ciut (ciútă), adj. –
1. Cu coarnele tăiate, fără coarne sau fără un corn. –
2. Cu urechile tăiate, fără urechi sau fără o ureche. –
3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. –
4. (
Trans.) Greoi, neîndemînatic. –
Var. șut, ciut,
megl. ciut. Creație expresivă, ca ciot „ciuntitură” și bot „rît; cioc” (cu
der. bont „tocit” ca ciunt).
Cf. it. ciotto „șchiop”, a cărui origine este necunoscută după Prati 287. Este cuvînt comun aproape tututor limbilor balcanice (
alb. šut, šüt,
bg.,
sb. šut,
mag. csuta, suta,
ceh. šutá,
pol. szuty,
rut. šuta, toate cu sensul de „fără coarne”), fie că este vorba de formații expresive independente, fie de împrumuturi din
rom. Totuși opiniile asupra originilor cuvîntului
rom. sînt împărțite. Cea mai curentă este cea care îl derivă din
alb. (Meyer 420; Philippide, II, 707; Capidan, Dacor., I, 512 și II, 550; DAR); pentru a rezolva dificultatea ridicată de fonetism, s-a apelat la (Capidan) la explicația care pornește de la forma
alb. articulată të šut. Această ipoteză nu este imposibilă, însă nu este folositoare, în lumina tuturor rădăcinilor expresive
rom., care indică, prin aceleași mijloace, aceeași noțiune. După Cihac, II, 59, ar trebui pornit de la
bg. După Pascu, I, 194, de la un
lat. *tiutus, din
gr. τυτθός și după Giulgea, RF, 49, din
lat. exutus „scos, luat”, ipoteze forțate și neinteresante.
Cf. Rosetti, II, 114. Aceeași rădăcină prezintă și o
var. cu infix nazal, ciunt,
adj. (mutilat; ciung; se spune despre oamenii, animalele sau obiectele cărora le lipsește un membru sau o parte), pentru a cărui formație
cf. paralelismul lui bot și bont, ciont și probabil cioc și ciung;
cf. și
it. cioncare (
calabr. ciuncari) „a mutila”.
Der. ciunti (
var. ciunta),
vb. (a tăia, a reteza, a amputa, a tăia crengi); ciuntitură,
s. f. (acțiunea de a reteza; membru sau parte retezată); ciută,
s. f. (căprioară; animal sălbatic, fiară), pe care Capida, Dacor., I, 512 și II, 550 și DAR îl derivă direct din
alb. të šute „ciută”; ciutărie,
s. f. (parc rezervat pentru creșterea cerbilor); ciutac (
var. ciutan, ciutaș),
s. m. (nume de bou); ciutit,
adj. (fără coarne).