pasa mingea definitie

118 definiții pentru pasa mingea

PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face să ajungă sau să treacă în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sită fructe sau legume; a zdrobi, a mărunți. – Din fr. passer.
PÁSĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Nav.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.[1]
PAȘÁ s. f. v. pașă.
PÁȘĂ, pași, s. m. Funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor și al unor înalți demnitari turci din trecut; persoană care deținea funcția sau titlul de mai sus. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = fără grijă, foarte bine, ca un boier. [Var.: (înv.) pașá s. f.] – Din tc. pașa.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
PĂSÁ2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare.
PÂȘ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.
PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face să ajungă sau să treacă în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sită fructe sau legume; a zdrobi, a mărunți. – Din fr. passer.
PÁSĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Mar.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.
PAȘÁ s. f. v. pașă.
PÁȘĂ, pași, s. m. Funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor și al unor înalți demnitari turci din trecut; persoană care deținea funcția sau titlul de mai sus. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = fără grijă, foarte bine, ca un boier. [Var.: (înv.) pașá s. f.] – Din tc. pașa.
PĂSÁ2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
PÂȘ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.
PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trece mingea unui coechipier. 2. (Franțuzism) A da sau a ceda (cuiva) un lucru; a face să ajungă sau să treacă în mîna altuia. Poți să-mi pasezi și mie o hîrtie de o sută, pînă iau chenzina de la teatru? C. PETRESCU, C. V. 55.
PÁSĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmiterea mingii către un coechipier. 2. Tur la un joc de cărți. Am urmărit pasa în gînd. DELAVRANCEA, S. 142. ◊ Expr. A fi în (sau a avea) pasă bună (sau proastă) = a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceea ce întreprinde într-o anumită perioadă. Am avut o pasă bună, cîștigam destul de mult. VLAHUȚĂ, la CADE.
PAȘÁ s. f. v. pașă.
PÁȘĂ, pași, s. m. (în trecut; rar, la pl.) Guvernator al unei provincii din imperiul otoman; titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționari. La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. «Sînt, pașă, neam de beduin Și de la Bab-el-Mandeb vin Să vînd pe El-Zorab». COȘBUC, P. I 108. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = a) aspru, crud, neomenos. A se purta ca un pașă; fără griji, ca un boier. Trăiește ca un pașă. – Variantă: (învechit, mai ales în poezia populară) pașá, pașale (TEODORESCU, P. P. 131), s. f.
PĂSÁ2, pers. 3 pasă, vb. I. Intranz. 1. (Învechit) A merge, a se duce. Dar steaua pe nave lumina-și îndreaptă,. Și navele pasă acum spre noroc. ANGHEL, P. 76. Pasă ceata călătoare, Cînd pe noapte, cînd pe soare. ALECSANDRI, O. 129. Își îndeamnă calul inundat de spume. El de mult pe cale pasă rătăcind! id. P. III 151. 2. (La imperativ, cu valoare de interjecție, și în forma pas) a) Du-te, mergi. Pas, Grigoriță, de-ți primește prietinul și-l cinstește cu niște mere murate. SADOVEANU, N. P. 38. Pasă cu dumnezeu, fiica mea, și adu-ți aminte de învățăturile mele. ISPIRESCU, L. 13. Deci tu, hatmane, pasă ș-adună Din cetate cetele cele mai viteze. BUDAI-DELEANU, Ț. 233. b) (Urmat de o propoziție introdusă prin «de» sau, mai rar, prin «să») încearcă..., îndrăznește..., caută... Mai pasă de ține minte toate cele și acum așa, dacă te slujește capul, bade Ioane. CREANGĂ, A. 40. [Turcii] tratau pe domnii noștri ca pe niște zapcii, le trimeteau ordine scrise și verbale, ș-apoi pas să nu le fi urmat. GHICA, S. VI. Pas de cunoaște acum care-i boier și care nu-i. RUSSO, S. 17. – Imper. și: pas.
PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Cu dativul, mai ales în construcții negative sau interogative retorice) A simți o neliniște, grijă, supărare; a se îngrijora; a avea grijă de... Din codru rupi o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea? COȘBUC, R. I 153. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. EMINESCU, O. I 187. Nici mie nu-mi pasă de-ți pasă sau de nu-ți pasă.I ALECSANDRI, T. I 93. Și tu bade, crezi că eu Mă topesc de dorul tău? – Mîndră, de nu ți-ar păsa, Acum nu m-ai întreba! JARNÍK-BÎRSEANU, 229. 2. A-i cădea, a-i atîrna (cuiva) greu. Cam pe urma tuturor, Vine Jița. smedioară: Pasă-i capul de parale, Urechiuși De cerceluși Și gîtul de mărgeluși. TEODORESCU, P. P. 54. – Formă gramaticală: prez. conj. să-mi pese (RETEGANUL, P. II 9, ISPIRESCU, L. 34).
PÎȘ interj. (Numai repetat) Onomatopee care redă zgomotul ușor produs de tîrșîitul picioarelor. Fata se duse binișor, se strecură pe lîngă zid și, pîș-pîș, în vîrful degetelor pînă la ușă. ISPIRESCU, L. 30. Sare jos de pe cal și, pîș-pîș pin iarbă, merge binișor cu arcul gata către locul bănuit. CARAGIALE, P. 111. – Variantă: pîșa interj.
PÎ́ȘA interj. v. pîș.
!capudán-pașá s. f. art. capudán-pașáua, g.-d. art. capudán-pașálei, pl. capudán-pașále, art. capudán-pașálele
căpitán-pașá s. f., g.-d. art. căpitán-pașálei; pl. căpitán-pașále, art. căpitán-pașálele
pasá (a ~) vb., ind. prez. 3 paseáză
pásă s. f., g.-d. art. pásei; pl. páse
pașá (înv.) s. f., art. pașáua, g.-d. art. pașálei; pl. pașále, art. pașálele
páșă s. m., art. páșa, g.-d. art. páșei; pl. pași, art. páșii
păsá1 (a ~) (a se sinchisi) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. să pése
păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
pâș/pâș-pấș interj.
pasá vb., ind. prez. 1 sg. paséz, 3 sg. și pl. paseáză
pásă s. f., g.-d. art. pásei; pl. páse
páșă s. m., g.-d. art. páșei; pl. pași (și pașa s. f., art. pașáua, g.-d. art. pașálei; pl. pașále)
păsá (a se îngrijora, a apăsa) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. pése
păsá (a se duce) vb., ind. prez. 3 sg. pásă, (du-te, îndrăznește) imper. 2 sg. pásă/pas
pâș(-pâș) interj.
PASÁ vb. a mărunți, a zdrobi. (A ~ legume.)
PASÁ vb. v. da, transmite, trece.
PÁSĂ s. v. tur.
PÁȘĂ s. v. broasca-apei, broscariță, rogoz.
PĂSÁ vb. 1. a se îngrijora, a se neliniști, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a-l interesa, a se sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)
PĂSÁ vb. v. apăsa, călca, comprima, duce, merge, păși, pleca, porni, presa, strânge, umbla.
PASÁ vb. I. tr. 1. (Sport) A trece mingea altui jucător din echipă. 2. (Fam.) A ceda, a transmite, a trece cuiva ceva. [< fr. passer].
PÁSĂ1 s.f. 1. Trecerea mingii prin lovitură unui jucător din aceeași echipă. 2. Înaintare către adversar la scrimă. 3. Miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. Mișcare a mâinii la hipnotizatori. 5. (Mar.) Pasă de navigație = drum navigabil amenajat printr-o zonă de pericole sau printr-un baraj de mine. 6. Stare, situație (trecătoare). [< fr. passe].
PÁSĂ2 s.f. (Tehn.) Trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. [Cf. fr. passée].
PASÁ vb. tr. 1. a transmite cuiva ceva. 2. (sport) a trece mingea unui coechipier. (< fr. passer)
PÁSĂ s. f. 1. (sport) trecere a mingii prin lovitură, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing. ◊ operație de trecere la executarea unui tur de iluzionism; mișcare a mâinii la hipnotizatori. 2. înaintare către adversar, la scrimă. 3. miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zonă cu pericole (stânci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine. 5. stare, situație (trecătoare). 6. trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. (< fr. passe, engl. pass)
páșă (-și), s. m. – Titlu dat în Imperiul Otoman unor înalți funcționari. – Var. pașă, înv. pașa, pl. pașale. Mr. pășe, pașă, megl. pașă. Tc. pașa, pl. pașalar (Șeineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. paša, it. pasciá, fr. pacha, sp. bajá. – Der. pașalîc, s. n. (provincie guvernată de pașă), din tc. pașalik, cf. ngr. πασαλίϰι; pășie, s. f. (demnitate de pașă); pășoaie, s. f. (nevastă de pașă). – Cf. bulibașe, delibașe.
páșă s. f. – Varietate de stuf (Carex riparia). Bg. paša „pășune” (Candrea).
pîș interj. – Reproduce sunetele mersului silențios. – Var. pîșa. Creație expresivă, cf. fîș, pis, hîș. Relație cu păși „a merge” (Candrea) este improbabilă și se bazează numai pe încrucișarea ambelor cuvinte în var. pîși „a merge”. – Der. pîșcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîșcîi; pîșcîială, s. f. (demonstrație de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) și pe care Scriban le pune în mod greșit în legătură cu pîrsni; pîșpîi, vb. (a murmura, a șopti); pîșpîială, s. f. (șoaptă); pîșpîitor, adj. (șoptitor; înv., băgăcios, turbulent).
A PASÁ ~éz tranz. 1) (mingea) A trimite altui jucător din echipă (în timpul jocului). 2) (lucruri, bani etc.) A face să ajungă (direct sau indirect) la altcineva; a pune în posesia cuiva; a transmite. 3) (fructe sau legume) A zdrobi trecând printr-o sită. /<fr. passer
PÁSĂ ~e f. 1) sport Transmitere a mingii către un coechipier. 2) (la jocurile de cărți) Sumă de bani care trebuie depusă la fiecare tur nou. ◊ A fi în ~ bună (sau proastă) a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva; a-i merge cuiva bine (sau rău). /<fr. passe, engl. pass
PÁȘĂ ~i m. (în Imperiul Otoman; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Guvernator al unei provincii sau înalt demnitar. [Art. pașaua; G.-D. pașei; Var. páșa] /<turc. pașa
A PĂSÁ1 pers. 3 pásă intranz. (de obicei în construcții negative sau interogative) A fi cuprins de grijă; a se neliniști; a se îngrijora. /<lat. pensare
A PĂSÁ2 pers. 3 pásă intranz. înv. A se deplasa, părăsind locul inițial; a pleca; a se duce. ◊ Pasă! pleacă! du-te! mergi! /<lat. passare
PÂȘ interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a imita zgomotul produs de mersul ușor sau în vârful picioarelor). /Onomat.
páșă2 s.f. (reg.) 1. pășune. 2. rogoz. 3. plantă erbacee acvatică.
păsá, pers. 3 sg. pásă, vb. I 1. (înv. și reg.; folosit mai ales la imperativ) a pleca, a se duce; a merge, a umbla; a păși. 2. a o duce, a-i fi, a-i merge (bine sau rău). 3. (pop. și fam.) încearcă să..., caută... să, îndrăznește să...
Ali-Pașa m. guvernator turc din Ianina, dela Tepe-Delen (Albania), faimos prin cruzimile sale; decapitat (1741-1822).
Emin-Pașa m. medic german (Eduard Schnitzer) în armata egipteană; deveni în 1878 guvernatorul Provinciilor Equatorale și muri asasinat (1840-1892).
Kemal-Pașa (Mustafa) m. general turc, născut în Salonic către 1881, șeful guvernului naționalist din Angora, caută să modernizeze Turcia.
Osman-Pașa (Gaziul sau Victoriosul), m. comandantul oștirii turcești în răsboiul ruso-turc din 1877, eroul dela Plevna (1837-1900).
pasă-mi-te adv. se vede, pare că: pasă-mi-te ea pierduse un oscior ISP. [De la a păsa cu finalul din gogeamite, lehamite].
Pașà m. V. Pașă: gustă vinul pritocit, de agale mult iubit, de pașale mult dorit POP.
Pașă m. guvernatorul unei provincii, la Turci: titlu oficial al vizirilor și al unor înalți funcționari cari primiau ca distincțiune 2-3 cozi de cal sau tuiuri: haini de Gălățeni și Pași țarigrădeni POP. [Turc. PAȘA = BAŠA (din BAŠ, cap): pl. pași și pașale, acest din urmă cu accentul primitiv conservat în cântecele populare].
Pazvantoglu (Osman Pașa) m. 1. Turc din Vidin, care se ră sculă în contra Porții și cu cetele sale de pazvangii pustii ambele maluri ale Dunării (1797-1812); 2. fig. rebel, tiran: iaca ascult, Pazvantoglu ce ești! AL.
păsa v. 1. (impersonal) a avea păs de ceva, a se interesa: nu-i pasă de nimic; 2. a se îngriji, a se teme: puțin îmi pasă. [Lat. PENSARE].
pâș! int. imitând sgomotul umbletului în vârful degetelor.
Sinan-Pașa m. mare vizir și faimos general ture sub Mahomed III, învins de Mihaiu-Viteazul la Călugăreni (1595).
Șukri Pașa m. eroul dela Adrianopole, care a apărat vitejește cetatea timp de câteva luni, apoi fu silit să o predea Bulgarilor în răsboiul dela 1912-1913.
4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas’ de zi o vorbă, pas’ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas’ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te.
3) pásă f., pl. e (fr. passe). Barb. Șir de cîștigurĭ la joc.
2) pásă (îmĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
1) pásă v. intr. (lat. passare), V. pas 4.
pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!
1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș.
2) páșă f., pl. e (bg. páša = pasište, pajiște. V. ispașă). Ĭal. Br. Un fel de rogoz (scirpus maritimus) ale căruĭ rizome daŭ un excelent nutreț p. porcĭ.
2) păs orĭ pes (ca apes), a-țĭ păsa v. intr. (lat. pensare, a cîntări, a aprecia, d. péndere, pensum, a cîntări, a plăti, din răd. pend, pond [de unde și apes, pansez, pensiune, ponderabil; dispensez, speze]; it. pesare, a cîntări, și pensare, a cugeta; pv. pezar; fr. peser, a cîntări, și penser, a cugeta; sp. pg. pesar și pensar). Ob. numaĭ la pers. III sg. îmĭ pasă, îmĭ păsa, mĭ-a păsat, îmĭ păsase, îmĭ va păsa saŭ a să-mĭ pese, mĭ-ar păsa, a-țĭ păsa. Vechĭ. (Ps. S.). Pasă, apeasă. Azĭ. A-țĭ păsa de, a avea grijă, a te incomoda ceva, a te teme: nu-mĭ pasă de nimica, nu-mĭ pasă că vine dușmanu. – Part. și păsut (după durut).
1) păsá (a) v. intr. (lat. passare), V. pas 4.
2) păsá (a-țĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
2) pîș și pî́șa, interj. care arată huĭetu celuĭ ce umblă în vîrfu picĭoarelor ca să nu-l audă alțiĭ: s’a strecurat pîș-pîș (saŭ pîșa-pîșa) pin coridor. V. pîșin, foșnesc.
PASA vb. a mărunți, a zdrobi. (A ~ legume.)
PA s. tur. (~ la jocul de cărți.)
pașă s. v. BROASCA-APEI. BROSCARIȚĂ. ROGOZ.
PĂSA vb. 1. a se îngrijora, a se neliniști, a se sinchisi, (prin Mold.) a bindisi. (Nu-i ~ de nimeni.) 2. a (se) interesa, a (se) sinchisi. (Nu-i ~ de nimic.)
păsa vb. v. APĂSA. CĂLCA. COMPRIMA. DUCE. MERGE. PĂȘI. PLECA. PORNI. PRESA. STRÎNGE. UMBLA.
a păsa În ER, p. 124-126, am discutat originea și sensurile verbului a păsa. La cele spuse acolo trebuie adăugat că a păsa ajunge să însemne și „a fi greu”, „a fi împovărat”: pésă-i capul de parale, Urechiuși de cerceluși Și gîtul de mărgeluși (Teodorescu, PP, p. 54).
păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „…e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop, 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. *passare (Scriban, DEX, MDA).
păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „… e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. passare (MDA).
ALI PAȘA din Tepelenë, pașă de Ianina (1788-1822). S-a declarat independent față de Poarta Otomană (1819). Și-a extins autoritatea asupra unui terit. care cuprindea părți din Grecia și Albania; asediat de turci în Ianina, a fost învins și ucis.
EMIN PAȘA, Mwehmed (pe numele adevărat Eduard Schnitzer) (1840-1892), explorator și administrator german. Guvernator (din 1878) al provinciei Equatoria – Sudan. A luptat împotriva insurgenților mahdiști. Asasinat.
ENVER PAȘA (1881-1922), general și om politic turc. Unul dintre conducătorii mișcării „junilor turci” (1908) și membru al triumviratului care a condus de facto Imp. Otoman (1913-1918). După 1918 a fugit din țară, participând la acțiuni militare în Caucaz; ucis în timpul unei ciocniri cu un detașament al Armatei Roșii.
FUAD-PAȘA, Mehmet (1815-1869), om politic turc. Comisar în Principatele Române în 1848; a condus acțiunea de înăbușire a Revoluției din Țara Românească și de restaurare a regimului regulamentar.
IBRAHIM PAȘA (c. 1493-1536), general și om politic otoman. Mare vizir (din 1523). A negociat cu Carol V suzeranitatea otomană asupra Ungariei (1533) și a purtat tratative cu francezii (1536) în vederea încheierii unei alianțe antihabsburgice. A comandat expedițiile militare în Egipt (1524), la Dunăre (1526, 1529, 1532) și a înăbușit revolta Sefavizilor din Iran, ocupând apoi Tabrizul (1534) și Bagdadul (1535). Executat la porunca sultanului Soliman Magnificul, care îl bănuia că intenționează să-i uzurpe tronul.
IBRAHIM PAȘA (1789-1848), general și om politic egiptean. Regent (1847), vicerege (1848). Fiul adoptiv al lui Mehmet Ali. În timpul Războiului de Eliberare Națională, a luptat, alături de turci ((1824-1827), împotriva grecilor. În 1832-1833 și 1839 a condus operațiunile militare împotriva sultanului Mahmud II, suzeranul tatălui său, și, în urma victoriei de la Nizib (24 iun. 1839), a cucerit Palestina, Libanul și Siria, obținând dreptul de succesiune în Egipt.
ISMAIL PAȘA (1830-1895), vicerege al Egiptului (1863-1879). A inițiat o politică de organizare a instituțiilor statului. Kediv din 1867; a obținut o largă autonomie în cadrul Imp. Otoman. În timpul său au fost încheiate lucrările Canalului Suez. Dificultățile financiare l-au constrâns să vândă, în 1875, Marii Britanii, acțiunile asupra Canalului Suez și să accepte controlul anglo-francez asupra finanțelor țării; a fost depus după eșecul tentativei de a înlătura acest control.
KAMIL PAȘA, Mehmed (1832-1913), general și om politic turc. Mare vizir (1885-1891, oct.-nov. 1895, 1908-1909, 1912-1913). S-a opus politicii antibritanice a Comitetului pentru Uniune și Progres.
KARA MUSTAFA-PAȘA (MAKTUL MUSTAFA) (1634-1683), mare vizir al Imp. Otoman (1676-1683). A condus armata turcă la asediul Vienei (iul.-sept. 1683), unde a fost înfrânt de armata polono-germană, condusă de Jan Sobieski și Carol de Lorena. Decapitat din ordinul sultanului Mehmed IV.
KᾹMIL PAȘA, Mustafa (1874-1908), om politic și publicist egiptean. Fondator (1894) și președinte (din 1907) al Partidului Național Egiptean, conducător al mișcării de eliberare națională a Egiptului. A luptat pentru îndepărtarea trupelor britanice din Egipt.
MAZAR-PAȘA v. Lakeman, Stephen Bartlett.
MIDHAT PAȘA, Ahmed (1822-1883), om politic turc. Mare-vizir al Imp. Otoman (iul.-oct. 1872, 1876-1877). A încercat să modernizeze statul prin realizarea unor reforme liberal-moderate. Conducătorul mișcării „Noii osmani” pentru transformarea Imp. Otoman într-o monarhie constituțională. Autor al primei constituții turce (1876). Exilat în Arabia, a fost asasinat din ordinul sultanului Abdul-Hamid II.
NAHHᾹS PAȘA, Mustafā an (1876-1965), jurist și om politic egiptean. Unul dintre organizatorii partidului naționalist Wafd. Prim-min. (mart.-iun. 1928, ian.-iun. 1930; 1936-1937; 1942-1944; 1950-1952). Cunoscut pentru inițiativele sale de a limita puterile monarhului.
OMER PAȘA (pe numele adevărat Mihail Lattas) (1806-1871), general turc de origine croată. A dezertat din armata austriacă trecând la islamism. Participant la înăbușirea Revoluției de la 1848 din Țara Românească, a comandat armata de ocupație din Principate. Comandant al armatei turce de pe frontul european în timpul Războiului Crimeii (1853-1856), a participat la lupta cu rușii de la Oltenița (1853). Guvernator de Bagdad (1857-1859). A înăbușit răscoalele din Muntenegru (1862) și Creta (1867).
OSMAN NURI PAȘA (supranumit Al Ghazi) (1832-1900), general turc. Participant la Războiul Crimeii. A înăbușit răscoalele din Creta (1866-1869) și din Serbia (1876). Comandant al armatei turcești care apăra Plevna (1877), asediată de trupele româno-ruse (după o apărare de cinci luni, a fost nevoit să se predea). Ca ministru de Război (1878-1885), a reorganizat armata; a condus campania împotriva Greciei (1897).
REȘID PAȘA, Mustafa (1800-1858), diplomat și om politic turc. Mare-vizir al Imp. Otoman (1846-1848, 1848-1852, mart.-aug. 1852, 1854-1855, 1856-1857, 1857-1858). Unul dintre inițiatorii Tanzimatului. A fost favorabil unirii Moldovei și Țării Românești, urmărind crearea unui „stat-tampon” între Turcia și Rusia. Favorabil unei apropieri de Franța și Marea Britanie.
RUSTEM-PAȘA (c. 1500-1561), mare vizir și istoric otoman, de origine bosniac. Cronica sa, „Istoria dinastiei Osmane”, înfățișează istoria otomană de la începutul sec. 13 până în 1561. Cuprinde informații referitoare la istoria Țărilor Române.
SAID-PAȘA, Muhammad (1822-1863), vicerege al Egiptului (1854-1863). A concesionat, în 1854, omului de afaceri francez Ferdinand de Lesseps, construirea canalului Suez; a promovat o politică prooccidentală. A inițiat un vast program de reforme (introducerea proprietății private asupra pământului, înlocuirea impozitului în natură cu cel bănesc, instituirea libertății comerțului, deschiderea de școli și de instituții culturale).
SAID-PAȘA, Halim (1863-1921), om politic turc. Mare vizir al Imp. Otoman (1913-1917). Deși a semnat un tratat de alianță cu Germania, s-a opus intrării în Primul Război Mondial. Asasinat.
SINᾹN PAȘA (?-1596), mare vizir al Imp. Otoman (1580-1596, cu întreruperi). Conducător al armatei turcești înfrânte de Mihai Viteazul la Călugăreni (13/23 aug. 1595) și la Giurgiu (15-/25 oct. 1595).
SOLIMAN-pașa (Hadâmbul „Eunucul”) (sec. 15), comandant militar turc, beglerbeg al Rumeliei. Conducător al oștirii otomane înfrânte de Ștefan cel Mare în bătălia de lângă Vaslui (ian. 1475). A comandat avangarda armatei turce în lupta de la Valea Albă (iul. 1476).
Pașa v. Pavel IV 5.
PAȘĂ subst. (demnitar turc). 1. Pașa, Sima (16 A I 456). 2. + -ică, Pașica b. (17 A V 30). 3. + -in: Pașin (Băl I). 4. Prob. + adj. rău: Pășareul, Ilie (17 B III 355); Pășrăiscu, Neagoe 1569 (Drj 113). 5. Prob. + Diĭ, ca în expresia „pașa de la Diĭ” (Vidin); Pașadia postelnic, 1488 (Ț-Rom); alți boieri cu acest nume: (16, B II 9; 17 B I 201) etc.; – Iscrul, olt. (AO XV 36). 6. Peșadia (16 B V 37). 7. Alte compuse: Pașalega act., Pașaștima popa (17 B III 353). Cf. și ucr. ∏aшa ipoc. < Pavel.
A NU-I PĂSA a-l durea în bigă / în cot / în șpiț, a i se fâlfâi (cuiva de ceva), a-l lăsa rece, a nu mai putea (de cineva sau ceva), a i se rupe (în paișpe) de ceva.
a pasa mingea expr. (pub.) a se eschiva, a se fofila; a evita să-și asume răspunderea.
NU-MI PASĂ! ete fleoșc! / pula! / scârț!, etete!, mă doare-n cot! / cur! / pix! / șpiț!, mi se rupe!
pasa, pasez v. t. 1. a da / a ceda cuiva ceva 2. a transmite altcuiva
pașă, pașale s. n. (intl.) șeful unei bande de infractori.

pasa mingea dex