ (Posesorul e numit înaintea obiectului posedat) D-voastră, cinstiți oaspeți [zise spînul], se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta. CREANGĂ,. P. 233. Duce-m-aș cu luna-n stele, Nu mă pot de-a mîndrei jele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. ◊ (Precedat de un «de» partitiv) Cîtă apă-i pe vîlcele, Sînt tot lacrimi de-ale mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adj. și adv. Al dracului (sau naibii) v. drac, naiba. ◊ Expr. De-ale gurii v. gură. 2. (Întrebuințat înaintea numeralelor ordinale, începînd cu «al doilea») Elev în clasa a opta. ◊ Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept. CARAGIALE; O. II 208.

ĂL pron. dem. m. v. ăla.

ĂL, A, ăi, ale (Munt. în vorbirea puțin îngrijită, precedînd un nume) Cel, cea. Fiecare nevastă, afară de a întîi, a venit în casa lui bunicu-tău cu copiii de la alt bărbat. STANCU, D. 94. Bărbat are bun... Ca pîinea a bună. PANN, P. V. II 97. ◊ (Substantive adjective, locuțiuni adverbiale etc.) Ale rele să le spele, ale bune să s-adune. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Treceam pe drum alaltăieri cu căruța, pe un’se de termină moșia beiului, a din Vădastra. DUMITRIU, B. F. 26. ◊ Ăl de... = cel care. Ăl de știe carte are patru ochi. ♦ (Adjectival) Renumit; (ironic, mai ales în construcții negative) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ălui, ălei, gen.-dat. pl. ălor.

GÁIE, găi, s. f. Pasăre migratoare din ordinul răpitoarelor, cu pene ruginii, cu ciocul coroiat și cu gheare puternice; se hrănește cu păsări, cu mamifere mici și cu mortăciuni (Milvus milvus). Porni o sfadă și o gălăgie în neamul păsăresc, de credeai c-a dat gaia în ele. DUNĂREANU, N. 20. Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adînci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile ca o săgeată neagră și iute. HOGAȘ, M. N. 170. Și-a prins a se aduna pasări, fel de fel: vulturi, uli, găi, buhe. RETEGANUL, P. V 65. ◊ De-a gaia sau de-a puia-gaia = numele unui joc de copii. După clacă se puneau cu toții la jocuri: de-a ineluș-învîrtecuș, de-a baba-mija, de-a gaia, de-a cîrpa, și acestea se-ncheiau printr-o horă mare. GHICA, S. A. 59. Iată și Nicu, fiul meu, dragă Marghioliță... Nu-ți aduci aminte cînd te giucai cu dînsu de-a baba-oarba?... – Ba nu, băbacă... de-a puia-gaia. ALECSANDRI, T. I 43. ◊ Expr. (A se uita) cu un ochi la gaie și cu altul la tigaie = (a se uita) sașiu. A se ține gaie după (sau de) cineva = a se ține scai de cineva. Pe urmă s-a ținut iar gaie după mine... pînă la răscruci, știi, unde vrei s-apuci spre cazarmă. CARAGIALE, O. I 47. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc.) pățit-o, am (sau ai etc.) dat de bucluc. Acu ești al meu! acu te-a luat gaia! CARAGIALE, S. 29. A dat bărdaca peste cap, și, firește, numaideclt l-a luat gaia. id. P. 155.

PUIA-GÁIA s. f. (Numai în expr.) De-a puia-gaia v. gaie.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Folosit și absolut; în concurență cu voi, la unele persoane și timpuri înlocuit de acesta; urmat de o completivă dreaptă cu verbul la conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a voi. Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. Vodă vrea și Hîncu ba, se spune cînd două persoane care au interese comune sînt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de... Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Va să zică nu poți! Ce vrea (sau va) să zică asta (sau, mai rar, aceea)? = ce înseamnă, ce rost are? Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. (Impersonal, rar) Cum (sau ce) va vrea = orice. Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ♦ Intranz. A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. Eu știu să vreau. 2. A pretinde, a cere; a aștepta (de la cineva ceva). Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (La pers. 2 sg., precedat de pron. interog. «ce» alcătuiește o formulă expletivă) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (În tranzacții comerciale, subînțelegîndu-se complementul «bani») Cît vrei pe hainele astea? 3. (Folosit și absolut) A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. Vreau o stofă bună. ◊ (Complementul indică o persoană, subînțelegîndu-se calitatea ei de soț sau de soție) Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În proverbe) Îi sătul de dulce, vrea și amar cîteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. Vrea să fie și griul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cît mai multe. ◊ Expr. Cît vrei = peste măsură. De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrînd-nevrînd = mai mult de silă decît de bunăvoie; de voie, de nevoie; datorită împrejurărilor. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să devină sau să fie (ceva ori cineva). E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, V. 251. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 5. (În personificări; despre, obiecte, mai ales în forma negativă) A (nu) putea, a (nu) fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ▭ Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. 6. (Învechit și popular) A fi pe cale să... (ori de a...) Cînd vru să moară își chemă feciorii. POP. II. (Ca verb auxiliar; formele de prez. ind. servesc la formarea viitorului) Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. De-a pururea aproape vei fi de sinul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ (Arhaizant și poetic, formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. ◊ (Arhaizant și popular, forma de pers.3 sg. se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conj. prez. al verbelor de conjugat) Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. ◊ Expr. Va să fiu (să fii etc.) = trebuie să fiu (să fii etc.). Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. – Forme gramaticale: perf. s. vrui, part. vrut. - Prez. ind. (I) și: (regional) vrau, vreu, pers. 3 sg. (în expr.) și: va, (II) voi (popular oi), vei (popular, ăi, ei, îi, i, oi), va (popular o, a), vom (popular om), veți (popular ăți, eți, oți), vor (popular or). – Variantă: (nerecomandabil) vroí (ALECSANDRI, T. II 95) vb. IV.

VROÍ vb. IV v. voi.

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit.

A4 prep. (Introduce un numeral distributiv) De câte... 3 saci a 80 kg. – Fr. à.

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ ♦ În semn de... Fluiera a pagubă (ISPIRESCU). 3. (Servește la alcătuirea unor construcții corespunzătoare genitivului). Atoateștiutor. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. ♦ (Cu valoare de articol posesiv) Să le lege de codițele a trei cai neînhămați (RETEGANUL). 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale) De-a dreapta. – Lat. ad.

A2 interj. 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: surprindere; admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare etc. 2. Exlamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe (CREANGĂ). 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

ANGSTRÓM, angstromi, s. m. (Fiz.) Unitate de lungime egală cu a zecea milioana parte dintr-un milimetru. – Fr. angstrœm.

AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stăpâni, a poseda. Am auzit că ai o furcă de aur (CREANGĂ). ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut și ce-am pierdut = n-am ce pierde; puțin îmi pasă. ◊ Fig. (Complementul este un abstract) Avea o părere proastă despre el (CAMIL PETRESCU). ◊ (În locuțiuni verbale) A avea asemănare = a se asemăna. A avea (de) bucurie = a se bucura. A avea o dorință = a dori. A avea nădejde = a nădăjdui. ◊ (Complementul indică un raport social) A avea un șef energic. ♦ A fi autorul a... Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ A primi, a căpăta. Cine-o zice „Nițu vine” Are-un galben de la mine (TEODORESCU). 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... să am un ceas tihnit? (SADOVEANU). ◊ Expr. A avea un post (sau o slujbă etc.) = a deține un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaște (și a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 3. A fi compus din..., alcătuit din... Blocul are două corpuri. ♦ A fi înzestrat sau prevăzut cu ceva. Șapca are cozoroc. A avea talent. ♦ A conține, a cuprinde. Cartea are ilustrații. 4. A ține, a purta. În brațul drept Avea flori albe (COȘBUC). ◊ Expr. A avea pe cineva la mână = a avea pe cineva în puterea sa (știind despre el lucruri compromițătoare). A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) = a fi în legătură, în relații cu cineva (sau cu ceva). A avea drag pe cineva sau (refl.) a se avea drag cu cineva = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relații de dragoste cu cineva. A se avea rău cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dușmăni. ♦ A fi îmbrăcat cu... Avea palton de blană. 5. A fi de o anumită dimensiune, greutate, vârstă etc. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice măsură. 6. A fi cuprins de o senzație sau de un sentiment. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ți s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rău; b) n-are nici o importanță. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boală). 7. A-i trece ceva prin minte, a fi preocupat de... A avea o idee. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui să... Să știi de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo! (CREANGĂ). b) (În formă negativă) A fi destul să... N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace (EMINESCU). ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decât! = fă cum vrei! treaba ta!; încearcă! c) (În formă negativă) A nu putea să... N-am a mă plânge de nimic (ISPIRESCU). d) (Rar) A fi în drept; a i se cuveni. Să faci tocmeală... să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu (CREANGĂ). 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A ști (cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a găsi. Ea-i răspunde: n-am ce face (ALECSANDRI). ♦ Unipers. A fi, a se găsi cineva (să facă ceva). N-are cine să mă hrănească (ISPIRESCU). III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Servește la formarea perfectului compus) Bine ați venit sănătoși! (ISPIRESCU). 2. (Servește la formarea modului optativ-condițional) Dacă m-ați fi anunțat, aș fi putut merge. 3. (Servește, urmat de conjunctiv, la formarea unui viitor popular și familiar) În van aveți să mă chemați (SADOVEANU). 4. (În construcții perifrastice) A urma să..., a fi pe punctul de a... Aici avea să se ridice o fabrică. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveți, au, (III 1) am, ai, a, am, ați, au, (III 2) aș, ai, ar, am, ați, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai și (reg.) aibi, pers. 3 aibă] – Lat. habere.

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Moșia beiului, a din Vădastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic (JARNÍK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

a1 s.m. invar. I 1 Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2 Sunetul corespunzător acestei litere (vocală medială, deschisă, nerotunjită). 3 Semn grafic pentru această literă (a, A). II 1 (muz.) Notație literală pentru sunetul la în țările germanice. 2 (metr.) Simbol pentru amper. 3 (mat.) Simbol pentru arie. 4 (chim.) Numele unei vitamine (A). 5. (med.) Numele unei grupe sangvine (A II). 6. (log.) Simbol pentru judecățile universal-afirmative.

a5 prep. Intră în compunerea numeralelor distributive. Două cărți a 100 de pagini. • / <fr. à.

a4 prep. 1 Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului. A citi. 2 Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale, a unor substantive și adjective în structura cărora este inclus tot și în numirea unor jocuri de copii. Ex. Acasă, de-a dreapta, de-a baba oarba. 3 Exprimă un raport de comparație sau de asemănare. Miroase a tămâie. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 4 Se utilizează pentru a exprima genitivul unor numerale sau al unor pronume și adjective pronominale nehotărâte. Cărțile a doi copii. Simbolul a ceva. • /lat. ad.

a3 interj. 1 Exclamație prin care se exteriorizează diferite stări emotive: a) Surprindere. A, te-am prins! b) Admirație. A, ce rochie frumoasă! c) Satisfacție. Ai mâncat ciocolata? – A, a fost foarte bună! d) Regret. Ai pierdut banii? – A, asta-i situația! e) Indignare. A, din ăștia-mi ești?; ah. 2 Exclamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis. Ți-ai amintit? – A, asta era! • /onomat.

a2- Element de compunere „fără”, „lipsit de”. • și an-. /<fr. a-, an-; cf. gr. ά- άν- „fără, lipsit de”.

a5 art. v. al, ăl1

a4 adj. pr. v. ăl1

a6 vb. aux. v. avea2

a2 (sunet), s. m. pl. a

a1 (literă) s. m. / s. n., pl. a / a-uri

a3 prep.

a7 / aa interj.

a-l prep. + pr. (a-l da)

aa interj. v. a7.

ai1 art. v. al

ai4 vb. v. aveá1, aveá2

al art. m., pl. ai; f. a, pl. ále; g.-d. pl. m. și f. álor (~ lui, ~ săi)

al pári (it.) loc. adv.

*am vb. v. aveá1, aveá2

!ǻngström (unitate de măsură) (înv.) (sued.) (ång-ström) s. m., pl. ǻngströmi; simb. Å

ați vb. aux. v. aveá2

aveá2 (a ~) vb. aux. pentru perf. comp. 1 am, 2 sg. ai, 3 sg. a, 2 pl. ați, 3 pl. au (am dat etc.); cond. 1 sg. aș, 2 sg. ai, 3 ar, 1 pl. am, 2 pl. ați (aș da etc.); (reg.) viit. 3 sg. a (a da)

aveá1 (a ~) vb. pred., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. áre, 1 pl. avém, 2 pl. avéți, 3 pl. au; imperf. 3 sg. aveá; perf. s. 1 sg. avúi/avuséi, 1 pl. avúrăm/avúserăm, m.m.c.p. 3 sg. avusése; conj. prez. 2 sg. să ai, 3 să áibă; imper. 2 sg. ai, neg. nu aveá (tempo lent)/n-aveá (tempo rapid), 2 pl. avéți, neg. (tempo lent) nu avéți /(tempo rapid) n-avéți; part. avút

ăl2 (reg.) art. m. (omul ăl bun), g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor

ăl1 (reg.) adj. pr. antepus m. (ăl om); g.-d. ắlui, pl. ăi; f. a, g.-d. ắlei, pl. ále, g.-d. pl. m. și f. ắlor

c-a (tempo rapid) conjcț. + vb. aux. (cred c-a venit)

c-am (tempo rapid) conjcț. + vb. (v-am spus ~ dat)

*da cápo al fíne (it.) loc. adv.; abr. d.c. al fine

de-a púia-gáia loc. adv.

i-a pr. + vb. aux. (i-a dat)

i-au pr. + vb. aux. (i-au dat)

iárba-dátului-și-a-fáptului (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-dátului-și-a-fáptului

î́ntr-al (a, ai, ále) prep. + art.

l-ai pr. + vb. aux. (l-ai mâncat, l-ai mânca)

l-ar pr. + vb. aux. (l-ar mânca)

l-aș pr. + vb. aux. (l-aș mânca)

m-ai pr. + vb. aux. (m-ai văzut, m-ai vedea)

m-au pr. + vb. aux. (m-au văzut)

mea1/a mea1 v. meu1/al meu1

mi-a pr. + vb. aux. (mi-a luat)

mi-ar pr. + vb. aux. (mi-ar da)

mi-au pr. + vb. aux. (mi-au dat)

n-a (tempo rapid) adv. + vb. aux. (n-a venit)

n-ați (tempo rapid) adv. + vb. aux. (n-ați veni, n-ați venit)

n-o2 (pop.) adv. + vb. aux. (n-o veni)

ne-a pr. + vb. aux. (ne-a dat)

ne-am pr. + vb. aux. (ne-am dus)

ne-o1 pr. + vb. aux. (ne-o veni)

noástre1/ ále noastre1 v. nóstru1/al nóstru1

s-au pr. + vb. aux. (s-au dus)

s-o2 pr. + vb. aux. (s-o duce)

sale1/ ale sale1 v. său1 / al său

tale1/ale tále1 v. tău1/al tău1

!tău1/al tău adj. pr. m. (prietenul tău/un prieten al tău, al tău prieten; prietenului tău/unui prieten al tău), pl. tăi/ai tăi (prietenii tăi/niște prieteni ai tăi, ai tăi prieteni; prietenilor tăi/unor prieteni ai tăi); f. ta/a ta (prietena ta/o prietenă a ta, a ta prietenă), g.-d. tále/a tále (prietenei tale/unei prietene a tale), pl. tále/ale tále (prietenele tale/niște prietene ale tale, ale tale prietene; prietenelor tale/unor prietene ale tale)

v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)[1]

v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)[1]

v-ar pr. + vb. aux. (v-ar vedea)

v-o2 pr. + vb. aux. (v-o fi)

v-oi pr. + vb. aux. (v-oi da)

va2 vb. v. vrea2

voástre1/ale voástre1 v. vóstru1/al vóstru

voi3 v. vrea2.

!vóstru/al vóstru1 adj. pr. m. (prietenul vostru/un prieten al vostru, al vostru prieten; prietenul vostru/unui prieten al vostru), pl. vóștri/ai vóștri; f. voástră/a voástră (prietena voastră/o prietenă a voastră, a voastră prietenă), g.-d. voástre/a voástre (prietenei voastre/unei prietene a voastre), pl. voástre/ale voástre (prietenele voastre/niște prietene ale voastre, ale voastre prietene; prietenelor voastre/unor prietene ale voastre)

vrea1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. vreau, 2 sg. vrei, 3 sg. vrea, 1 pl. vrem, 2 pl. vreți, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vream, perf. s. 3 sg. vru; conj. prez. 3 să vrea; ger. vrând; part. vrut.

vrea2 (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)

A, a s. m. invar.

a prep.

a/aaa interj.

al art. m., pl. ai; f. sg. a, pl. ale, g.-d. m. și f. alor

al pári loc. adv.

ángstrom s. m. (sil. ang-), pl. ángstromi; simb. Å

aveá vb., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. are, 1 pl. avém, 2 pl. avéți, 3 pl. au, perf. s. 1 sg. avúi/avuséi, 1 pl. avúrăm/avúserăm, m. m. c. perf. 3 sg. avusése; conj. prez. 3 sg. și pl. áibă; imper. 2 sg. ai, 2 pl. avéți, neg. 2 sg. nu aveá/n-aveá, 2 pl. nu avéți/n-avéți; part. avút

aveá a fáce/aveá de-a fáce loc. vb.

ăl adj. m. (antepus), art. m., g.-d. ălui, pl. ăi; f. sg. a, g.-d. ălei, pl. ále, g.-d. m. și f. ălor

de-a púia-gáia loc. adv.

dintr-al prep. + art.

iárba-dátului-și-a-fáptului s. f.

într-al prep. + art.

príntr-al prep. + art.

vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor

AAA interj. v. a.

AVEÁ vb. 1. v. poseda. 2. a deține, a poseda, a purta. (~ numele de...) 3. v. căpăta. 4. v. conține. 5. v. cântări. 6. v. compune. 7. v. deține. 8. v. ține. 9. v. purta. 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 11. v. ști. 12. a exista, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~, în sfârșit, un ceas tihnit.) 14. v. simți. 15. v. trebui.

IARBA-DATULUI-ȘI-A-FÁPTULUI s. v. feciorică.

NĂVALNICUL-ĂL-MÁRE s. v. sânziene-de-grădină.

OCHIUL-BOULUI-A-FÉRIGEI s. v. năprasnică.

PUIA-GÁIA s. v. uliul-și-porumbeii.

VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

ANGSTRÓM s.m. Unitate de măsură pentru lungimi de undă, care se folosește în optică, spectrografie, cristalografie și fizica atomică, egală cu 1/10000 dintr-un micron. [Pl. -mi. / Cf. fr. angström, cf. Angström – fizician suedez].

A-/AN- pref. „privativ, negativ”. (< fr. a-, an-, cf. gr. a-, an-, fără, lipsit de)

-ÁL suf. „calitate”. (< fr. -al)

AL PÁRI loc. adv. concordanță între valoarea nominală și cea reală a diferitelor hârtii de valoare cu care se tranzacționează pe piață. (< it. al pari, la paritate)

ÁNGSTROM s. m. unitate de măsură pentru lungime, egală cu 1/10000 dintr-un micron. (< fr. angström)[1]

a1 s.m. invar. Prima literă a alfabetului limbii române și sunetul notat cu această literă.

a4 (Urmat de numerale) De cîte...: cinci monede a trei lei.

a3 prep. 1. Precedă infinitul: a citi. 2. Stabilește un raport de comparație: miroase a urs. 3. Formează locuțiuni: de-a dreapta.

a2 interj. Exclamație prin care se exprimă surpriză, admirație, entuziasm, sau necaz, supărare, indignare etc.

a prep. – 1. (Înv.) Exprimă o relație spațială (cu sau fără ideea de mișcare): șezu a dreapta lui Dumnezeu (Coresi). – 2. (Înv.) Exprimă o relație temporală sau instrumental-modală: sîmbătă a prînzul cel mare (N. Costin). – 3. (Înv.) De la sensul spațial s-a dezvoltat un sens cauzal: mearsă în pădure a lemne (Dosoftei). – 4. Exprimă o relație de identitate, fie reală, fie presupusă: cîinii latră a om străin (N. Gane). – 5. Însoțește inf. scurt și (înv.) inf. lung. În primul caz, se suprimă la timpurile compuse cu inf. (voi fugi), după a ști și a putea (nu pot face nimic) și după un pron. rel.-inter. (n-are ce face). – 6. (Înv.) Însoțește gen. dat. nedeterminat: nice frate a frate va folosi, nice părinte a fecior (Varlaam). Lat. ad, al cărui rezultat romanic este în general a (Pușcariu 1; Candrea-Dens., 1; REW 136; DAR). Toate întrebuințările din rom. sînt romanice, chiar și gen.-dat.: cf. Pușcariu, Lr., 190 (citat din CIL, XIII, 2483: membra ad duos fratres, rom. membrele a doi frați). A fost înlocuit treptat și astăzi aproape complet, de la. Tendința actuală este de a i se limita folosirea la 4 și 5.

a interj. – Exprimă surpriză, cu un sens secundar de mirare sau de indignare. Creație expresivă.

al adj. și pron. – 1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.

al (f. a, pl. ai, ale), art. – 1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop. – 4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929).

aveá (am, avút), vb. – 1. A poseda, a deține, a stăpâni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a căpăta, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi văr, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoană, care indică rudenie sau relații de serviciu). – 4. A conține, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafață sau de capacitate). – 5. A deține, a suporta, a trebui să etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentală de alt compl. direct, de o apoziție, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a deține (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boală sau beteșug. – 8. (Refl.) A întreține relații trupești. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obține, a dobîndi. – 11. A fi, a se găsi cineva (cu valoare impersonală, mai ales în expr. n-are cine, nu există nimeni). – 12. A trebui să (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep. de, sau de un conjunctiv; sensul oscilează între ideea de viitor și aceea de acțiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, servește la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. și a condiționalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. hăbēre (Pușcariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 și 10 sînt galicisme. Der. avere, s. f. (bunuri, bogăție, avuție), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s. n. (bogăție, bunuri); avuție, s. f. (bogăție); înavuți, vb. (a îmbogăți); neavere, neavuție, s. f. (sărăcie). Din rom. provine săs. avere „bogăție”.

vreá (vreáu, vrut), vb. – 1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. – 2. A pretinde, a cere. – 3. A permite. – 4. A trata, a întreprinde. – Var. I vreu, vroi, voi, I pl. vrem, voim, inf. v(r)oi. Mr. voi, vrută, vreare, istr. voi. Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180), cf. it. volere, prov., cat. voler, fr. vouloir. Pentru evoluția formelor, cf. Candrea, Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului, cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului și a inf. au contribuit analogia cu voie „voință”, simultan cu poziția slabă a cons. la I *vo(r)iu › voi ca *ceriu › cei (cerere), pier › piei (pieire) etc. Der. vrere, s. f. (voință); vrută, s. f. (dorință, gust); vruță, s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voință (var. vroință), s. f. (vrere); bunăvoință, s. f. (intenție bună); reavoință, s. f. (intenție rea); voitor, adj. (care dorește, care voiește); binevoitor, adj. (bine intenționat); răuvoitor, adj. (rău intenționat). – Cf. votru.

A1 prep. 1) (exprimă raport de identificare sau de asemănare) Miroase a trandafir. 2) (exprimă raport prezumtiv) Nu-i a bine. Vremea e a ploaie. /<lat. ad

A2 interj. (se folosește pentru a exprima: a) bucurie, plăcere, admirație; b) surprindere, mirare; c) durere, întristare, regret, supărare; d) reamintire bruscă). /Onomat.

AL a (ai, ale) art. (se folosește: a) înaintea unui substantiv în genitiv sau înaintea unui pronume posesiv; b) înaintea numeralelor ordinale) Tovarăș al copilăriei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum, illam

AL CÍNCILEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cinci în ordinea numărării; care vine după al patrulea. /cinci + le + a

AL CÍNCISPREZECELEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincisprezece în ordinea numărării; care vine după al paisprezecelea. Ediția a ~cea. /cincisprezece + le + a

AL CINCIZÉCILEA a ~cea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul cincizeci în ordinea numărării; care vine după al patruzeci și nouălea. A ~cea zi. /cincizeci + le + a

AL DÓILEA a doua num. ord. Care acupă locul indicat de numărul doi în ordinea numărării; care vine după primul. Rândul ~. /doi + le + a

AL DÓISPREZECELEA a dóuăsprezecea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul doisprezece în ordinea numărării; care vine după al unsprezecelea. Rândul ~. /doisprezece + le + a

AL DOUĂZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul douăzeci în ordinea numărării; care vine după al nouăsprezecilea. [Sil. do-uă-] /douăzeci + le + a.

AL MÍILEA a mía num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o mie în ordinea numărării; care vine după al nouă sute nouăzeci și nouălea. /mie + lea

AL MILIÁRDULEA a ă num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un miliard în ordinea numărării. ~ locuitor. ◊ A ~a parte care constituie o parte dintr-un miliard de părți egale. [Sil. -li-ar-] /miliard + (u)le + a

AL MILIÓNULEA a ~oána num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul un milion în ordinea numărării. [Sil. -li-o-] /milion + (u)le + a

AL NÓUĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouă în ordinea numărării; care vine după al optulea. Pagina a noua. ◊ A fi (sau a se crede) în ~ (sau al șaptelea) cer (a fi) în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /nouă + le + a

AL NÓUĂSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăsprezece în ordinea numărării; care vine după al optsprezecelea. /nouăsprezece + le + a

AL NOUĂZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul nouăzeci în ordinea numărării; care vine după al optzeci și nouălea. /nouăzeci + le + a

AL ÓPTSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optsprezece în ordinea numărării; care vine după al șaptesprezecelea. Secolul ~. /optsprezece + le + a

AL ÓPTULEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul opt în ordinea numărării; care vine după al șaptelea. Deceniul ~. /opt + le + a

AL OPTZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul optzeci în ordinea numărării; care vine după al șaptezeci și nouălea. ~ kilometru. /optzeci + le + a

AL PÁISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul paisprezece în ordinea numărării; care vine după al treisprezecelea. /paisprezece + le + a

AL PÁTRULEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patru în ordinea numărării; care vine după al treilea. ~ rând. ◊ A ~a parte fiecare din părțile egale ale unui întreg împărțit în patru; o pătrime; un sfert. /patru + le + a

AL PATRUZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul patruzeci în ordinea numărării; care vine după al treizeci și nouălea. Întrunirea a ~ea. /patruzeci + le + a

AL SÚTĂLEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul o sută în ordinea numărării; care vine după al nouăzeci și nouălea. ~ gol. ◊ A ~a parte care constituie o parte dintr-o sută de părți egale; o sutime. /sută + le + a

AL ȘÁISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaisprezece în ordinea numărării; care vine după al cincisprezecelea. ~ea foaie. /șaisprezece + le + a

AL ȘAIZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaizeci în ordinea numărării; care vine după al cincizeci și nouălea. ~ capitol. /șaizeci + le + a

AL ȘÁPTELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șapte în ordinea numărării; care vine după al șaselea. ◊ A fi (a se crede) în ~ (sau al nouălea) cer a fi în culmea fericirii; a fi nespus de fericit. /șapte + le + a

AL ȘÁPTESPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptesprezece în ordinea numărării; care vine după al șaisprezecelea. /șaptesprezece + le + a

AL ȘAPTEZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șaptezeci în ordinea numărării; care vine după al șaizeci și nouălea. /șaptezeci + le + a

AL ȘÁSELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul șase în ordinea numărării; care vine după al cincilea. /șase + le + a

AL TRÉILEA a ~a num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul trei în ordinea numărării și vine după al doilea. Locul ~. /trei + le + a

AL TRÉISPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treisprezece în ordinea numărării și vine după al doisprezecelea. /treisprezece + le + a

AL TREIZÉCILEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul treizeci în ordinea numărării și vine după al douăzeci și nouălea. [Sil. trei-ze-] /treizeci + le + a

AL ÚNSPREZECELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul unsprezece în ordinea numărării; care se află după al zecelea. Ziua a ~ea. /unsprezece + le + a

AL ZÉCELEA a ~ea num. ord. Care ocupă locul indicat de numărul zece în ordinea numărării; care vine după nouă. /zece + le + a

A AVEÁ am tranz. I. 1) A ține în posesiune; a stăpâni; a poseda; a deține. A avea casă. Câți bani ai? A avea profesie bună. ◊ A avea la dispoziție a utiliza după bunul plac; a dispune. Ce-am avut și ce-am pierdut puțin îmi pasă. 2) A conține în sine. Odaia are două ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ◊ A avea o anumită vârstă a fi de o anumită vârstă. 3) A duce cu sine. Avea în mână o geantă. ◊ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pică cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simțurilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ◊ N-are (n-am,... ) decât mă (te, îl...) privește. 6) rar (urmat de o propoziție complementară) A pătrunde cu mintea; a ști. Are cum să iasă din încurcătură. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine mă ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de suferință, durere fizică sau morală) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ◊ Ce ai? a) ce ți s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanță. 2) (sugerează ideea de a dispune) A avea multă energie. A avea capacitate de lucru. A avea o oră de răgaz. 3) (sugerează ideea de cunoaștere, urmat de o propoziție complementară) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemănare a se asemăna. A avea bucurie a se bucura. A avea nădejde (sau speranță) a nădăjdui (sau a spera). A avea scăpare a scăpa. A avea un vis a visa. IV. (cu funcție de verb semiauxiliar) Avea să plece. Aveai să fii medic. V. (cu funcție de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am văzut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are să ajungă. /<lat. habere

A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere

A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ◊ Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere

a art. V. al.

A m. întâia literă a alfabetului. In vechiul alfabet românesc, derivat din cel cirilic și în uz până la 1860, ea poartă numele de az. V. az.

a prep. 1. arată o pozițiune exterioară: a casă; fig. a minte; 2. o presimțire: miroase a..., fig. nu-i a bună; 3. modul: merge a lene; 4. precede orice infinitiv, distingându-l de forma-i nominală corespunzătoare: a face în raport cu facere [Lat. AD].

a! int. exprimă o surprindere sau uimire (mai adesea neplăcută): a! ce om!

al (f. a) 1. art. m. precede pronume, numerale și substantive: al meu, al doilea, al școlarului; 2. f. pl. cele lucruri: toate alea, de ale gurii. [Lat. ILLUM, ILLAM a produs, întonat sau aton: el (f. ea), al și ăl (f. a)].

aș v. auxiliar, întâia persoană a optativului dela avea: aș face. [Probabil reflex dela lat. HABUISSEM].

aveà v. 1. auxiliar (înaintea unui participiu) pentru formarea trecutului: am zis; 2. (activ) a poseda: am un cal; 3. a simți: ce ai? am poftă; 4. a trebui (urmat de un infinitiv, conjunctiv sau supin): am a scrie, am să scriu; am de scris; 5. a costa: cât are asta? 6. a se avea bine cu cineva, a sta în legături de prietenie. [Lat. HABERE; pl. HABEMUS a dat avem și aton am, care dela plural a fost transportat asupra singularului (cf. eram = arhaic era); v. avere].

ăl (f. aia) art. cel: degetul ăl mic. ║ pr. acel: să te ferească ăl de sus; vorba ăluia, proverb [V. al].

Harun-al-Rașid m. celebru calif arab, protectorul stiintelor si poeziei, aliatul lui Carol Magnu (786-809).

pàri (al) adv. în comerț, egal cu prețul nominal.

puia-gaia f. joc de copii în care s’aleg doi băieți mai voinici și aceștia se fac: unul cloșcă și unul gaie, având un număr oarecare de pui.

vreà v. V. voì. [Lat. *VOLERE = VELLE].

1) *a m. Prima literă și vocală a alfabetului latin (numită alfa în alfabetu gr. și az în cel cirilic), care reprezentă un sunet produs cu gura foarte deschisă și cu limba în stare de repaus: un A, doĭ saŭ doĭ de A. 2) a v. ajutător p. formarea pers. III sing. a perf. compus (lat. habet; it. ha, fr. a): a fost (în nord o fost). 3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va. 4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a). 5) a (lat. illa, de unde vine și ĭa, dînsa) art. care arată genitivu sing. fem.: cartea e a luĭ, a eĭ. Vest. Art. fem. îld. cea: casa a mică, pl. casele ale (saŭ ăle) mici. V. aseară. 6) *a- și în ainte de vocale an-, prefix privativ grecesc uzitat în nomeclatura științifică: aseptic, acatalectic, anorganic, anemic. 7) -a, sufix care se adaugă pronumelor (izolate saŭ neurmate de substantiv) și adverbelor: acestora, oamenilor acestora, nimănuĭa, altuĭa, acuma, aicea. 8) a, interj. de mirare, admirare saŭ exclamare: A! Ce e asta? A! Dac’ar fi așa, bine ar fi! – Unit cu ba (scris mai corect a, ba se întrebuințează la o întrebare saŭ la exprimarea mirăriĭ ori îndoieliĭ: A, ba! Țara pĭere, și baba se pĭaptănă!

3) aĭ v. ajutător la optativ. V. aș 1.

áĭvă v. tr. V. am 1.

al art. m. care arată gen.: al meŭ, al lor, al unuĭa, al omuluĭ; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea, și’n expresiunea alde. V. alde.

ále (vest) 1) art. fem. pl. îld. cele: casele ale de colo, casele alea marile (cele marĭ), te apucă alte alea de frică (alte celea, altceva, adică „paralizia”); 2) art. care arată gen. pl. fem. (în est a): ale mele, ale lor, ale uneĭa, ale femeiĭ, de ale lumiĭ (lucruri din ale lumiĭ).

2) am v. ajutător al optativuluĭ, V. aș 1.

1) am, avút, a avea v. tr. (lat. habére, a avea, ĭar rom. am e contras din avem, ca’n am avut eŭ sau noĭ. – Am, aĭ, are, avem, avețĭ, aŭ; aveam, avuĭ; am avut eŭ, am avut noĭ; avusesem; voĭ avea; voĭ fi avut; să am, să aĭ, să aĭbă și aĭvă, să avem, să avețĭ, să aibă și aivă; aș avea; aĭ, aĭbă, avețĭ, aĭbă; a avea, avere; avut). Posed: am avere, merit onoare. Simt: am curaj, gust de vorbă (dar mĭ-e frică, mĭ-e sete, mĭ-e poftă). Obțin: cu un franc aĭ o găină, veĭ avea un premiŭ. Am dimensiunea de: Etna are peste treĭ miĭ de metrĭ. Trebuĭe (cu inf. subj. orĭ supinu): am a scrie, am să scriŭ, am de scris. Cost, am prețu de (Pop.): aceasta carte are un franc (maĭ des și maĭ lămurit costă un franc). V. refl. Îs în relațiune: mă am bine cu el. Mă refer: A se are la B, ca C la D. V. ajutător care servește la formarea perfectuluĭ (am zis) orĭ a viitoruluĭ (am să zic). A avea, a fi: n’are cine să mă ajute (nu e cine să mă ajute).

4) ar v. ajutător, V. aș 1.

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s’a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s’a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s’a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar’, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n’are hi hălduit, are hi răsărit, s’are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.

ațĭ v. ajutător, V. am 1 și aș 1.

1) aŭ verb. V. am.

ăl, a pron. și art., pl. ăĭ, ale; ăla, aĭa, pl. ăĭa, alea. Vest. Cel, cea: ăl-lalt (cel-lalt). Vorba ăluĭa, vorba celuĭa, adică „după cum zice o vorbă, un proverb”.

5) o (vest), particulă îld. va (din care se și derivă) în: o fi îld. a fi, va fi (Fam.) și a să fie îld. a să fie, va să fie, va fi.

6) o (est) var. din a 2, ca: o fost, îld. a fost.

2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea).

2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea).

1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi.

*pári (al) loc. adv. (cuv. it. care înseamnă „la egal”. V. păreche). Com. Egal cu prețu nominal (pe cînd, în realitate, s’a plătit maĭ puțin): renta e al pari.

puĭa-gáĭa, V. gaĭe.

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s’a sfîrșit! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.

veĭ, V. voĭ 1.

vețĭ, V. voĭ 1.

2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s’a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. eĭ (munt. oĭ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s’a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s’a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s’a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat).

2) vom, V. voĭ 2.

vor, V. voĭ 21.[1]

2) vraŭ, V. vreaŭ.

vreŭ, V. vreaŭ.

vroĭ, V. vreaŭ.

A interj. ah!, aoleu!, au!, i!, o!, of!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~! ce durere simt!)

AVEA vb. 1. a deține, a poseda, a stăpîni, (înv.) a posesui. (~ un bun material.) 2. a deține, a poseda, a purta. (~ numele de roman.) 3. a căpăta, a cîștiga, a dobîndi, a încasa, a obține, a primi. (~ 10 lei de la mine dacă...) 4. a conține, a cuprinde. (Cartea ~ ilustrații.) 5. a cîntări, (pop.) a atîrna. (Cît ~ acest pește?) 6. a se alcătui, a se compune, a consta. (Blocul ~ două corpuri.) 7. a deține, a ocupa. (A ~ funcția de...) 8. a purta, a ține. (~ în mînă un buchet de flori.) 9. a purta. (~ pantofi galbeni.) 10. a nutri, a purta. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 11. a găsi, a poseda, a ști. (~ eu soluția problemei.) 12. a exista, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 13. a se bucura, a dispune. (~ în sfîrșit un ceas tihnit.) 14. a simți. (~ amețeli.) 15. a trebui. (~ să mai fac un singur pas.)

ăl adj., pron. v. CEL.

iarba-datului-și-a-faptului s. v. FECIORICĂ.

ochiul-boului-a-ferigei s. v. NĂPRASNICĂ.

PUIA-GAIA s. cloșca-cu-pui, uliul-și-porumbeii, (reg.) puișorii (pl. art.), baba-gaia, mama-gaia. (Jocul de copii numit ~.)

VREA vb. 1. a dori, a jindui, a pofti, a rîvni, a voi, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 2. a cere, a dori, a pofti, a voi. (Ochii văd, inima ~.) 3. a dori, a-i plăcea, a pofti, a voi. (Rămîi cu cine ~.) 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cît ~ pe ceas?) 5. a accepta, a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a voi. (~ să fii soția mea?)

radiosémn(al) s. n. Semn(al) transmis prin radiații electromagnetice ◊ „Radiosemnalele nu se pot deplasa cu o viteză mai mare decât aceea a luminii. S-a calculat că vor trece [...] 800 de ani de la emitere până când ele vor ajunge la cea mai apropiată dintre civilizațiile posibil existente [...]” I.B. 23 X 86 p. 8; v. și extragalactic (1966) (din radio-3 + semn(al); cf. engl. radio signal, fr. signal radio-électrique; D.Tr.)

DISPOZITIV DE LUPTĂ AL FORMAȚIILOR DE AVIOANE dispunere în zbor a avioanelor în scopul executării în comun a unei misiuni în deplină securitate a zborului, importante fiind pentru aceasta: distanța dintre avioane (măsurat în sensul frontului), adâncimea formației (măsurată în direcția de zbor de la primul la ultimul avion pe întregul dispozitiv de luptă), lărgimea formației (măsurată de front pe întregul dispozitiv de luptă), înălțimea formației (dată de măsurarea pe verticală a spațiului ocupat de toate avioanele). Dispozitivele de luptă folosite pentru celule sunt în: linie, diagonală, fir de avioane, pentru patrule – săgeată sau diagonală, pentru escadrile – săgeată, diagonală sau serpentină de patrule.

INTENSITATEA ACȚIUNILOR DE LUPTĂ ALE AVIAȚIEI numărul misiunilor executate cu o anumită categorie de aviație într-o zi de luptă sau într-o anumită perioadă, putând fi valabilă de la o zi la alta sau de la o perioadă la alta, depinzând de scopurile propuse, de misiunile trupelor de uscat sau ale marinei militare, de disponibilitatea tehnicii de luptă a personalului navigant, de timpul și condițiile meteorologice, de starea de asigurare materială a categoriei de aviație respective.

MASAJ AL ACULUI INDICATOR exercițiu în planorism ce constă în efectuarea comenzilor după indicatorul de viraj, fiind util în zborul instrumental.

PIRAT AL AERULUI, persoană care săvârșește un act de piraterie aeriană (v.).

a 1. Numele primului sunet al gamei* în nomenclatura alfabetică provenită de la latini prin intermediul teoreticienilor din ev. med. În teoriile muzicale anglo-germ. actuale, a este echivalentul lui la*. La popoarele romanice, literele au fost înlocuite în solmizare* (A = la). 2. În sistemul modurilor (I, 3), greg., A este confinalis* în modul dorian. După Glareanus, cu A începe modul eolian. 3. Abrev. pentru: alto*, altus, antifon*. V: acord; tonalitate (2); dualism; cifraj.

al loco (loc. it. „la loc”), indicație de revenire la normal după un pasaj având indicația all’ ottava*; sin. loco (1).

a(l) primo tempo (loc. it., „la primul tempo”), indicație de revenire la mișcarea inițială după una sau mai multe modificări de tempo (2); abrev.: Iot. sau t.Io.

al rovescio (loc. it., „în răsturnare, pe dos”) v. recurență.

a(l) tempo (loc. it., „la tempo”), indicație de revenire la mișcarea inițială în urma unei modificări provizorii de tempo (2) printr-o altă indicație de grăbire sau rărire. Abrev.: a.t.

a, prep. – La: „Puii stau a soare și eu a umbră” (D. Pop, 1970: 158); „O luat dasagii de-a umăr” (idem); „O sărit omu’ cu un brăcinar din gatii a mână” (Papahagi, 1925: 125); „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea, 1924, II: 357). – Lat. ad „la” (DEX, MDA).

a, prep. – La: „Puii stau a soare și eu a umbră” (D. Pop 1970: 158); „O luat dasagii de-a umăr” (idem); „O sărit omu’ cu un brăcinar din gatii a mână” (Papahagi 1925: 125); „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea 1924, II: 357). – Lat. ad „la”.

Ä s. m. (METR.) Simbol pentru angström.

A1 s. m. invar. 1. Prima literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-afirmativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul la. 4. (METR.) Simbol pentru amper. 5. (MAT.) Simbol pentru arie.

A2 (lat. ad „către”) prep. 1. Precede infinitivul: a merge. 2. Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale: de-a lungul, de-a dreapta. 3. Exprimă un raport de asemănare, de identificare: miroase a fîn. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă.

A3 (< fr.) prep. (Urmat de numerale) De cîte... 3 caiete a 2 lei.

FAHD IBN ABD al-AZIZ (n. 1923), rege al Arabiei Saudite și șef al guvernului (din 1982).

FAKHR AL DIN II (FICARDIN) (1572-1635), emir al Libanului (1593-1633). A dus o politică de unificare a druzilor și maroților din Munții Libanului, fapt ce a determinat invadarea țării de către otomani. Se autoexilează. Revine în 1618, dar este înfrânt de otomani (1633), dus în captivitate și executat la Istanbul.

FARABI (al-FᾹRᾹBI), Abū Nasr (c. 870-950), filozof și savant enciclopedist de limbă arabă din Asia Centrală. A încercat o sinteză între islamism, aristotelism și neoplatonism („Cartea concepțiilor locuitorilor orașului ideal”).

FUJAIRAH (AL-FUJAYRAH) [fədʒzaírə], emirat în Emiratele Arabe Unite, în SE Pen. Arabia, pe țărmul G. Oman; 1,3 mii km2; 63 mii loc. (1991). Centrul ad-tiv: Al-Fujairah. Pescuit de perle.

GISEH (EL GÂZA, AL-JῙZAH) [el ghízəl], oraș în Egipt, pe Nil, în apropiere de Cairo; 2,2 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Important centru de comunicații și comercial. Fabrici de țigarete, încălț., băuturi. În apropiere se află vestitul complex de monumente antice: piramidele lui Kheops, Khefren, Mykerinos și Marele Sfinx. Turism.

GOLAN, Înălțimile ~ (AL-JAWLᾹN), reg. înaltă în SV Siriei, între râul Yarmuk și lacul Tiberiada; alt. c. 2.200 m. În urma războiului de 6 zile (1967), G. a intrat sub control israelian. Eliberat, pentru o scurtă vreme, de trupele siriene în timpul Războiului Arabo-Israelian (oct. 1973), G. a fost reocupat și anexat de Israel în 1981.

HALQ EL-QUÉD (HALQ AL-WᾹDI), oraș în Tunisia, la NE de Tunis, port la M. Mediterană; 67,7 mii loc. (1989). Reparații navale. Pescuit. Export de min. de fier și fosfați. Stațiune balneară. Vechiul nume: La Goulette.

HAMADHᾹNῙ (al-Hamadani) (pe numele adevărat Bazi’az-Zamān Abŭ al-Fadl Ahmad ibn al-Husayn al Hamadhānῑ) (c. 969-c. 1008), poet și prozator arab de origine persană. Inițiator al genului literar numit macama. Opera lui, adevărată frescă, cu accente picarești, a vieții sociale cotidiene din Orientul musulman, s-a impus prin originalitate și rafinament.

HARῙRῙ (al-HARῙRῙ), Abū Muhammad al-Qāsim ibn Ali al- (1054-1122), scriitor și filolog arab. A desăvârșit stilul ornant al prozei arabe.

HASA, Al ~, regiune naturală în E Arabiei Saudite, la G. Persic; c. 107 mii km2. Orașe pr.: Al-Hufŭf, Ad-Dammām. Relief de câmpie deșertică cu oaze. Mari expl. de petrol (Ghawar, Abqaiq) și sare. Orez, grâu, smochini, curmali, legume. Creșterea animalelor (oi, cămile, catâri).

HAWR AL-HAMMᾹR v. Hammār.

HIJᾹZ, Al ~ (HEJᾹZ sau HEDJAZ), regiune naturală în V Pen. Arabia (Arabia Saudită), de-a lungul țărmului Mării Roșii, între G. ’Aqaba și orașul Mecca; c. 300 mii km2. Orașe pr.: Mecca, Medina, Jiddah, Yanbu. Litoral nisipos, mărginit de recife coraligene, iar, spre interior, un podiș muntos cu alt. de 1.400-1.800 m. Curmali, sorg, orez. Creșterea cămilelor și cabalinelor. Pescuit de perle. Locul de naștere al lui Mahomed și „pământ sfânt” al musulmanilor. H. a fost transformat în regat independent după ce șeriful Husayn a ieșit de sub suzeranitatea otomană (1916). Cucerit de Abdul-Aziz III ibn Saud (1924), a devenit provincie a Arabiei Saudite (1932).

HILLAH, Al ~, oraș în Iraq, la 93 km S de Bagdad, pe Chatt-al Hillah (afl. al fr. Eufrat); 268,8 mii loc. (1987). Piață agricolă pentru cereale. Ind. cimentului și textilă. La NV de oraș se găsesc ruinele Babilonului.

HISHᾹM ibn al-KALBῙ (ABŪ al-MUNDHIR) (înainte de 747-819/821), învățat arab. A trăit cea mai mare parte a vieții la Bagdad. Autor a peste 140 de lucrări consacrate cu precădere studierii literaturii și politicii islamice și musulmane timpurii, precum și a datinilor străvechi, bătăliilor, tradițiilor orale ș.a.

HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.

HOREZMI (AL-HOREZMI), Muhammed ibn Musa (780-c. 850), matematician, astronom și geograf arab. Autor al unui important tratat de algebră (de la titlul căruia,. în arabă – „al Djabr” -, derivă chiar termenul de astăzi), care cuprinde și elemente de rezolvare a ecuațiilor. De la versiunea latinizată a numelui său s-a format termenul algoritm. Lucrări de astronomie și trigonometrie.

HUFŪF (HOFUF), Al ~, oraș în Arabia Saudită, situată în reg. naturală Hasa, în apropiere de G. Persic; 98 mii loc. (1980). Centru comercial. Meșteșuguri (obiecte din aur și argint, țesături). Covoare. Ciment. Curmale. Moschee (sec. 19). La V de oază se află marele zăcământ petrolifer Ghawar.

HᾹJJ ’Umar, al- (’Umar ibn Sa’id Tal) (1797-1864), conducător militar arab. Desemnat de viceregele Egiptului, Ibrahim Pașa, calif al Africii Negre. A convertit, cu forța, la islamism mari regiuni din centrul Africii. Imperiul creat de el a fost anexat de francezi (1897).

IBN AL-’ARABῙ (Muhyi ad-Dîn Abū ’Abd Allah Muhammad ibn ’Ali ibn Muhammad ibn al-’Arabῑ al-Hātimῑ-at-Ta’ῑ ibn al-’Arabῑ, cunoscut în lumea islamică sub numele de ash-Shaykh al-Akbar) (1165-1240), filozof și mistic arab. Originar din Pen. Iberică, a vizitat Mecca, Bagdad, Alep și s-a stabilit la Damasc (1223). Cel mai de seamă reprezentant al sufismului. A teoretizat conceptul unității existenței, al iubirii divine, al contemplației și al extazului, ca trepte spre conștientizarea lui Dumnezeu („Revelațiile de la Mecca”, „Interpretul arzătoarelor dorințe”).

IBN AL-ATHῙR (Abū al-Hassan ’Ali Izz ad-Dῑn ibn al-Athῑr) (1160-1233), istoric arab. Autor al unei istorii universale pornind de la Adam și până în 1231, care reprezintă unul dintre principalele izvoare pentru istoria arabilor (sec. 10-13).

IBN AL-FᾹRID (Sharaf ad-Dῑn Abū Hafs ’Umar ibn al-Fārid) (1182-1235), poet arab. Unul dintre reprezentanții importanți ai sufismului. Abandonând studiile de drept, s-a retras lângă Cairo pentru a duce o viață religioasă solitară și a se dedica literelor și filozofiei. Poezie bahică, erotică și de celebrare a lui Mahomed („Oda vinului”, „Poem cu rima în T”, „Compoziție cu privire la comportament”).

IBN AL-HAYTHAM (Abū ’Ali al-Hasan ibn al-Haytham, cunoscut sub numele latinizat Alhazen) (965-1039), matematician, fizician și filozof arab. Și-a petrecut o mar parte a vieții în Egipt. Autor a numeroase tratate științifice, printre care și unul de optică, unde este dată o descriere exactă a ochiului și este analizat fenomenul refracțiilor atmosferice. Studii de geometrie și astronomie (a elaborat un sistem pentru descrierea mișcării planetelor, foarte cunoscut în Europa medievală).

ISA BIN SULMAN AL-KHALIFA v. KHALIFA, Isa bin Sulman al ~.

ÎNALTUL COMISARIAT AL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU REFUGIAȚI. organism creat la Geneva, în 1950, cu scopul de a asigura protecția internațională a refugiaților care, prin definiție, nu beneficiază de protecția țării de origine. Premiul Nobel pentru pace (1954 și 1981).

JAMᾹL AD-DῙN AL-AFGHᾹNI [dʒəmál addin al-afgani] (Jamal ad-Din al Afghani as-Sayyid Muhammad ibn; afdar al-Husayn) (1838-1897), filozof și om politic afgan. Fondator al unei mișcări naționaliste islamice care viza eliberarea țărilor musulmane de sub dominația europeană și unirea lor într-un singur stat. Ideile sale au exercitat o puternică influență asupra mișcării politice panislamice din sec. 20.

JᾹHIZ, Al ~ [əl ʒákiz] (Abū ’Uthmān ’Amr ibn Bahr ibn Mahbūb al-Jāhiz) (c. 776-c. 869), teolog și scriitor arab. Lucrările sale se remarcă prin eleganța stilului și precizia informației științifice. Autor al mai multor tratate („Cartea avarilor”, „Cartea animalelor” – mai mult o lucrare de filologie decât de zoologie).

JῙZAH, Al ~ v. Giseh.

KHALIL, al ~ v. Hebron.

KHARTOUM [kartú:m] (AL-KHARTHŪM), capitala Sudanului, situată la confl. Nilului Alb cu Nilul Albastru, la 370 m alt.; 924,5 mii loc. (1993). Nod de comunicații. Aeroport. Port fluvial. Pr. centru politic, comercial și bancar al țării. Ind. textilă, farmaceutică, a sticlăriei încălț. și alim. Constr. de nave fluviale. Poligrafie. Universitate. Muzee. Fundat în 1820 ca tabără militară egipteană de Mehmet Ali, K. a devenit (1830) capitala Sudanului; unul dintre principalele centre ale răscoalei mahdiste, K., recucerit de trupele engleze, a devenit centrul ad-tiv al stăpânirii coloniale britanice din Sudan (din 1898). Cap. Republicii Sudan (din 1956) și a R.D. Sudan (din 1969).

KHARTOUM NORTH [kartú:m no:θ] (AL-KHARTHŪM BAHRT), oraș în Sudan, pe dr. Nilului Albastru, suburbie a orașului Khartoum; 341,1 mii loc. (1993). Ind. de prelucr. a oțelului și aluminiului, textilă, chimico-farmaceutică, încălț., alim. Constr. de frigidere.

LATAKIA (AL LᾹDHῙQῙYAH), oraș în VNV Siriei, situat pe un promontoriu, la 180 km SV de Alep; 306,5 mii loc. (1994). Pr. port al țării la M. Mediterană, prin care se exportă bitum, cereale, bumbac, fructe, tutun ș.a. Ind. constr. de mașini (electromotoare), textilă (produse din bumbac), de prelucr. a peștelui și tutunului, alim. (ulei de măsline). Fundat de fenicieni sub numele de Ramitha, a primit numele de Laodiceea în cinstea mamei lui Seleucos I (sec. 4 î. Hr.). În 638 a fost cucerit de arabi, fiind disputat, în sec. 12, între Saladin și cruciați. Cucerit de Imp. Otoman (sec. 15); a intrat în componența Siriei (1946).

LUXOR (AL-UQSUR), oraș în ESE R.A. Egipt, pe dr. Nilului, la 674 km SE de Cairo; 155 mii loc. (1994). Aeroport. Centrul unei zone agricole. Turism. Aici se află vestigiile templului lui Amon, reconstruit și decorat cu reliefuri în timpul lui Amenhotep III (1400-1362 î. Hr.), precum și două obeliscuri (din care unul a fost transferat în 1831 în Place de la Concorde din Paris).

MAHALLAH AL-KUBRᾹ, Al ~, oraș în Egipt, în delta Nilului, pe canalul Bahr Hallah, la 133 km N de Cairo; 408 mii loc. (1992). Nod feroviar. Piață pentru bumbac, orez, fructe. Ind. textilă (prelucr. bumbacului și a lânii) și alim. Legat prin pipe-line cu Alexandria.

MANAMA (AL-MANᾹMAH), capitala statului Bahrain, situată pe țărmul de NE al ins. Bahrain, port pentru exportul petrolului la G. Persic; 148 mii loc. (1995). Aeroport. Centru comercial. Rafinărie de petrol cu capacitate anuală de 10,3 mil. t, care prelucrează și petrolul adus din Arabia Saudită. Ind. aluminiului, cimentului. Reparații navale; produse alim. Pescuit de perle.

MAREA MOARTĂ (YAM HAMELAH, AL-BAHR AL MAYYIT), lac sărat în Orientul Apropiat, între Israel și Iordania, pe fundul depr. tectonice Ghor, la 408 m sub nivelul mării; 1.020 km2; lungime: 82 km; lățime max.: 18 km. Ad. max.: 356 m. Salinitate: 260‰ (de 7,5 ori mai mare decât aceea a Oceanului Planetar). În el se varsă fl. Iordan. Expl. de săruri de potasiu. Se mai numește Lacul Asfaltit. În peșterile din regiunile de NV a mării au fost descoperite Manuscrisele de la M.M. (Qumran).

MAREA ROȘIE (AL-BAHR AL-AHMAR), mare intercontinentală a Oc. Indian, situată între Africa și pen. Arabia, care comunică prin canalul Suez (în N) cu M. Mediterană și în S, prin str. Bab el-Mandeb, cu G. Eden al Mării Arabiei; 450 mii km2; lungime: 1.930 km; lățimea max.: 380 km. Ad. medie: 491 m; ad. max.: 3.039 m. Salinitatea: 40‰ (cea mai mare dintre mările deschise). Temp. medie a apei: 32°C (cea mai ridicată de pe glob). Aici s-a înregistrat (1956) cea mai ridicată temp. a apei de pe glob (56°C). Numeroase colonii de corali. Datorită canalului Suez, este o importantă cale de navigație, care asigură legăturile între Oc. Atlantic și Oc. Indian. Este singura mare în care nu se varsă nici un râu permanent. Pescuit. Porturi pr.: As-Suways (Suez), Jiddah, Port Sudan, Al-Hudaydah.

MARELE LAC AL SCLAVULUI (GREAT SLAVE LAKE [greit sleiv leik]), lac tectonoglaciar în partea central-vestică a Canadei, în prov. Northwest Territories, la 156 m alt.; 28,4 mii km2; lungime: 480 km; lățimea max.: 80 km; ad. max.: 614 m. Numeroase ins. În el se varsă Râul Sclavului și și din el izv. fl. Mackenzie. Îngheață în perioada oct.-iun. Descoperit în 1771 de exploratorul Samuel Hearne.

MARELE LAC AL URSULUI (GREAT BEAR LAKE [greit beə leik]), lac tectonoglaciar, în NV Canadei, în prov. Northwest Territories, la 119 m alt.; 31,8 mii km2; lungime: 309 km; lățimea max.: 190 km; ad. max.: 413 m. Țărmuri stâncoase și fragmentate. Îngheață în perioada oct.-iul. Port. pr.: Fort Franklin. Comunică cu fl. Mackenzie prin râul Great Bear Rover (113 km lungime). Descoperit în 1800 și explorat în 1825 de Sir John Franklin.

MATEI AL MIRELOR (c. 1550-1624, n. Pogoniani, Epir-Grecia), mitropolit, caligraf, miniaturist și istoric grec. Stabilit în Țara Românească (c. 1603/1605), unde a fost egumen al Mănăstirii Dealu până la moarte. Mitropolit onorific de Mira Lichiei (din 1605). A lăsat o serie de Evanghelii, în grecește, caligrafiate și împodobite de miniaturi. Lucrări: cronica rimată „Istoria celor petrecute în Țara Românească. Începând de la Șerban Voievod până la Gavriil Voievod”, „Sfaturi către Alexandru Iliaș”.

MOCCA (MOCHA, MOKHA, MOKKA, AL-MUKHᾹ), oraș în SV Republicii Yemen, port la Marea Roșie; c. 10 mii loc. Centru comercial (activitate cunoscută încă din sec. 16, dar a stagnat în ultimii ani). Important centru pentru exportul de cafea. A dat numele unei celebre cafele bogată în cofeină.

MOSUL (al-MAWȘIL [mausíl]), oraș în N Iraqului, port pe Tigru; 664,2 mii loc. (1987). Nod de comunicații. Aeroport. Expl. de petrol. Rafinărie de petrol. Ind. cimentului, textilă (în special covoare don lână de oaie, pe fond albastru, cu elemente persane caucazine), alim., a pielăriei și încălțămintei. Piață pentru cereale, fructe, animale. Monumente: marea moschee Jāmi’ al Kabῑr (sec. 13), palat (sec. 13). Muzeu. Universitate (1967). Întemeiat în apropierea ruinelor orașului Ninive, a fost cucerit de persani, în 641, de către arabi, devenind un important centru comercial și meșteșugăresc. Cucerit și jefuit de mongoli în 1261. În 1638, a fost cucerit de la persani de Imp. Otoman. Ocupat în 1918 de trupele engleze, M. a intrat în componența Iraqului (1923).

NASIR AL-DIN AL-TUSI, Muhammad (1201-1274), matematician și astronom persan. A condus Observatorul de la Marāgheh. Autor al „Tabelelor astronomice” pentru calcularea mișcării planetelor și prezentarea stelelor pe care le-a observat. Este primul care a avut preocupări de trigonometrie sferică.

NURI AL SAID (1888-1958), general și om politic irakian. De mai multe ori prim-min. (între 1930 și 1958). Înlăturat de revoluția din iul. 1958 și executat.

OBEID, EL ~ (AL-UBAYYID) 1. Oraș în centrul Sudanului, situat la 370 km SV de Khartoum; 229,4 mii loc. (1993). Capitala statului Shimal-Kurdufān. Punct terminus al c. f. Khartoum-Kūstῑ-El Obeid. Nod rutier. Aeroport. Centru comercial pentru bumbac, susan, vite și gumă arabică. Fundat în 1821. 2. Sit arheologic și de cultură materială din Neoliticul timpuriu (milen. 4 Î.Hr.) în Mesopotamia antică. Își trage numele de la așezarea mesopotamiană situată la E de orașul Ur (din Iraq-ul actual).

PACINO, Al (pe numele adevărat Pacino Alfred James) (n. 1940), actor și regizor american de film. Roluri în drame și filme de acțiune, cele mai multe fiind expresia unei sfâșieri interioare între bine și rău („Nașul”, „Serpico”, „După-amiază de câine”, „Dreptate pentru toți”, „Autor! Autor!”, „Pact cu diavolul”, „Un om, un rege”). A debutat ca regizor cu filmul „În căutarea lui Richard”, în care a fost și actor și producător. Premiul Oscar: 1992 („Parfum de femeie”).

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD v. Marea Britanie.

RᾹS AL-KHAIMAH, emirat în SE G. Persic, în Emiratele Arabe Unite; 1,7 mii km2; 187 mii loc. (2002). Centrul ad-tiv: Rās al-Khaimah. Plantații de curmali. Creșterea caprinelor și ovinelor. Pescuit de perle. Expl. de gaze naturale. A intrat în federația Emiratelor Arabe Unite în 1972.

SALMᾹN al-FᾹRISῙ (sec. 7), erou național persan. Activitate misionară alături de Profetul Mahomed.

SHATT AL-ARAB [ʃɔt], fl. navigabil format prin confl. Tigrului și Eufratului în aval de Al Qumah; 193 km. Se varsă în G. Persic printr-o deltă. Formează granița dintre Iraq și Iran în aval de Ᾱbādān. Irigații. Hidrocentrale; pe el sunt situate orașele Basra și Ᾱbādān. A constituit motivul conflictului iraqiano-iranian (1980-1988) și a fost scena unor lupte sângeroase.

SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6.

SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă.

SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) dacă vrei pace, pregătește-te de război – Vegetius, „Epitome institutionum rei militaris”. În sens mai larg, pentru a ocroti munca pașnică, trebuie să fii pregătit să te aperi de agresorul potențial.

TU L’AS VOULU, GEORGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Molière, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de reproș pe care și le adresează eroul ori de câte ori se vede înșelat de soția sa de neam mare. În sens general, reproș ironic: ți-ai făcut-o cu mâna ta.

UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519.

ai nevoie de-o aspirină? expr. (adol.) folosită ca invitație la consumarea unui act sexual

c-așa vrea mușchii mei! expr. fiindcă așa vreau eu!

PENTRU CĂ AȘA VREAU EU c-așa vrea mușchii mei, de chichi, de michi, de trei lei ridichi; de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane; de chichiri, michiri; de iordan / de Iorgu; de Madagascar; de pamplezir; de piele; de sanchi.

A = Sunetul din notațiunea germană, corespunzător cu sunetul LA (V. AC.) din notațiunea muzicală modernă (V. GAMA). În antichitate și mai ales în vechea muzică greco-orientală, treptele gamei erau notate cu literele alfabetului grec. (V. PSALTICHIE). (A. L. Ivela, Dicționar muzical ilustrat, Editura Librăriei „Universala Alcalay&Co”, București, 1927)