FRECÁ, frec,
vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) mișca forțat pe suprafața unui corp cu care este în contact.
2. Tranz. A amesteca îndelung un aliment apăsând cu putere, pentru a obține o masă omogenă și pufoasă. ♦ A șterge un obiect apăsând în toate direcțiile cu un corp aspru sau moale pentru a-i îndepărta murdăria sau pentru a-l face să strălucească; a lustrui, a curăța.
3. Tranz. A frecționa.
4. Tranz. Fig. (
Fam.) A bate. ◊
Expr. A freca (cuiva) ridichea = a mustra pe cineva; a bate. ♦ A fi prea exigent, a obliga pe cineva la eforturi prea mari; a examina riguros. –
Lat. fricare. FRECÁ, frec,
vb. I.
Tranz. 1. A mișca forțat un corp pe suprafața altui corp cu care este în contact.
2. A amesteca îndelung un aliment apăsând cu putere, pentru a obține o masă omogenă și pufoasă. ♦ A șterge un obiect apăsând în toate direcțiile cu un corp aspru sau moale pentru a-i îndepărta murdăria sau pentru a-l face să strălucească; a lustrui, a curăța.
3. A fricționa.
4. Fig. (
Fam.) A bate. ◊
Expr. A freca (cuiva) ridichea = a mustra pe cineva; a bate. ♦ A fi prea exigent, a obliga pe cineva la eforturi prea mari; a examina riguros. – Din
lat. fricare. FRECÁ, frec,
vb. I.
Tranz. 1. (Uneori complementul e urmat de determinări introduse prin
prep. «cu», arătînd instrumentul) A mișca forțat un corp pe suprafața altui corp cu care este în contact. Apucă un număr de spice, le frecă în palmă. CAMILAR, TEM. 207. Vitoria oftă și-și frecă domol ochii cu palmele, potrivindu-și broboada. SADOVEANU, B. 117. Găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș... îl freacă pe dinăuntru cu... buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. Eu cămeșa i-am spălat, Cu sulcină o-am frecat, Și pe flori i-o am uscat. ALECSANDRI, P. P. 374. ◊
Expr. A-Și freca mîinile = a-și trece mîinile de mai multe ori una peste cealaltă (pentru a se încălzi sau pentru a-și manifesta bucuria, satisfacția). Se duse la geam și privi afară, frecîndu-și încintat mîinile. C. PETRESCU, C. V. 111. Deschideți iute, zise Ivan, tropăind și frecîndu-și mîinile. CREANGĂ, P. 309. ◊
Refl. Mieii să apropie... frecîndu-se cu lîna cea frumoasă și moale de hainele împăratului. RETEGANUL, P. II 32. Se frecau la ochi și se uitau în toate părțile. ISPIRESCU, L. 104. (
Fig.) De 20 de ani, de cînd m-am tot frecat de păreții giudecătoriilor. ALECSANDRI, T. 257. (
Expr.)
Cît te-ai freca fa ochi v. ochi. ♦
Refl. reciproc. Fig. A avea legături strînse, a veni în contact apropiat (unul cu altul). Romînii dintr-o parte și dintr-alta a Carpaților se frecară unii cu alții, își împărtășiră durerile. BĂLCESCU, O. II 212.
2. (Cu privire la unele alimente) A amesteca pentru a obține o masă omogenă și pufoasă. Freacă ouăle cu zahărul. ♦ (Cu privire la alte obiecte) A apăsa în toate direcțiile cu un corp (aspru sau moale) pentru a îndepărta murdăria sau pentru a face să strălucească; a șterge, a lustrui, a curăța. Se oferea... să-i frece parchetele, VLAHUȚĂ, O. A. III 197. Bravul soldat... își perie uniforma, freacă bumbii. NEGRUZZI, S. I 7.
3. A fricționa, a face masaj. Au luat-o s-o frece cu oțet. CARAGIALE, O. III 46. Pune pe cineva să te frece zdravăn. ȘEZ. II 131. Fierbe lapte-ntr-o căldare De-mi gătește-o scăldătoare, Și mă freacă-ntr-un noroc Cu floare de busuioc. ALECSANDRI, P. P. 113. ♦ (Familiar) A bate. Unde nu mi-l înhață pe lupul de morari cu un par de pe cuptori și mi-l freacă așa de tare încît abia au scăpat. SBIERA, P. 243. Io-l întreb de sănătate, El mă freacă rău pe spate! HODOȘ, P. P. 194. ◊
Expr. (Familiar)
A freca (cuiva)
ridichea = a lua pe cineva la rost, a bate. Făt-Frumos privea și creștea carnea pe el de mulțumire, cînd vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaș. ISPIRESCU, L. 108. ♦
Fig. A fi prea exigent (și, de obicei, pe nedrept sau ca răzbunare) cu cineva, a-i pretinde prea mult, a-l obliga la sforțări prea mari. O să-l frec să mă țină minte. STANCU, D. 259. O să vă frec de-o să iasă untul din voi. SADOVEANU, M. C. 200.
frecá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 freácă
frecá vb., ind. prez. 1 sg. frec, 3 sg. și pl. freácă FRECÁ vb. 1. v. făcălui. 2. v. roade. 3. v. fricționa. FRECÁ vb. v. atinge, bate, lovi. frecá (fréc, frecát), vb. –
1. A mișca forțat un corp pe suprafața altui corp. –
2. A șterge, a curăța. –
3. A frecționa. –
4. A bate, a ciomăgi. –
5. A examina, a cerceta, a iscodi. –
Mr. frec, fricare,
megl. frec, fricari.
Lat. frĭcāre (Pușcariu 647; Candrea-Dens., 637; REW 3501; Philippide, II, 643; DAR),
cf. alb. fërkoń,
it. fregare,
fr. frayer,
prov.,
cat.,
sp.,
port. fregar.
Der. frecător,
adj. (care freacă); frecător,
s. n. (spălător, chiuvetă); frecătură,
s. f. (frecare; loc care poartă urma unei frecări; mustrare, dojană); frecuș,
s. n. (frecare; mustrare, dojană); frecăței,
s. m. pl. (tăiței; răzuire, radere); frecătoare,
s. f. (cîrpă de șters;
înv., pieptene, instrument de tortură; în tipografie, rulou care întinde cerneala); frecuciu,
s. n. (loc unde peștii își depun icrele); frichini,
vb. (
vulg., a sîcîi, a deranja, a plictisi); frichineală,
s. f. (
vulg., frecare; sîcîială).
A FRECÁ frec tranz. 1) (despre obiecte ce vin în contact unul cu altul) A apăsa făcând mișcări. 2) (despre alimente) A amesteca îndelung, apăsând (prefăcând într-o pastă omogenă). 3) A șterge apăsat (pentru a îndepărta murdăria). 4) fam. (corpul) A supune fricțiunii; a fricționa. 5) fig. fam. A supune unui tratament aspru. /<lat. fricare frecà v.
1. a trece cu un lucru de mai multe ori peste altul apăsând asupra-i, spre a-l șterge sau curăța: a freca o masă cu o perie, a-și freca ochii;
2. a unge cu ceară și a freca spre a-i da lustru: a freca scândurile;
3. a fricționa: l’am frecat cu spirt;
4. fam. a bate: a freca ridichea cuiva;
5. în limba școlărească, a fi riguros cu un elev: m’a frecat la examen. [Lat. FRICARE].
frec, a
-á v. tr. (lat. frĭcáre, it. fregáre, pv. cat. sp. pg. fregar, vfr. frover [azĭ frotter]. V.
fricțiune). Frec de maĭ multe orĭ și apesînd un lucru peste altu ca să-l curăț: freacă scîndurile cu această petică udă, freacă cuțitu cu nisip, se freacă la ochĭ de somn. Fac fricțiunĭ, masez: l-a frecat cu spirt. Fig. Prelucrez, șicanez, chinuĭesc, învăț minte: avocatu l-a frecat bine pe acest șarlatan. A freca cuĭva ridichea, a-l șicana, a-l chinui (ostenindu-l, bătîndu-l). Freacă-te (orĭ spală-te) pe cap cu acest lucru, se zice ironic cuĭva cînd n’a reușit la un lucru cu care se lăuda. V. refl. Mă ating puțin în trecere: vapoarele nu s’aŭ cĭocnit, ci numaĭ s’aŭ frecat. Fig. Am contact, maĭ ales dușmănesc.
FRECA vb. 1. a bate, a făcălui, a slei. (~ fasolea, lintea.) 2. a bate, a glodi, a roade. (Mă ~ pantofii.) 3. a fricționa, a trage. (Îl ~ pe spate.) freca vb. v. ATINGE. BATE. LOVI. a freca bastonul / berbunca / mangalu’ / țiparu’ expr. a lenevi, a trândăvi.
a freca buha (ca să faci copii cu pene) expr. (
adol.) a lenevi, a trândăvi, a pierde vremea de pomană.
a freca gherțoiul expr. (
vulg.)
1. a avea o întâlnire platonică cu o persoană de sex opus.
2. a avea un eșec sexual.
3. a se masturba.
2. a pierde vremea de pomană.
a freca la melodie (pe cineva)
expr. a bate la cap (pe cineva), a cicăli (pe cineva).
a freca menta / mangalul / manganul expr. a fi leneș / puturos, a pierde timpul de pomană
a o freca (la rece) expr. (
vulg.) v.
a freca bastonul. a-i freca ridichea (cuiva)
expr. 1. a bate tare (pe cineva).
2. a critica (pe cineva), a certa aspru (pe cineva).
freca, frec
I v. t. a excita, a mângâia zonele erogene ale partenerului de sex.
II. v. r. a se excita; a se mângâia reciproc.